Nuța Crăciun

când nimeni nu mă vede
Nuța Crăciun

când nimeni nu mă vede
îmi așez lacrimile pe umeri și le urc muntele
fiecare are o Golgotă a lui
un infern din care încearcă să evadeze
inventând un cântec
și intrând în el ca într-o armură

clopotul vecerniei lasă în aer un gol nostalgic
mă apropii de tristețea ierbii
și-i mângâi lacrima

…………..

2)

graba asta a timpului

îmi amintește de copilărie de graba mea
de a crește când îmi măsuram anii
pe tocul ușii
cu bucuria imensă de a merge
de mână cu mama pe ulița satului
cu îngerul mereu în spatele nostru
cu lumina aceea albă căzându-i de pe aripi

credeam că știu să renasc mereu
dintre cuvinte străine
viața mea acest timp neobosit
i-am ascultat de atâtea ori bătăile inimii
prin păduri

nu-mi doresc decât
să mă ții de mână în clipa asta mamă
în această lume a lucrurilor
plină de întrebări fără răspuns
să privesc înapoi și să văd iar îngerul
și lumina căzându-i de pe aripi

să nu mai simt că viața
e o pasăre
care nu-și mai găsește cuibul

Redactor: Mira Minu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Marin

SUBIECTIVUL UNIPERSONAL

Multă vreme am crezut
Că sunt un imperativ.
Numele meu oscila,
Atât de confuz, între
NU E VOIE!
TREBUIE!
NU TREBUIE!
Toate, dar toate,
Urmate, implacabil, de „să”,
Conjuncția dezastrelor impuse
şi sfârşite cu un gigantic
semn al exclamării
Şi al mirării mele în fața inevitabilului de conjunctură.
Şi, ce bizar!
Toate, dar toate,
Unipersonale ca formă,
Impersonale ca înțeles,
Şi, după toate, Eu,
Subiectiv-predicativa incertă,
Cea pentru care totul impus e de neînțeles,
Şi care ia atât de personal
Orice formă de foşnet
Din urma lăsată de cuvinte,
Până devine un sufix definitoriu
Al tuturor suspinelor.

Camelia Marin
Din volumul in pregatire OZYRIA. ÎNTRE SUD ŞI LUNA PLINĂ

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gabriel Cristea

Peste-al vârfurilor murmur

Trec efluvii de căldură;
Și prin lanuri visătoare
vântul suflă cu măsură;
Macii-mprăștie culoare…

Mă-nsoțesc cireșii – tremur! –
și cu ramuri mă-nfășoară;
Peste-al vârfurilor murmur
lumea-mi pare mai ușoară.

Fragedă-i poiana toată
asfințind sub moi coline;
Văd cum marea colorată
vălurește-n zbor stamine.

Râd în seară flori cuminți

  • auritele fecioare;
    Par cunune pentru sfinți,
    prin desișuri foșnitoare.

Pun urechea pe un fluier,
să ascult vorbind plecații;
Grânele – un dulce șuier –
disipează constelații;

Și în vântul surd ce bate,
cern prin sita selenară
stele naufragiate
ce mă nalță și coboară…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Istrate

REVENIRE
Georgeta Istrate

Cu ani în urmă satul mi-am lăsat…
Mă-ntorc în locul de unde-am plecat,
Acolo unde maica m-a născut,
Unde-am copilărit și am crescut.

Acolo simt că totul e curat
Și aerul e mai înmiresmat,
Iar cerul lin coboară cu azur
Și parcă totu-acolo este pur.

Acolo energia îmi renaște
Și orice fir de iarbă mă cunoaște,
Orice copac și pom mă-mbrățișează,
La orice pas, simt lutul cum vibrează,

Iar ușa casei larg mi se deschide
Și-un viu fior de dor mi se aprinde,
Potop de amintiri mă năpădește
Și simt cum sufletu-mi întinerește.

Se-aprinde focu-n sobe humuite,
Bucate fierb în oale înnegrite,
Miresmele-n văzduh se răspândesc
Și simt trecutul cum îl retrăiesc.

