ANETA (part.7) – fragment din roman Fiecare nuntă care se ținea în sat era un mare prilej de sărbătoare pentru toată suflarea de acolo, mai ales că scotea oamenii din obișnuința și traiul lor de zi cu zi. Pregătirile unei nunți începeau cam cu două săptămâni înainte de ziua mult așteptată. Cu ceva timp înainte, părinții băiatului mergeau „pe vedere” acasă la cei ai fetei, pentru ca băiatul să ceară fata și să se cunoască cuscrii între ei. În următoarea duminică părinții fetei întorceau vizita, ocazie cu care se stabilea data și detalii despre nuntă. De obicei mersul pe vedere se făcea duminica, după ce se ieșea de la biserică, se duceau acasă la familia fetei, se așezau cu toții la masă, mâncau, beau și făceau planurile de nuntă. După ce se afla în sat că s-a stabilit ziua nunții, în următoarele duminici, viitorii miri mergeau cu chematul, începând cu vecinii și terminând cu neamurile cele mai îndepărtate, din alte sate sau chiar de pe la oraș. De obicei nunțile se țineau pe ulița cea mare din sat, în apropierea Boltei , iar dacă fata era din altă localitate, petrecerea se ținea în satul în care locuia feciorul. Aneta nu-și mai vedea capul de treabă în zilele alea, era nespus de bucuroasă, îi plăcea să ajute pe toată lumea, să fie și ea acolo în mijlocul evenimentelor. De cu dimineață Nea Ion, Aurel și Trăienuț s-au suit în căruță și s-au dus la Tetea Iacob, un bătrân trecut de 75 ani, veteran de război ce a umblat cu armata română de eliberare taman până prin Munții Tatra în Cehoslovacia. El știa cel mai bine din sat rânduiala cu nunțile, iar în șura lui erau depozitate cortul imens în care se ținea uspățul și scheletul metalic pe care se ansambla. Pe lânga asta, Tetea Iacob și Saveta cu baba lui țineau într-un șopron toată vesela necesară pentru nuntă, începând cu pahare pentru vin și țuică, farfurii, linguri, furculițe, cuțite, cante și multe altele. Toate acestea i le-a predat lui Nea Ion și copiilor săi pe bază de numărătoare, de țâdulă făcută de mână pe o foaie de caiet cu linii, scrisă cu creion chimic înmuiat în gură: „Am predat azi… lui Ion a lui Mătrăgună una bucată cort nuntă, douăzeci și doi stâlpi de lemn, atâtea pahare și atâtea farfurii, mese, bănci lungi de lemn...” În zilele ce urmau, bărbații se ocupau cu montatul cortului. Era o muncă grea, migăloasă, la început ansamblau scheletul din metal pe care venea întinsă pânza, iar de se-ntâmpla să cadă vreo ploaie zilele acelea, își puneau pelerine peste haine și continuau lucrul. Uspățul nu așteaptă, curând se făcea sâmbătă și totul trebuia să fie gata, seara începea petrecerea. În interiorul cortului peste pânză, femeile puneau tot felul de velințe sau lepedeie aduse de acasă. „Așa-i fain, să nu să vadă pânza cortului, că nu-i cu noroc!” zicea câte o nană mai în vârstă. Pe exterior puneau crengi de plopi cu mult frunziș, sau de cele mai multe ori papură sau trestie. Că dacă vine vreo ploaie, să se scurgă apa pe lângă ele, să nu intre-n cort, să ude nuntașii. Nimeni nu-și dorea să plouă în zilele alea. Aneta, Petrișor și cu mama lor pregăteau gospodăria pentru ceea ce va urma. Trebuiau tăiate multe păsări de curte, iar Nea Pătru din Deal a zis că el dă doi porci mari, de peste 150 kile fiecare, să fie tăiați pentru uspăț. Nea Ion, ca să nu se lase mai prejos, a pus la bătaie un porc dintre cei doi pe care-i creșteau ca să-i taie la Crăciun, plus zeci de litri de jin, jinars și bere, dar nu multă, doar câteva navete procurate cu greu, c-avea Nea Pătru un prieten la oraș, la organizația de partid, iar ăsta-l cunoștea pe altul care era magazionier la fabrica de bere