Artă Albastrul ochilor plânși fără vinăAm vrut să îl aștern pe șevaletIar negrului am vrut să-i dau luminăÎnsă pictam naiv, ca un poet. M-am inspirat dintr-un amurg tomnaticCu cerul îmbrăcat portocaliu,Visam că sunt un geniu carismatic,Însă eram un geniu cam pustiu. „Hai, pune puțin mov!”, mi-a zis o muză,„Culoarea asta place tuturor…”I-am arătat cu degetulContinuă lectura „Cătălin Iancu”
Arhive categorie: Fără categorie
Constantin Mosor
Din ciclul poezii îndrăgostite! NICI IARNA N-ARE OCHII VERZI! Ușile sufletului tău,Au fost mereu deschise larg,Chiar și când eu fugeam spre hău,În loc să urc pe un catarg! Inima ta nu are ușiCi doar ferestre de lumini,Ca eu să îmi găsesc culcuș,Doar n-o să dorm pe la vecini! Ușile sufletului tău,Deschise către răsărit,Mi-au scos dinContinuă lectura „Constantin Mosor”
Marin Rada
ELEGIA PRIMULUI VIS Marin RADA Tu nu auzicântecul din livadacu miresme alese,mâna tapăstrează fructulprimului vis,îți scriu din orașulîngropat în poemeîn care o fereastră,spre inima ta,s-a deschis, Chemarea se audeprin piatra sau munțiipe care brazii și-i aparăcu putere de stâncă,în peșteri, sufletul meuscrie pe ziduripoeme,liniștea se cutremurăsub tăcerea adâncă… Tu nu auzicântecul din livadacu miresme alese,mânaContinuă lectura „Marin Rada”
Marilena Răghinaru
Se aud colinde… Se aud colinde, le auzi mamaie,,,Steaua sus răsare!”… un ecou răsună…Iarăși își dorește Moșul NicolaeDaruri să ne-aducă, să fim împreună. Bună seara, tată! Sărut-mâna, mamă!Mai aprindeți stele, să vedeți ce fac,Să privesc spre Ceruri dacă tot mi-e teamă,În omături dacă știu să mă îmbrac? La mulți ani, iubite! Fi-va sărbătoare!Mi-aș dori, laContinuă lectura „Marilena Răghinaru”
Georgeta Rada
ÎN LIMBA MEA ROMÂNĂ MĂ ÎNCHIN Cutreier limba mea ca pe-o grădinăCu păsări și cu fluturi de lumină,Cu îngerul grădinii priveghind,Cu florile de crini îngenunchind. Și mă închin în dalba mea grădinăCa tot creștinul care se închinăSub tâmpla de biserică de-acasă,În graiul pâinii de pe Sfânta Masă. M-am botezat în ea ca în Iordan,În curțile-iContinuă lectura „Georgeta Rada”
Eduard Bucium
PomenireEduard Bucium Se tânguie-n crengi despuiate salcâmiifemei cu broboade cerniteagale pășesc înspre deal, la bătrâniice-așteaptă, cuminți, amintiri împletite Colacii din coșuri miros precum viațaa trudă, a dor și-a uitaretrezind cimitirul din deal, dimineața,cu cruci de străbuni așteptând lumânare Se strâng la un loc; dintre ele un hohotde plâns își croiește cărareaspre turla bisericii; dangăt deContinuă lectura „Eduard Bucium”
Marian Florentin Ursu
VIS POLAR de Marian Florentin Ursu Dinspre tine zorii se ivesc,Se-ntâlnesc în mare taină cu ninsoarea,Între mit și nordul pământesc,Cerbii tăi mai iau în coarne depărtarea Doamnă, diminețile tresar,Ieri fugeai încă desculță spre o ceață,Încălzește-mă c-un vis polar,Eu sunt singurul atlant lăsat în viață ! Doamnă, niște duhuri tac în noiCând tu încă te plieziContinuă lectura „Marian Florentin Ursu”
Teodor Dume
Singur…(Autor: Teodor Dume) mi-am luat singurătatea de mânăși am scos-o puțin la plimbarepe o bancădin parcul de alăturiședea Dumnezeuera frig și purtaun hanorac cu glugăne-am privit ca și cumne-am duce moartea pe umeriapoi a lăcrimatca un copil căruia i se furase mingea atunci mi-am amintit de mamacare îmi spunea că și Dumnezeu plângecând rămâne singurContinuă lectura „Teodor Dume”
Ionuț Pande
Sesam, deschide-te!Pande Ionut Te-am scuturat de fructpână la haina ruginie… Am scrijelit pe cerul tăuun ram de lumină, pe cares-a așezat o pasăre ghemuită. Mai zboară frunze rătăcitedin inele de timp. Vezi că te-nramă culoarea! O mirandolină mi-e inima în tine! Din ani și până-n sevă, am mușcatrodul întomnării muzicii înnocturna ochilor tăi și-am plânsde-oContinuă lectura „Ionuț Pande”
Camelia Ștefan
Manifest de românCamelia Ștefan Ai îngenuncheat bătrâne dacSă-ți săruți glia străbună.Ai îngenunchiat. Pământul țării dragNu mai știe cum e gustul pâinii. Nu mai cântă păsări în zăvoi,Nu mai sunt nici păsări călătoarePierdem românismul ce mai zace-n în noi,Se taie păduri, se distrug ogoare. Sunt românii astăzi mii peste hotare,Nu‐și mai iubesc țara, plânge țara-n noi!NeContinuă lectura „Camelia Ștefan”
