Constantin Mosor

Poezie după o fotografie fenomenală!

ÎNTR-UN COLȚ AL MINȚII MELE STAU BUNICII ȘI PĂRINȚII

În amintirea copilăriei, dar și a celor plecați

Poiana din fața casei unde s-au născut părinții,
Azi s-a îmbrăcat în verde! Florile de păpădie,
Galbene ca ochii lunii când stau la povești cu sfinții,
Ne zâmbesc! Aș rupe una să mi-o pun la pălărie,

Așa cum făcea bunicul, până să plece departe!
E neschimbată poiana peste care zboară fluturi!
Timpul răsfoiește clipe ca pe filele de carte!
Copilăria nu-i preșul pe care la geam îl scuturi!

Florile de păpădie au acoperit poiana!
Parcă o zăresc pe mama cu baticul sus de frunte,
Plecând cu ulceaua-n mână, să-i dea laptele Joiana!
Noi, copiii eram fiii bucuriilor mărunte!

În ghiozdanul de cartoane așezam câteva lucruri:,
Călimara cu cerneală, tocul și abecedarul!
Tot așa era poiana! Vino și tu să te bucuri,
Să îți sorbi copilăria pe-ndelete, cu paharul!

Nu aveam multe dorințe! Noi mâncam magiun pe pâine…
Și purtam cu demnitate haina fratelui mai mare,
Mulțumind dumnezeirii pentru fiecare mâine,
Chir dacă vântul, cu mâna, ne umbla prin buzunare!

Într-un colț al minții mele stau părinții și bunicii!
Dorul de ei lăstărește din poiana zâmbăreață!
Florile de păpădie strălucesc ca licuricii.
La casa copilăriei am întinerit c-o viață!

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nela Boca

-De ziua Poeziei-

Dăltuitorii în cuvinte…

Autor, Nela Boca

Și mai întâi a fost cuvântul…ce l-a purtat în lume vântul, și-a zămislit poveste vie, găsindu-i nume, poezie … și-au fost și în vechime vizionari, ce ticluiau enigme în cuvinte, cei dăruiți de cer cu har, a căror slovă-n veci nu minte! Dantelării de litere sculptate, frânturi de suflete cuprind în ele, și roua ochilor scânteie, din gândul ce-a ajuns la stele…

Se zice că poeții sunt pulbere de stele… că strălucesc aievea, purtând lumini în ele, că sunt damnații lumii , meniți să pună-n vers, tot ce e viu , trăire, frânturi din univers… Se zice că poeții plâng când scriu! Căci simt adânc durerea, au sufletul prea viu! A spus un geniu mare, că scriitura seacă, răzbate mai ușor, din cea mai goală teacă…. și astfel, noaptea-i neagră, cum ziceam ieri în vers, căci stelele sunt goale, de luciu și de sens! Puzderie de-ar fi, pe cerul nopții negre, nu pot a izbuti, la luminări integre…

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

Conivențe
Ionuț Pande

Din roibul crivăț a fugit o iarnă,
O primăvară se deznoadă-ncetișor,
Un cer răzleț bucăți de ploi mai toarnă
Pe pietrele de râu crescute-n foi de nor.

Cascade de vecii se varsă-n hăuri,
Se-ncumetă o zarvă-n trup de ghiocei,
Iar pașii de-altădat’ rămân în găuri
De timp refugiat urzeală pe fuscei.

Coboară-n amintiri o cucuvaie
Rostită de un dor de negru necernut,
Pocnește-n mugur floarea bălălaie
Si-un fir de albatros se pierde-n absolut.

În muzici, tropotesc pe portative
Poieni de cai fugiți din codrul de smarald
Și chei de libertăți se zbat pansive
În tabere de ochi, pe deget de herald.

Nu mai cânta din os, avidă viață,
Ci toarnă, dintr-un cer, un curcubeu în ost,
Să beau din el lumini, iar o sâneață
Să-mpuște și pe cuc, și gândul anagnost.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Năzuințe

În viață n-am dorit prea multe
Dar ce-am dorit, am obținut,
Mie mi-am fost mereu alături
Și liniște în suflet am avut

N-am vrut onoruri, prea departe
De mine gândul de mărire,
Ci prinsă-n pagină de carte
În slove-aș vrea să fiu o amintire

Să fiu celor de suflet ajutor
A fost un stil de viață chiar lejer,
Drept mulțumire, gândul bun, de vor
Spre mine să-l îndrepte,-atât le cer

N-am fost vreo sfântă, pot să spun
Că-n viață am făcut de toate,
Iar de ești sfânt, te rog de-acum
Greșelile să mi le faci iertate

Cu bucurie am primit
Tot ce-a venit în viața mea,
Am râs, am plâns și am trăit,
Am strălucit precum o stea

Am și căzut, de sus, adesea,
Genunchii praf mi i-am făcut,
M-am ridicat și mai departe
Am ținut drumul, cât am putut

Încredere în oameni am avut
Și încă am, deși prea des
Am fost trădată și-a durut,
Dar… m-am bazat pe Univers

Aceeași sunt, orice ar fi,
Orice probleme-n viață-apar,
Se-ntâmplă-a mă mai poticni,
Dar viața o iau ca pe un dar.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marin Rada

DESTIN

Se-aude seva-n frunze fremătând
cum caii nopții freamătă pereche,
izbind pereții nopții când și când,
cuvintele din psalmii nepereche.

Nu-ți mai lăsa privirile-n amvon,
lâna de aur e acum departe
cu norii albi, furtuna pe ponton,
cuvintele de gânduri le desparte.

