Marieta Coman

M-aș îmbrăca în gânduri Să te privesc puțin mi-ar fi de-ajuns,atât cât poate depărtarea să ne ofere,o șoaptă să îmi trimiți prin vântul din apusar fi ca o pană fină de mângâiere.Un gând frumos de-al tău dacă aș ști că mă colindă,ar fi ca o petală fină de iubire,ce mi-ar cânta în suflet ca oContinuă lectura „Marieta Coman”

Concurs duminical 7 martie

Locul doi: Mamele nu mor niciodată!de Maricica Tîrșa ZĂRESC și azi doi ochi căpruiCĂRĂRI de BASM ce nu mai sunt.Pășeam spre ei cu pas mărunt,Când mă simțeam a nimănui. Mă despleteai ades de GÂNDURI,Cu ȘOAPTE-nmuiate-n iubireMi-ai fost și leagăn și psaltire,Măicuța mea, în multe rânduri. Când povesteam ca între FETE,Mă dojeneai cu modestieAzi inima îmiContinuă lectura „Concurs duminical 7 martie”

Regatul fericire ~ Dorina Omotă ~

Regatul fericirii(partea întâi) Demult, demult, povestea spune despre o țară îndepărtată în care floarea de cais nu se uscase niciodată, iar soarele era mereu strălucitor pe-un cer albastru de azur și oamenii nu cunoșteau cuvântul trist, dezastru.Regina zâmbea mereu și regele era fericit pentru că reușise sa aibă un asemenea regat în care lacrima nuContinuă lectura „Regatul fericire ~ Dorina Omotă ~”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Când ploaia și vântul…~ Elena Coca Mahalu~ Și-i noapte, și plouă, și vântul se zbatePerdeaua de lacrimi neliniști împarte,Pământul suspină de vremea hainăPrimăvara-i prea rece și parcă străină. Și gem, și se-nchină, și plâng pomii goiIar crengi șuierând se transformă-n strigoi,Nici urmă de om pe strada pustieDoar sufletul singur aprinde o făclie. Și lună, șiContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Mirela Cocheci

CE-I POEZIA? Ce-i poezia-n lumea asta careTrăiește doar mirajul avuțieiȘi-n care nonvaloarea e valoare,Cum să-nțeleagă rostul poeziei? Ce-i poezia când lumina plângeȘi întunericul își face calePrin urme de dreptate și prin sângeCe curge lent prin inimile goale? Ce-i poezia-n lumea-n care viațaNe-a-ngenunchiat atât de mult încâtÎn loc să spunem: „Bună dimineața”Ne întrebăm ce-am câștigat, și-atât.Continuă lectura „Mirela Cocheci”

Concurs duminical

Aprilie ~Cristina Ghindar Greuruș~ Se LUMINEAZĂ din nou zareaSub soarele primăvăraticŞi-i mai senină înserareaChiar dacă vântu-i nebunatic. Vedem PLUTIND pe cer COCORIICare se-ntorc din ţări străine.Se iau la-ntrecere cu noriiŞi vin la noi, că le e bine. Natura VERDE, PRIMENITĂÎn hainele de sărbătoare,Pare acum mai fericităCă e aprilie şi-i soare. Iar rândunele, pe la CUIBURI,Se-ntorcContinuă lectura „Concurs duminical”

Concurs, poezia zilei

Lasă-mă să curg Te-aștept ca pe o ploaie în deșertSă îmi deschizi fereastra spre lumină,Am incercat pe mine să mă iertCă am iubit curat și fără vină. Te-aștept să îmi aduci iar cer senin,Alungă-mi iarna ce-mi îngheață marea,Să-mi picuri miere-n cupa cu pelin,Alungă-mi norul ce-mi cuprinde zarea. Sfărâmă lanțul ce captiv mă țineÎn închisoarea unuiContinuă lectura „Concurs, poezia zilei”

Florentina Savu

Din viitoarea mea carte de proză, „Fel de fel…” NAARGHITA, PRINȚESA-LUNĂFlorentina Savu A fost odată ca niciodată o fată, o adolescentă tare frumoasă care într-o zi a mers cu prietenele sale la cinema să vizioneze un film indian cu Raj Kapoor și anume „Vagabondul”. Cât de fascinată a fost tânăra moldoveancă de muzica și portulContinuă lectura „Florentina Savu”

Ileana Tufiș

Copile bătrânețea-i grea Copile batrânețea-i greaȘi merg, din ce în ce mai greuNici inima nu mai ascultăSi bate tare in pieptul meu. Singurătatea este greaPrivesc la bătătura goalăDoar câteva găini și un porcMai țin în curte, acum.. mamă. Putere, nu mai am, nici euMă rog de vecini ,ca să vină ,Să imi mai taie, nișteContinuă lectura „Ileana Tufiș”

Mirela Cocheci

ÎNTÂIETATE Eu iau în seamă cer, pământ și apăȘi răsărit și-apusu-nflăcăratȘi anotimpuri care vin și pleacăSpre-a reveni de unde au plecat. Eu iau în seamă lemn ce se striveșteSpre-a încălzi destine și nevoiȘi iau în seamă aer ce pluteșteȘi-aruncă arșiță sau ger spre noi. Eu iau în seamă Soarele și LunaȘi stelele din ochii meiContinuă lectura „Mirela Cocheci”