Zbor spre înălțimi

Culorile

La poarta sufletului meu
Se-nșiră perle de culoare,
În viață au răzbit cu greu,
Șoptindu-mi că sunt amatoare.

Eu le-am primit ca pe un dar
Și m-am îndrăgostit de ele,
Când viața a jucat murdar
Mi-au fost blând leagăn de nuiele.

Culorile au zămislit
O altă lume, mai umană,
La sânul lor m-am odihnit,
Mi-au fost plăcere, dar și hrană.

Azi nu le-aș da pentru averi,
Nici pentru daruri prețioase,
În mine ard culori de ieri,
Dar astăzi parcă-s mai frumoase!

Versuri si pictura Răcătău Liliana

Redactor șef Camelia Boț

Sub coaja unui ou

Am renăscut sub coaja unui ou…
Era atâta liniște, nici un ecou,
Empirice esențe mă hrăneau,
Mătăsuri albe trupu-mi îmbrăcau.

În carapacea strâmtă am crescut,
Nu mi-era dor să dorm în așternut,
Acolo am găsit tot ce-mi lipsea,
Tăcerea absolută, liniștea…

În embrionul cald m-am regăsit,
Eram eu, omul simplu, în sfârșit!
Trăiam în noua viață, inocent,
Totul se rezuma doar la prezent.

Din rotunjimea ce m-adăpostea,
Simțeam alături răsuflarea ta,
Avea parfum de prunc abia născut
Ca-n clipa-n care eu te-am cunoscut.

Sub coaja unui ou am renăscut,
Erai și tu în noul început…

Versuri si pictura Răcătău Liliana

Redactor șef Camelia Boț

LOVIT DE TREN

Florian Petrache

Bărbat bine, de la ţară, frumos foc şi drăgălaş,
Cu o minte exemplară cum nu mai găseşti nici rar,
Fac subit şi fac deodată un gest straniu de bizar
Şi mă duc şi eu, odată, prima dată, la oraş.
Ce să zic? A fost fantastic într-un fel de soi de gen:
Lume multă, pungi de plastic, chestii, trestii, balamale…
Numai că, din întâmplare, cu manevre epocale,
Brusc deodată, în stil mare, mă loveşte-n plin un tren.
Printr-o magică minune de miracol magistral,
Deşi practic, fără prune, eu băusem doar rachiu,
Fac cum fac şi, cum se spune, scap cu viaţă şi scap viu,
Dar ajung şi stau pe bune fix o lună în spital.
Dup’-o lună cenușie și urâtă și hidoasă,
Drăgălașa mea soție ninunată get-beget
Se gândește mult și bine și destul și berechet
Și-apoi vine după mine și mă ia cu drag acasă.
Dup’-aceea, bucuroasă ca o lebădă de mai,
Mă așază și mă lasă pe un scaun cu spătar
Și, cântând „Mulți ani trăiască” foarte limpede și clar,
Vrea pe loc să mă uimească și să-mi pregătească-un ceai.
Pune deci, fără eroare și chiar fără echivoc,
Niște apă oarecare într-un ceainic oarecum,
Se gândește cu mirare cât sunt eu de cum-necum
Și apoi, cu-ndemânare, pune ceainicul pe foc.
Oarecum și bunăoară, inutil și fără sens,
Deși practic era chioară, apa nu era și oarbă;
Drept urmare, fără țepe, ea începe-ncet să fiarbă…
Dar și ceainicul începe, brusc, să șuiere intens.
Bineînțeles, îndată, eu, bărbat adevărat,
Iau decis, cu mâna toată, un ciomag nespus de par,
Sar în sus pe îndelete, urlu limpede și clar
Și încep să dau cu sete în tot ceainicul cel lat.
Speriată și șocată până dincolo de cot,
Soața mea nevinovată strigă iute și subit:
-Aoleu și Aolică! Măi, Florică, ce-ai pățit?
Vasăzică și adică ai înnebunit de tot?
Dând cu parul mai departe în ritmpur și bărbătesc,
Fac o față lungă foarte și-i răspund rapid și brici:
-Păi, pe ăștia, iubi dragă, trebuie să-i bați de mici,
C-apoi uite, fără șagă, ce îți fac atunci când cresc!

Redactor șef Camelia Boț

ZI DE SĂRBĂTOARE

Florian Petrache

A venit Crăciunul! Uraa! N-am de ce să mai ţin post!
Moşu’-a dat iar lovitura: la toţi cei bogaţi a fost!
A uitat din nou, se pare, de săraci şi de orfani!
E normal, măi, frăţioare! Păi, de unde-atâţia bani?
Petarde nenumărate bubuie melodios
Şi anunţă lumea, frate, că azi S-a născut Hristos!
Manele încântătoare se aud de peste tot!
Ce mai? sărbătoare mare! Mă distrez şi eu cum pot!
Din trei gesturi ultrascurte mai înfulec o sarma,
Scot voios boxele-n curte şi pun şi eu o manea!
Arunc câteva petarde, dau combina cât mai tare,
Înjur focul că nu arde şi… la treabă, frăţioare!
Mă închin, zic „Doamne-ajută”, mă aşez frumos la masă
Şi o pun de o băută ca la dumneamea acasă!
Şi beau vin, şi beau şi bere, beau şi nişte ţuică fiartă…
Beau cu spor şi cu plăcere, că oricum am chef de ceartă.
Printre sticle şi pahare, mai bag şi câte-o friptură,
Mici, cârnaţi, sarmale, sare, dar şi câte-o prăjitură.
Trece-un cerşetor pe stradă. -Dă-mi şi mie-o pâine, frate!
Mă cam calcă rău pe coadă şi din pepeni chiar mă scoate!
Îl înjur în mare grabă şi-i mai zic vreo două-trei:
-Nene, nu vezi că am treabă? Şterge-o până nu ţi-o iei!
Pleacă-ncet la altă casă. Foarte bine! Doamne-ajută!
Mă-ntorc bucuros la masă şi-o mai pun de o băută!
Ce mai? viaţa e frumoasă! Iar eu o trăiesc din plin!
Ce spun alţii nu îmi pasă! Eu-s chiar mândru că-s creştin!

Redactor șef Camelia Boț

La plecarea ta
~Camelia Boț ~

La plecarea ta, cerul, rău a plâns
Norii nu se iveau de nicăieri.
Florile, culorile și-au strâns
Într-un curcubeu incolor, de ieri.

La plecarea ta, râul a tăcut
Codrul și-a înlănțuit foșnetul,
Cerbii-n boală adâncă au căzut
Văzând cum sângereaza pământul.

La plecarea ta, gândul mi-a amuțit
Timpul mi s-a oprit în privire,
Pe sub pleoape toamna a încolțit
Tristă-mi vorbea de a ei menire.

La plecarea ta, ai luat cu tine
Spiritul meu liber ce-ți era drag,
Azi, nu mă regăsesc în mine
De când te aștept noptile în prag.

La plecarea ta, cerul, rău a plâns
Peste tâmpla mea lacrimile au prelins,
În ființa-mi toată, doruri s-au strâns
De când ai plecat, moartea a invins.

02.01.2021

Redactor șef Camelia Boț