Am învățat să nu mai cred în vise, Realitatea doare, uneori, Am tot bătut la uși mereu închise, Iluziile au pierit în zori.
Sunt iernile mai lungi și tot mai dese, Zăpezile au devenit eterne, O neagră pânză peste cer se țese, Tăcerea peste suflet se așterne.
Îmi plânge luna pe un colț de nor, Au înghețat și valurile mării, Aripile mi-au fost tăiate-n zbor, M-am afundat în mlaștina uitării.
Acum nici frunza nu mai este verde, S-a risipit culoarea din petale, Privirea ta n-o să mă mai dezmierde Și n-ai să-mi mai apari, zâmbind, în cale.
S-au despărțit cărările devreme, Ne-am rătăcit pe albele câmpii, Las glasul inimii să mi te cheme, Poate nu e târziu și ai să vii..
Autor: Cătălin Iancu Coordonator: Mirela Soimaru Grup: Zbor spre înălțimi 22.03. 2021
Când mă cufund în LUMEA POEZIEI În marele ocean de vorbe sfinte Simt că ating COROLA VEȘNICIEI Cu nimbul ei de slove și cuvinte!
Mă joc cu darul dat de DUMNEZEU Creez în dulcea limbă românească Un nobil grai – ce n-are apogeu O limbă destinată să trăiască!
O mare de cuvinte au românii Un miliard de vorbe le e graiul N-au reușit: nici vremea nici păgânii Să le stârpească vocile și-alaiul!
Adun idei și le aștern pe foaie Mai multe zeci – chiar sute, pe minut! Din suflet îmi curg versuri, în șiroaie Hrănind, cu patos, strămoșescul lut
Mi-am făurit poeme, în tăcere Sub soare cu lumina, veșnic, vie M-am încărcat de ură și durere Iar voi m-ați ajutat cu energie!
Am plâns, am râs și n-am abandonat Când o sămânță mi-a crescut în suflet Din ea – o poezie s-a-nălțat O nouă fiică din simțiri și cuget!
Din vechi povești amare de iubire Am căutat să stâmpăr o durere… Să vă ofer balsam de fericire S-aduc peste necaz o mângâiere!
În serile ce cad, istovitoare După un lung și aspru asfințit Am încercat să vă aduc iar, soare… Cu poezia…poate-am reușit!
Acelora ce nu le-am fost pe plac Și versul meu – n-au suflet să-l primească Cu mult regret – nu am ce să le fac… Le scriu doar celor ce știu sa iubească!
Voi scrie, hotărât, pe mai departe Unui ocean de suflete iubite! Suntem, cu toții, pagini dintr-o carte Plutind pe marea vieții nesfârșite!
Vino-n luna lui Prier Pași presară-n iarbă, Alb-roziu din flori de meri, Ți-l voi strânge salbă. Și din cupele de soc, Vreau să guști polen, Pe obraji, din soare, foc, Duios să-ți aștern. Magnolia, o feerie, Fuge-n ochii tăi, Orchestreaz-o simfonie, Păsările-n văi. Când alint aduce vântul, Își plâng caiși cămașa, Și din gura ta, cuvântul Dulce-i ca cireașa. Zboar-o mie de miresme Din cireși și pruni, Din măceșii de pe creste, Din salcâmi nebuni… Dacă-n luna lui Prier, Focul viu mă frige, De cunoști al lui mister, Fie-mi râul care-l stinge!…
Zbor spre înălțimi 