Zbor spre înălțimi

mai bine fă abstracție!

n-am luat în serios, în poezie, arta scrierii, de-a fi….
doar prevalez a mă scârbi, când sunt luat în bășcălie
de cei care erau datori să ducă visul mai departe…
tot noi lipim oalele sparte, și le înapoiem încrezători

m-am mânjit cu versuri de ocară, și poezii intreagi am siluit
ce o să iasă n-am gândit, dar nici nu-i pentru prima oară
degeaba însă, nu găsim o cale să-ntoarcem norocul
nici vreo pirandă cu ghiocul, mândria să ne-o ponosim

fragil e lutul firii lor, fragilă e speranța noastră
în comparație, e castră, e vremea ageamiilor!
de luam în serios, în poezie, arta scrierii de-a fi…
la fel ieșea, nu te gândi, mai bine fă abstracție!

T E S T A M E N T

n-am strâns averi copile,nu m-a lăsat decența
slugă la ban, n-am fost,asta îmi mai lipsea
îmi fac doar testamentul,nu a venit scadența
însă , nu poți să știi când ața va ceda

iți las aici ce am scris,are și conotații
am pus tot într-o carte,să ai grija de ea
s-o lași la rândul tău,la alte generații
veni-va timpul ei când toți s-or înfrupta

până atunci copile,de vrei s-o răsfoiești
când n-oi mai fi,dacă te-apucă dorul
de înțelegi esența nu vreu să te pripești
privește-n jurul tău,să poți „târî piciorul”

când lanul de porumb nu-i va mai fi câmpiei,
pădure peste munți nu găsești nici uscată
să știi că a venit, și-i timpul poeziei
filă cu filă atunci, „e cartea devorată”

în lipsă de coceni,și-o altfel de hârtie
scremând pe vine tot,amarul și durerea
vor mai citi-n plictis, câte o poezie
dar „ștersul”, in final, va fi toată plăcerea

Între zbor de conjunctură și un cer de circumstanță

Ce potop de acuarele zdrențuite se agață,
Între zbor de conjunctură și un cer de circumstanță!
Cum se-adună în castane, guguloi, mieriul toamnei,
Și ce nori cu ploaia-n gură, pe acoperișul Doamnei!

Scâlciate frunze ude mor de frig și mor uitate,
Nici un clopot de aramă, cum firesc ar fi, nu bate,
Într-un parc pe care urbea l-a închis printr-un decret,
Vântul gri și ploaia sură se cunună în secret.

Încă mai aștept să vină un mărfar cu zile bune,
Pe adresa mea cea veche, dar rămas fără cărbune,
Stă fochistul rezemat, cu-o lulea în colțul gurii,
Ce spuneam de zbor? Doar el se închină conjuncturii?

24. Oct. 2020

DIN POTOP DE PIRAMIDE

Corzi se rup și drumuri pier între dune mișcătoare,
Eu mai caut încă oaza ce îmi ești de-o vreme-ncoace,
Sunt Morgana exilată într-un trup carnal de fată,
Peregrin sub jarul lunii visurile încă-și coace.

Mă-nfășor în așteptare, în nisipul din clepsidră,
E potop de piramide în poemul tău, iubite,
Faraoni pe cai de luptă mă îmbie, fug în ceață,
Legământul, brâu, mă-ncinge, să rămân a ta, Mărite!

Apă n-am, tu îmi ești sete, potolindu-mă-vei, oare?
Caravane de cămile despletesc în zare funii,
Sub un cer de scame albe, ard și aripile orei,
Clandestin, eu trec hotarul și mă pierd în ochiul lunii.

De mă vei găsi, Mărite, voi fi za pe-un lanț de lemn
Porții spre nemărginire, să te las, ales, să treci,
Voi fi umbra mâinii drepte și din azimi, voi fi sarea,
Voi fi inimii-ți cătușa, pleacă, de mai poți să pleci!

TRUPURI ÎNTRE VĂMI

Peste trupul tău de frig ,
Astăzi fulguie poeme
și prin gri-ul toamnei strig
Nopțile de crizanteme.
Ruginit- au gânduri moi
sărutate de năluci;
Când se stinge clipa- n ploi,
amăgind mirări sub nuci .

Peste trupul tău de dor
ieri , iubirile s-au nins
Într-un lăcrimat ușor
vămuind cărări in vis;
Peste trupu -ți de cleștar
Tatăl Nostru se închină
Raiuri îngerește iar
adormindu-te în Vină…

………………….
Uită trupul meu de alge
Exilat în zări târzii,
zbor de vară indiană
peste Mările pustii…
Și în dorul ce se sparge
Trupul tău este o rană,
Trupul meu ,e Miazăzi…

11 noiembrie 2018

DIN ÎNTÂMPLARE

Ne- om întâlni așa , din întâmplare
Si- om defrișa tăceri cu trup de clape,
Prin burgul asta infernal , de sare,
Vag gust de pescăruși zburînd pe – aproape.