dintr-un oraș învecinat. Într-o dimineață, el în calitate de gospodar fruntaș și președinte de CAP, s-a urcat în Aro și a pornit-o spre oraș, să-și viziteze prietenul, ducându-i două găini gata tăiate, doi pui frumoși de carne și o tablă de slănină afumată, astfel reușind să facă rost de bere la kil, fiind primul din satul lui care a dat bere la nuntă. După socotelile lor se vor strânge cam o sută și cincizeci de nuntași, de peste tot. „La eștia trăbă să le dai mâncare și beutură multă și bună, să nu te faci de mândra ninune !”, îi zicea Nea Ion femeii lui, seara-n pat, înainte de culcare. „Că de nu le dai, ț-auz’ povești, și râde p-ormă tăt satul de tine. Și zice că n-ai fost găzdoi și n-ai știut să faci un uspăț de Doamn-ajută”, continua el din cale afară de ostenit. Cuscru-său Nea Pătru zicea că „Uspățu-i musai să iasă ca la carte, c-o să vie tovarăși de la partid, de la oraș, oameni de soi care să uită bine la ce le pui în pahar șî-n blid șî bagă de jină la orice”… Femeile din familia Mătrăgună au început să primească ajutoare pentru nuntă de la neamuri, vecini și apoi de la aproape toți cei din sat. „D-apăi cum să nu, Nană Zamfiră!”, zicea câte o muiere mai vrednică, „că și dumitale mi-ai dat când am avut uspățu’ la ficior! Ian de la mine o găină mare șî grasă șî zece ouă faine!” Aneta punea bucuroasă ouăle-ntr-o coșarcă, în timp ce maică-sa punea într-o cotreață găinile primite. Ca să nu se uite cât a contribuit fiecare pentru acel uspăț, fata nota tot ce primea în caietul de nunți, cu entuziasmul celei care știa că face o faptă bună. Peste ani și ani se știa cât a dat fiecare, pentru că rămânea totul scris acolo, în acel caiet. De la alte case au căpătat și câte o rață mai grasă „că-i bună pentru supă”, iar de la Nana Floare din capul uliței celeilalte au primit două bibilici „c-au carnea mai dulceagă și-s bune de zama aită de după uspăț!” Altele muieri au mai dat și câte un calup de telemea de oaie ținută-n saramură ori câte o bucată de caș, iar Zamfira le mulțumea tuturor cu răbdarea femeii căreia urmează să i se însoare primul dintre feciori și împreună cu Aneta, se îndepărtau, zâmbind către următoarea gospodărie... Ca și socăciță au hotărât să pună pe cineva de încredere, astfel că au ales-o pe Sidonia, o verișoară de-a Zamfirei din satul lor. Aveau mult păsăret de tăiat, opărit, de ciupelit și zeci de ouă din care trebuiau să facă prăjituri și tortul miresei, iar pentru asta au chemat muieri din sat la ajutat. În ziua aia au tăiat și porcii, cu Nea Pătru în prim plan ca măcelar iscusit, care dădea ordine și-i spunea fiecăruia ce trebuie să facă, iar bărbații ce trebăluiau pe lângă el erau alimentați periodic cu câte un păhărel de țuică din beciul lui Nea Ion. Întreaga curte mustea de oameni, fiecare știind prea bine ce are de făcut, într-o hărmălaie plăcută de vară, sub soarele fierbinte și nemilos, iar cei ce treceau pe uliță, prin dreptul casei, se opreau să dea zâua bună, preț de câteva minute, după care-și continuau nestingheriți drumul... Cea mai așteptată zi era cea a nunții, când Aneta se trezea dis de dimineață și împreună cu Petrișor și cu surorile gemene mergeau să împodobească cortul cu prime . Pe lângă astea mai pregăteau mesele și băncile, le acopereau cu hârtie albă, prinsă-n pioneze, după care se apucau să orneze masa mirilor și a nănașilor, aflată-n fundul cortului. Deasupra mesei puneau icoane cu Maica Domnului și un covor mare, persan cu „Cina cea de Taină”, prins foarte bine de pânza cortului, din zestrea personală a lui Nana Lelă. Stâlpii de lemn, de care se sprijineau cortul, îi îmbrăcau în nuiele și trestie, iar intrarea-n cort o împodobeau cu ghirlande de trandafiri și garoafe, specialitatea Anetei, care se ocupa personal de asta. Ceva mai târziu, când mirele a venit să vadă cum e aranjat cortul, a găsit-o pe Aneta cocoțată pe o scară, împletind de zor o ghirlandă de trandafiri, dar imediat ce l-a văzut, fata a coborât repede și i-a sărit în brațe, iar el, surprins, a pupat-o zgomotos pe amândoi obrajii, zicându-i: „Tu Anetă, tu, nuș’ ce m-aș fi făcut zău, fără tine! Tu, da’ fain ai mai putut împodobi acilea!” Petrișor și cu Adelina, una dintre gemene, erau cățărați amândoi pe o scară și se chinuiau să prindă-n pioneze câteva fâșii de prime chiar sus, în vârful cortului, lângă un bec, iar Aurel a sărit cu picioarele pe primele trepte ale scării ca s-ajungă la ei, să-i ajute. Atunci scara a început să se clatine, iar Petrișor speriat s-a prins cu ambele mâini de bara cea mare pe care era întinsă pânza cortului. Speriat, a strigat către Aurel care a prins scara cu ambele mâini, ca să-i oprească legănatul. Ghiuțu a lui Milea, unul dintre prietenii lor care împletea trestie la intrarea-n cort, a alergat repede să-l ajute pe mire, iar Petrișor abia atunci a scos un suspin de ușurare, întinzându-și picioarele înapoi, spre scara nemișcată. Doar Adelina nu a scos nici un sunet, ea s-a prins cu mâinile de o treaptă a scării și a stat fără să miște, cu răsuflarea tăiată și cu inima cât un purice, până ce fratele mai mare i-a zâmbit și i-a tras cu ochiul. Aneta era întoarsă cu spatele și nu a văzut nimic din ce s-a întâmplat, noroc cu sora ei mai mică, care, i-a povestit, râzând, câteva zile mai târziu, toată tărășenia, iar când a auzit, fata a făcut ochii mari de groază, șoptind: „Vai de mine! Dacă să răsturna scara cu voi?” După-amiaza alaiul format din mire, părinții, frații, surorile mirelui, muzicanții, vornicul, câțiva unchi și veri s-au urcat în căruțe și au plecat înspre satul vecin după nănași și mireasă. Muzicanți erau doi nepoți de-ai lui bulibașa Francisc Stănescu, iar vornic era Ionică a lui Maxim din Vale, un om hâtru și slobod la gură, căruia Nea Ion, când s-au urcat în căruțe, să plece i-a zis: „Bă Ionică, să nu deie bunu’ Dumniezo să nu fii slobod la gură și să taci, c-apoi ț-ai gătat norocu’ cu mine, auzâtu-m-ai?” Însă vornicul, cu vocea lui tunătoare îi răspundea: „Apăi Nea Ioane, o să te saturi dumitale de gura mea, de nu mai vrei să m-auzi multă vreme de-amu-nainte!”, iar muzicanții începeau să cânte și căruțele să se urnească din loc în acea după-amiază de august în care însuși soarele ținea cu mirii și cu nuntașii, bucurându-i cu razele lui fierbinți și cu nici un nor pe întreaga boltă cerească...
(VA URMA)
GLOSAR:
Boltă – magazin sătesc
uspăț – nuntă, ospăț
șopron – construcție rudimentară, acoperiș susținut din stâlpi care servește ca adăpost pentru vite, unelte agricole sau nutreț
țâdulă – hârtie, scrisoare, bilet, răvaș
velință – țesătură țărănească groasă folosită ca pătură, cuvertură, covor
ninune – minune
găzdoi – gazdă, stăpânul casei, amfitrion
blid – farfurie
de jină – de vină
cotreață – locul în care se țin închise găinile peste noapte
Nană – cu sensul de tanti, termen de respect folosit la țară pentru o femeie trecută de 50 ani
zamă aită – supă de pui cu un gust pronunțat de usturoi („ai” e denumirea populară a usturoiului)
socăciță – bucătăreasa care conduce prepararea bucatelor pentru un ospăț, nuntă sau înmormântare
ciupelit – jumulit, cu penele smulse
prime – bucăți, fâșii de hârtie creponată folosite la împodobit decorul, de obicei la nunți
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 