Se-aude seva-n frunze fremătând
tu te-ai născut când înverzea pădurea,
nu te mai teme, vine când și când,
la marginea pădurii, printre copaci, securea…

Redactor: Viorel Poenaru

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lăcrămioara Teodorescu

DE ARIPI MI-OR CREȘTE

Și de mi-or crește aripi, să pot atinge cerul,
O să citesc în stele ca să dezleg misterul.
Mă voi ruga de-un înger, făclia să-și aprindă,
Să lumineze clipa ce plânge în oglindă.

Și de-oi putea să zbor, departe peste vale,
Voi strânge suferința, grămadă-n buzunare.
Să o înec în mare, pe nimeni să n-ajungă,
Ca un parfum de floare, iubirea să ne-atingă.

Și-oi strânge în  pumn clipa, când timpul nu-mi ajunge
Lăsând în noapte gândul să zburde făr’ a plânge.
Și-abia spre dimineață, când zorii s-or deschide,
Tu vino-ncetișor și flori în păr îmi prinde.

Și de-om gusta din taina iubirilor eterne,
De mână vom străbate ce viața ne așterne.
Cu aripi de lumină, ne-om înălța ușor,
Când glasul blând al ploii ne cântă-ncetișor.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Manuela Cerasela Jerlăianu

Dacă nu ar fi poetul…

Nu există-n lumea asta, țară fără de poveste,
Nici poet să-și poarte versul într-un suflet ce nu este.
Nu există-n lumea asta, țară fără de mândrie,
Nici poet să-și uite harul nescriind o poezie.

Nu există-n lumea asta, drum și cântec plin de jale,
Nici poeți să nu le scrie când le întâlnesc în cale.
Nu există foc și apă și nici aer s-au pământ,
Să nu fie scrise-n versuri înălțate prin cuvânt.

Nu există-n lumea asta, frunză-nmugurită-n ram,
Nici poeți să nu o scrie tot privind-o de la geam.
Nu există-n lumea asta, cai cu aripi pentru zbor,
Nici poeți ca să nu scrie de iubire sau de dor.

Nu există-n lumea asta, munți și dealuri și izvoare,
Nici poeți să nu le-aducă poezia la picioare.
Nu există mări, oceane, nu există cer, pământ,
Nici poeți să nu le-nalțe; soare, prins de-al lor cuvânt.

N-am aflat în lumea asta că poeții-s fericiți,
Nici vreo țară că e plină doar cu oameni rătăciți.
N-ai să vezi albastra zare ca pe-ntunecatul gând,
Nici poeți ca să nu scrie zi de zi măcar un rând.

Redactor: Florentina Savu

Director editori: Camelia Corina Boț

Manuela Munteanu

CANTILENA ALBASTRĂ

Am ascultat pe praguri de nisipuri marea,
Pătrunsă, pân’ la contopire,-n al ei val.
Nici nu mai știu… Vibram răsfrântă pe un mal,
Sau colindam, să mângâi cu albastru zarea?

Simțeam un dor, de mult întipărit în mine,
Fiori ce mă secau, iar uneori belșug
Din prea doritul foc, de pe-al iubirii rug,
Adânc îngemănat cu zbuciumări marine.

Din mersul plimbător al clipei prin sminteală,
Dintr-o sclipire explozivă către cer,
Am căpătat puterea de-a răsturna mister
Pe trup de univers, cu lacrimi de cerneală.

Cu pofta de a-l bea, i-am căutat izvorul.

Priviți, înalte lumi, cum poți, c-un zvâc, să zbori!
Am chiuit pe vânt, pe inorogi de nori,
Când m-a zvârlit spre sori, din arc, Săgetătorul.

    Mi-am înmuiat penița în puls de Căi Lactee,
    Și-am scrijelit cărări de patimă și vis,
    Să sângereze-n Timp, în marele-i abis,
    Precum o rază roș, pe valsuri de maree.

    A fost un țipăt lung de pasăre măiastră,
    Înverșunat urcuș spre cerul constelat,
    Când mătăsos și lin, când aspru fulgerat
    Pe clapa unui zbor. O cantilenă-albastră.

    Redactor: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Daniela Konovală

    Simbioză

    Nu-i chip de tine gândul să-mi despart
    Cum nu desparți de ghindă nemurirea,
    În unduirea iernii de brocart
    Te port în mine și-ți cunosc menirea…

    Ești chipul meu în plasmuiri de lut,
    Oglindă-ți sunt în toate pe măsură,
    Pe-obraz lumina primului sărut…
    Te port în mine ca pe o tinctură.

    Mi-ești cerul tot cu heruvimi curați
    Și neputință în a lumii roată,
    Destinul cu ai dânsului trovanți
    Pulsând egal a timpului sonată.

    Nu-i chip de tine gândul să-mi golesc,
    Te port în trupu-acesta pământesc.

    Redactor: Viorel Poenaru

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Ioana Popescu

    E  timpul meu

    Urăsc timpul care trece
    și nu-mi spune c-a știut,
    că din cald devine rece,
    când de fapt nici n-a-nceput.
    El nu-i om să stea pe-o bancă
    și să  facă vreun popas,
    va cuprinde lumea toată
    și-i va spune bun rămas.

    Timpul e târziu și tună,
    zgomotul e-adus de vânt,
    peste noi norii se-adună
    și ne plouă pe cuvânt.
    Tu nu vrei să treacă clipa,
    să nu simți nici un sfârșit,
    chiar de-ți este frântă-aripa,
    nimeni nu-i să-ți dea  avânt

    Director editorial: Camelia Corina Boț