E totul neschimbat, dar nu știu cum
E-atâta liniște-n casă și pe drum!
Cei ce stăteau cu noi demult la masă
Plecat-au, ca și mine, de acasă,

Iar fiecare și-a urmat destinul,
Căci drumul sorții pentru toți e unul
Și mulți din cei ce amintirea-ți lasă
N-au mai putut găsi drumul spre-acasă.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Alexandru Filip

ȘOTRON cu DUMNEZEU

În mine mă ascund dar tot mai greu
Ca după umbra casei,dărâmată
Copil jucând șotron cu Dumnezeu
Când toate începeau cu-„a fost odată”

Nu mă găsesc cuvintele durute
Nici nopțile pierdute în nevoi
Nici mama care vrea să mă sărute
Nici tata proaspăt mort într-un război

Doar tu mă mai găsești iubito trist
Când stau în locul semnului de carte
M-ascund de moarte ca să mai exist
Sã-mi urc Golgota vieții mai departe

Prieteni căutați-mă de vreți
Ascuns printre tâlharii de cuvinte
Eu chefuiesc nebun cu îngeri beți.
Zadarnic m-așteptați printre morminte

Ascunzătoarea mea nu are cruce
Cu vorbe aruncate la-ntâmplare
Dintre tâlhari n-ai unde a te duce
Și stau ascuns în propria-ți uitare.

Redactor: Mira Minu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

FATA CU VIOARA
( Din volumul în lucru ,, EPICELE”-
poeme în proză și proză scurtă)
Georgeta Rada

  • Tată, ți-am adus fata să-ți cânte la vioară,
    a avut primul ei concert, un succes!
    Bătrânul se foi pe banca de la poartă unde stătea de taină cu Iosif, vecinul lui dintotdeauna.
    Îl chemase să rânduiască de suit mâine la deal, că se făcuse fânul de coasă și nu mai răzbea singur.
    Pe o piatră mai alăturea, nu cu bărbații, ca la biserică, încremenise Saveta, nevasta lui Iosif, cu mâna la gură, că frumos mai cânta fata aia a Floarii, așa ca Oltul, ca vântul, ca noaptea cu lună plină când se furișa ea din casă , să se țină de mână cu Iosif la poartă, eeei!
    Și Saveta scăpă un oftat de se-ncruntă Moșul la ea.
    Stingherită, ca și cum Moșul i-ar fi citit gândurile, își trecu la ascultare sub basma, niște fire de păr ieșite în priveliște pe frunte, ptiu, femeie bătrână!
    Ei veniseră cu treabă, chemați de Moșu,
    dar el tăcea și se uita în pământ, muta cu bâta lui noduroasă niște pietre parcă juca singur ,,Poarca,” jocul lor de copii săraci, fără jucării de pe Valea Oltului, aspră, îngustă, săracă. Zgârcit cu oamenii, Oltul, parcă își săpase vad numai pentru el, lor abia le lăsase loc pentru vatra satului și pentru drum, doară mai spre culme aveau Drumul Oaselor. Să tot mergi pe el!
    Până și Biserica era înghesuită între case de nu știai dacă e casă de oameni, ori casele sunt biserici din care sfinții suiau la deal la coasă sau la pădure.
  • Ce zici, tată, ți-a plăcut cum cântă nepoata dumitale?
    Moșul tăcea și scria niscai semne numai de el știute în limba pământului pietros și sărac care nici mălai nu le prea dădea oamenilor dacă tot hotărâseră să rămână săraci, de multe ori flămânzi, doar să își dea copiii la școli, la Vâlcea, la Sibiu, la Cluj, ca să fie domni și doamne, chiar dacă …
    Lasă, așa a fost să fie, lasă!…
  • E Sonata pentru vioară…, dar nu mai apucă să termine, că Moșul se ridică de pe bancă, asemenea și Iosif și Saveta.
  • Ați cheltuit banii degeaba, pe-acolo, se vede că i-ați făcut ușor( erau profesori Floarea și soțul ei).
    Apăi, când cânta Dodică duminica la horă, jucai sârba pe două lemne până rămâneai desculț! Ce găuieli sînt astea, fă?
  • Vai, tată, să n-audă fata!
  • Lasă, s-audă!
    Hai, că mâine ne sculăm cu noaptea în cap
    să suim la deal la fân!
  • Sară bună! Dară ne ducem și noi, zise Iosif.
  • Să viu eu cu demâncare la deal, ori, dacă sui
    ‘mneata, Floare, că știu că Măria nu mai poate,
    sui și eu cu oamenii la fân?
  • Țață Savetă, rămâi s-o ajuți pe mama, sui eu cu demâncarea, seară bună!
  • Să iei și fata cu vioara, Floare, să cosim cu lăutari, că pân-acu, prin poiană muntelui, numai puiul cucului… mai bombăni Moșul, suind în cerdacul casei lor de lemn, unde tăcea fata cu vioara pe genunchi.
  • Lasă, Floare, nu te întrista, așa dă el cu vorba, de când ați plecat toți de-acasă parcă dă cu pietre când vorbește, numai când vorbește de voi se luminează!
    Oltul le luase vorbele, doar trecea la doi pași de casă, luase și cântecul fetei și le ducea pe toate în marea cea mare, unde avea să dea samă de oameni, de cântec , de… GEORGETA RADA
    30mai 2024