Cai adormiți între cetăți și mare
cu ham de aer și galop năuc
S- or întâlni așa , din întâmplare ,
Pe umbre lungi când fluturii se duc…

Și tot din întâmplare te colind
Când printre burguri stele se prefac
Că pierd lumina nopții, pâlpâind
Și- n aspre duioșii cresc flori de mac.

Din întâmplare, coapsa mea de fum
pe coame – nmiresmate, mai devale
O vom muri prin ierburi, ca si cum
copita- n dungă ninge iar a jale.

Leg lacrima de gleznă și îmi pare
Că trec epave gri înspre amurg
Eu te iubesc așa din întâmplare
Pe șaua cailor care se scurg…

28 noiembrie 2020, Mediaș

A DOUA SCRISOARE CU DESTINATAR NECUNOSCUT

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme
se instalează frica
ştiu că sunt neputincios şi că tata
mi-ar fi întins o mână

mi-e dor de tata şi de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aş scrie şi fratelui meu plecat
în ziua în care
cireşii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi juleşte privirea
şi nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire

undeva la ora asta se moare
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil

şi toate lucrurile astea există

deşi seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
şi adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân şi mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvenţă pe care o derulez
dimineaţa la amiază şi seara

ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
şi aştept…

Autor: Teodor Dume

• 

Cetatea din suflet

singurătăţile au o cetate
una singură
vin de oriunde
fără nicio ezitare
fiecare îşi ocupă locul
stabilit instantaneu
pe urmă vin întrebările
cu multe sensuri
par nişte caravane cu merinde
pornite dinspre răsărit

şi totuşi

în cele din urmă
un singur supravieţuitor
va ieşi din cetate
ca o zi de primăvară.

Autor: Teodor Dume

• 

Orbire de iad

Cobor în tine-alunecând
la rădăcina unui astru,
sunt, astăzi, câinele albastru
la poarta iadului urlând.

Deschide-mi porțile, Satană,
să ard în focul tău nestins,
nu mai am umbră, sunt o rană,
demult, în mine n-a mai nins,

nici vânturile n-au bătut
ca niște păsări migratoare,
cu tot cu sânge-am fost băut
de veacu-atomic, care moare

și-s orb, lumină nu mai am
și am venit ca să mă vând,
de parc-aici ar fi un hram
la care poți prânzi oricând.

De-aceea, Tartore, deschide-mi
enorma-ți poartă de aramă,
căci raiul, iată, se închide
și nu mai este nicio cramă

în care să degust veninul
acestei lumi de cimpanzei,
pe care-i colmatează chinul
căci nu-s și n-au fost Dumnezei.

04.XI.1987.

• 

• 

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.

Rămâi o simplă amintire
autor:Maria Dan
În nopți pierdute printre ploi de stele,
M-am rătacit cândva de dorul tău ,
Cu pasi tăcuți pășeam privind spre ele
Și inima-mi batea atât de rău. .
Dar de atunci trecut-a multă vreme
Și pe la tâmple s-au cernut zăpezi
A mai rămas doar simpla amintire,
În care ca năluca, tu te pierzi.
Acum privesc cu detașare luna
Și stelele ce ard ca într-un vis
M-am vindecat de dorul tău și-acuma,
O altă cale-n viață s-a deschis.
Azi simt cum totu-mi aparține,
Respir iubire, dragoste, zâmbind,
Mă bucur de frumos și-mi este bine
Și pot iubi cum nu am mai iubit.
Tu ai plecat și te-ai pierdut în neguri,
N-am înțeles atunci de ce-i așa,
Dar astăzi tu apari, doar vag, prin gânduri,
Căci eu te-am șters demult din viața mea.
Tu ai plecat să-ți împlinești menirea,
Iar eu nu-nțelegeam cu ce-am greșit,
Tu ai fost lecția pe care-o știu acuma,
Iubirea, doar în doi, e ca un zid.
Abia apoi ți-am priceput plecarea…
Nu avea rost cu mine să rămâi,
Nu împărțeam aceleași sentimente,
Iar tu iubeai pe alta făr’ să spui.
Dar nu regret nimic din toate cele
Așa am reușit să prețuiesc
Iubirea celui care mă iubește,
Iar eu la rândul meu i-o dăruiesc.
El îmi aduce zâmbetul pe buze,
Iar diminețile cu el sunt un balsam,
Trăiesc acum ce eu credeam odată
C-o să trăiesc cu tine an de an.
Îți zic adio, dragoste de-o vară!
Acum nimic cu tine nu mai am,
Îți zic adio, vis de-odinioară,
Și-ți mulțumesc pentru acel tam-tam.
În nopți pierdute printre ploi de stele
Pășesc acum cu cel ce îl iubesc,
Cu pași înaripați privind spre ele
Iubirea cu cel drag o-mpărtășesc.
30-11-2020