„La ușa inimii, tu, mi-ai bătut aseară” La ușa inimii, tu, mi-ai bătut aseară,Era întuneric, poate că dormeam,N-am auzit sau poate așa-ntr-o doară,Stăteam tăcut, la tine eu visam, Dar te-așteptam, chiar dacă era trasOblonul la fereastra casei mele,Și aș fi vrut să faci un mic popasCa să privim la lună și la stele, Oare, deContinuă lectura „Smeada Zina Marchidanu”
Arhive categorie: Fără categorie
Ion Sima Delagaleș
NOI SUNTEM VEȘNICIA Există frumusețe în gânduri și-n natură,În orișice ghețar există și căldură,În orice întuneric există și luminăIar pentru orice boală doar noi suntem de vină. În mierea cea mai dulce există și venin,Din prima zi de viață murim câte puțin,Un munte cât de-nalt se sprijină pe-o valeȘi pentru mântuire există câte-o cale. FărăContinuă lectura „Ion Sima Delagaleș”
Gabriel Cristea
Sânt Andrei Prin ținuturi istrieneflori de gheață-au răsărit;Istru răscolit de mrenecurge, curge nesfârșit… Un pescar din Galileeacalcă șovăind pe drum,ca și umbra lui Enèacăutând un nou tărâm. ,,O, ce lume cunoscută! Zice-Andrei cu dulce șoaptă,poticnindu-și anii albipe o stâncă ce-l așteaptă;Și-n văzduh plutesc codalbi… Fețe limpezi și solarei-aduc pâine pe ștergar,lângă ea un bol cuContinuă lectura „Gabriel Cristea”
Anca Man
Trec zilele în zbor O nouă zi se naște pe cerul diminețiiȘi-o altă filă-întoarcem în cartea sfântă-a vieții…Trec zilele în zbor, mai ieri copii eram,Mă-ncearcă așa un dor, sub pleoape lacrimi am. Nu-s lacrimi de durere și nici dezamăgire,Sunt dulci fiori în suflet, aș spune…fericire!Sunt bobi sărați de rouă ce-mi aduc bucuria,Cu ochii minții cautContinuă lectura „Anca Man”
Cristina Serghiescu
Ascensiune Îți speli visele rotunde,În cascada de uimire,Lași albastru să abunde,Împletești câte-o iubire. Îți întinzi aripa firii,Peste norii de credință,Rechemi ploaia fericiriiȘi un fulger de dorință. Îți îndrepți o întrebare,Prea ursuză și curbată,Semeni prafuri de culoare,Peste zi încercănată. Îți ascuți simțirea surdă,Într-o stâncă de voință,Colorezi o zi absurdă,Exilezi o neputință. Îți pavezi alei de gând,CuContinuă lectura „Cristina Serghiescu”
Lorica Mihăilă
Un destins cu margini rupte De va veni la tine luna să-ți spună că mă simt pustie,să-i spui c-am fost întotdeauna, c-așa mi-a fost dat să îmi fie.C-am strâns la sân doar o himeră ce-am îmbrăcat-o-n poezie,dar inima-mi încă mai speră, să nu fi fost o erezie. De va veni la tine vântul cu vesteaContinuă lectura „Lorica Mihăilă”
Bogdan Florin Boitan
Dixit (𝑃𝑜𝑒𝑧𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑉 “𝑀𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝐼𝑛𝑐ℎ𝑖𝑧𝑖𝑡𝑜𝑟” 𝑑𝑖𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝐾𝑎𝑟𝑎𝑚𝑎𝑧𝑜𝑣 – 𝐹.𝑀. 𝐷𝑜𝑠𝑡𝑜𝑖𝑒𝑣𝑠𝑘𝑖) A coborât din nou la ei, în toiul zarvei,Să le aline suferința celor mulți,Strălucitor, la fel ca ieri, sub cerul slavei,Îi miluia pe suferinzi și pe desculți. Întreg orașul l-a primit cu veselie,Țineau în mâini bogate ramuri de finic,ÎnContinuă lectura „Bogdan Florin Boitan”
Ovidiu Oana-pârâul
Războinicul Pe cer aleargă rătăciţi,Vreo câţiva nori mai peticiţi.Privesc în jos către pământ,Şi unul scapă un cuvânt: Arma lui albă, orice norVa arunca de sus, din zborOmătul să acoperePământul ce descopere Covoarele de frunze moarteDe pe aleile deşarte.Livezi şi câmpuri, casele,Cătunele, oraşele, Ca o centură peste zare,Splendidă-n soare irizare,Sub strălucirea lui bălană,Se va topi apoiContinuă lectura „Ovidiu Oana-pârâul”
Ica Gărgălie
CÂND ZIUA SE STINGE ,, Și plouă și ninge”, e iarnă și-i frigȘi vâjâie vântul,e vreme câinoasă,Când ziua se stinge în noapte te strigDoar flăcări și umbre se îngână prin casă Tu nu ești aici să-mi mai spui ,,te iubesc”Și țes cu fir negru rețele de gânduriDin vise și umbre nu pot să clădescIubirea pierdută….cuContinuă lectura „Ica Gărgălie”
Costina Tănasă
Fii și tu spiridușul Moșului Se-apropie iar Sfântul Nicolaie,Își poartă, gârbovit, sacul în spate,Nu știu de unde, fără o lescaie,Aduce copilașilor de toate. Dar are spiriduși, ca în poveste,Părinții, care fac mari artificii,Ca din veniturile lor modesteS-asigure copiilor delicii. Nimic nu poate fi mai prețiosCa zâmbetul, ce-i luminează fațaCopilului ce râde, bucuros,Când își găsește darul,Continuă lectura „Costina Tănasă”