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Violeta Andrei Stoicescu

Copilărie, anotimp de vis

Când amintirile păşesc timid
Pe-alei cu feți frumoşi şi armonie,
Ca într-un vis, ferestre se deschid
Şi-n lumea ta mă pierd, copilărie…

Ceva din gustul tău mai simt şi-acum,
Când mă întorc pe-a timpului cărare
Şi-n fiecare filă de album,
E-un dor nestins, un strigăt, o chemare.

Prin raiul tău cu zâne şi minuni,
Tot colindam cu florile de mână,
Voiam să-mi fac duminică din luni,
Iar soarele-l rugam să nu apună.

Sub paşii mei desculți plecați spre ieri,
Foşneşte-a doină firul crud de iarbă…
Iar gându-mi rătăcind spre nicăieri,
Din roua dimineţii-a prins să soarbă.

Mai ține-mă captivă pentru-o zi,
Mai lasă-mă în palma ta o vară!
Căci nu mai vreau din vis a mă trezi
În lanul vieții… de culoare-amară.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Avram

Nu-i pace-n lume

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Doar pașii mi-i strecor timid pe noi poteci,
Să zbor ca un fulg visător, pe-aripa vremii,
Să simt cum cresc gorunii, în toamne lungi și reci.

Privesc tot înainte, deși mi-i timpul scurt,
Furtuni se răscolesc iar  lumea se-nfioară,
Văd codrul ce tresare simțind sălbatic furt,
Orașele zdrobite precum grâul la moară.

Nu-i pace-n lume și nici n-a fost vreodată,
De-un vânt se liniștește, un altu-și face loc,
Orgolii deșănțate,ursita blestemată,
Ne scaldă în durere trecându-ne prin foc.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Dar lumea-i plină de-ntuneric și de chin,
N-ascultă glasul rugător al mumii
Ce-și cheamă pruncii cu-amarul din cupa de venin.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anca Man

O taină este viața

,, EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”
Nu caut un răspuns la fiece-ntrebare,
Nici tainele ascunse în negura genunii…
Doar prin destinul dat, străbat a mea cărare.

Din străluciri de stele, nu stau ca să dezleg
Mistere nepătrunse ce-mbracă universul,
Dintre minunățiile acestei lumi aleg,
Numai ce-mi bucură și inima, și versul.

Iubesc un răsărit și un apus de soare,
Susurul de izvor, râul cu apă lină,
Mireasma-nbătătoare a unui tei în floare,
Sub care sufletul să își găsească tihnă.

Iubesc un cer cu stele, luna lucind în noapte…
Scris mi-e frumosu-n minte, nicicând nu îl vreau șters,
Îmbrățișez speranța, iar visurile toate,
Clădite prin cuvinte, aripi îmi sunt de vers.

Mi-e dragă viața asta, cu bune și cu rele,
Aleg să o străbat pe calea-ntelepciunii,
Când fiecare are destinul scris în stele,
De ce-aș strivi,, corola de minuni a lumii,,?

Iar de o fi ca soarta să-mi pună-n prag necazul,
Căci viața e o taină… așa e legea firii…
De ochii-mi plâng… aș vrea, să-mi mângâie obrazul,
Și lacrima iertării, și lacrima iubirii.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Lujer de rai
– Mira Minu-

Lujer de rai, copile, hai,
Din bucurii, să-ți faci alai!
Să te gătești, frumos să crești
Și, ca un prinț, să moștenești

Harul de-a ști, de-a izbândi
Și înțelept de a gândi!
Tu, îngeri ai, pe calea ta
Lumi vor zâmbi, când vei sălta

Natura ta…. până la cer!
Încrede-te, micuț mister
În binele venind de sus,
Să ai la toate un răspuns!

Copil frumos cu zâmbet pur
În tine capătă contur
Tot ce-are lumea mai de soi,
În preajma ta sunt toate noi.

Sunt proaspete ca roua-n flori
Și moi… ca primele ninsori…
Copile drag cu suflet sfânt,
Doar de iubire-aș vrea să-ți cânt!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț