Aș vrea să fiu COPAC cu rădăcini adânci, Să dăinuiesc în veac, ca un SIMBOL pe stânci… Și frunzele să-mi fie, al toamnei CALENDAR, În vânt să zboare o mie, nici una în zadar!
Să am ca REUȘITĂ o nouă înfrunzire, RĂBDARE infinită, SURÂS și nemurire… Biet călător ce trece azi istovit de MUNCĂ, Răcoarea să-mi încerce, iar vara să-mi aducă
Sub ale mele ramuri, vlăstare de COPII, Cu zâmbete ca daruri, iar razele argintii Să mângăie a mea frunte, de lacrimi astăzi udă, FRUMOS să mă sărute…dorința mi-e absurdă?
La LIMITĂ cu cerul, mă simt fără noroc, Să aflu tot misterul, și iernii să-i fac loc… Mă macină dorințe, tare mi-e dor de verde, Îl port prin suferințe, pădurea nu mă crede!
Locul doi: În cartea vieții scriem file Anca Man
În CALENDAR atâtea zile S-au scurs și încă se vor scurge… În cartea vieții scriem file Până la CAPĂT… de-om ajunge.
Că sunt ușoare sau sunt grele, Le trecem toate cu RĂBDARE, Iar filele vieții mele Le scriu FRUMOS în continuare.
La cuvinte, LIMITĂ îmi pun Însă la fapte n-am hotare, Prin MUNCĂ satisfacții adun Pentru o REUȘITĂ mare.
Un SIMBOL să fiu pentru COPII, Să le fiu scut și apărare… Precum un COPAC înalt voi fi, Furtuna să nu mă doboare.
Iar când soarele-mi va apune Și ultimul cuvânt e sfârșit, Cu un SURÂS pe chip pot spune, Că nu degeaba eu am trăit.
Locul trei: Dorința Monica David
Doresc ca la sfârșit de an Din foile de calendar Să vă sădesc copac-cuvinte Ca simbol de luare-aminte .
Eu cu răbdare, ce-i frumos Am scris să fie de folos Iar voi, copii, o reușită Să știți, înseamnă, muncă multă.
La limită de an vă las Copacul ca loc de popas, Un strop de suflet mai aparte Surâs de slove într-o carte.
Locul patru: Dreptul la nemurire de Mihaela Moisescu
În Calendar s-a strâns atâta vreme Cu bucurii, cu Muncă, cu Surâs, Și anii noștri au trecut alene Noi am trăit și am trăit Frumos!
Am mai căzut pe treptele iubirii, Am mai simțit în noi și Reușită, Am căutat în traista fericirii O viața hohotind de împlinită!
Și cu Răbdare am crescut Copii, Ei ne sunt rodul ce în noi se naște, Prin ei dorința noastră de a fi Rămâne în pământul ce ne crește!
Și am plantat și câte un Copac Să înmulțim iubirea de prea verde, Noi știm că tot ce nouă ne e drag Vom proteja căci altfel se va pierde!
Deja suntem la Limită de timp, Ne căutăm un Simbol în iubire, Mereu, mereu suntem în contratimp, Ne vindem scump dreptul la nemurire!
Locul cinci: CREATOR autor: Daniela Konovală
Cu RĂBDARE, un SIMBOL am brodat în CALENDAR… Vii cu mine?! Doi COPII, un COPAC și-un cer de jar, Fără LIMITĂ-om zburda împletind FRUMOS SURÂS, Ochii tăi de peruzea, pentru rai mi-or fi de-ajuns!
Înger om și înger stea vom fi veșnic amândoi, Între ceruri ne-om lega fericirea-n trup de ploi.
MUNCĂ de Sisif voi-lua și-oi învinge orice iad, Dragostea-mi voi apăra de al oamenilor sfat, Voi fi lut în trup de zeu și-oi fi sabie de foc! Am brodat în calendar REUȘITA mea, în tot!
O filă albă s-a desprins, Venind din veşnicie. Condeiul meu plin de visări A început de zor să scrie. Şi i-am şoptit: Nu alerga, sunt clipe multe înainte, Păstrează pentru mai târziu Fermecătoarele-ți cuvinte! În graba lui, fără oprire, Şi urmărind cam tot ce fac A aşternut pe rând frumoasele-mi trăiri, Ca să rămână-n calendar Ca amintire peste veac… Abia spre seară s-a oprit, Spunându-mi cu mirare Că soarele s-a rătăcit Alunecând încet în zare. Şi obosit de-acum condeiul meu de-atâta alergare, Se odihneşte liniştit În timp ce prima zi din an, Se duce la culcare…
Noi, care am purtat cravate roșii Și teniși chinezeși, dar și ghiozdane De unșpe lei, făcute din cartoane, Azi am ajuns să ni se spună „moșii”!
Noi care-o luam pe jos până la școală ( Și nu era asfalt ci, humă udă ), Știam că nu e bine să fim rudă Cu ce nu fierbe-n propria ta oală!
Noi, care am mâncat salam cu soia, Am fost copiii lui „ magiun pe pâine”. Ce rămânea dădeam bietului câine, Iar de citit …noi nu citeam doar joia.
Noi, care am purtat și uniformă, Cea cu matricola pe mâna stângă, Nu vom lăsa acele vremi să plângă! Era și rău dar…liniște enormă!
Când alergam spre școală, pe picioare Nu îndrăzneam să luam ceva cu japca Și rareori uitam să scoatem șapca La întâlniri cu doamna-nvățătoare!
Noi nu eram copiii de „bani gata”! Noi salutam femeia de serviciu, Voi, cei de azi, nu toți, aveți un viciu… „ Bă, prostule, tu știi cine e tata”?
Constantin Mosor, 04 ianuarie 2021, București.
Continuare, replica autorului, dată celor care nu au înțeles mesajul poemului de mai sus.
Aproape toate poeziile pe care poetul din mine le scrie, sunt întâmplări reale, despre oameni și locuri care au existat sau mai există. La poezia de ieri „ BĂ, PROSTULE, TU ȘTII CINE E TATA”?, cineva m-a tras de păr, chiar dacă nu prea posed, demonstrându-mi că sunt foarte mulți copii care merită toată lauda, iar eu care scrisesem nu despre aceștia, chipurile am generalizat! Nici vorbă de așa ceva! Chiar și în poezia sus menționată, în ultima strofă spun „ Voi, cei de azi, nu toți…”. Desigur că nu m-am supărat, dimpotrivă, trebuie să-i mulțumesc fiindcă m-a determinat să scriu, ca răspuns, această poezie! Profit de ocazie să vă mulțumesc sincer celor peste 2000 de cititori știuți, dar și celorlalți pentru lectură și promit să scriu poezii pentru toate gusturile! ___________________________________________________________– NEÎNȚELEPCIUNEA DOARE!
Unii-mi răstălmăcesc poeme Uitând că miezul e departe, Și că-n zadar deșiră gheme Cu mâna gândurilor sparte!
Grăbiții nu-nțeleg ideea Că-n poezie nu-s doar rime, Ochii din suflet, doar aceia Sunt văzători în profunzime!
Lumina lor șade-n picioare! Nicicând nu trebuie să doarmă. Ei te fac mic și te fac mare! Te fac oricum, dar nu te sfarmă!
Cu ochii trupului vezi coaja… Ochii înțelepciunii, bieții, Doar ei pătrund adânc în vraja Din care lăstăresc poeții!
Nu dați cu pietre-n poezie L-ați putea nimeri în frunte Tocmai pe-acela care scrie Pe ușa pietrelor cărunte!
Că „ vorba bună mult aduce”, Nu-i un proverb de șters picioare! Dă piatra jos și fă-ți o cruce, Că, neînțelepciunea doare!
aveam încredere oarbă în oameni şi iubeam florile pisicile şi câinii iubeam zborul şi ferestrele deschise larg o iubeam pe mama îl iubeam şi pe Dumnezeu dimineaţa la amiază şi seara
îmi iubeam singurătatea
ştiu c-am păcătuit în fiecare zi mai trăgeam un blestem după mine şi-mi descompuneam ura în jurăminţi ba uneori mă răsteam la Dumnezeu chiar şi atunci când mama îşi alunga frica iubindu-mă…
oricum m-aş gândi oamenii au dreptate
sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia că viaţa începe din mine…
uneori nu înţeleg multe lucruri înnoptez în umbră şi totuşi îmi doresc să redevin copil doar atât cât să mă pot ridica în picioare şi să o strig pe mama
***Teodor Dume Sfârșitul anului 2020 mi/a adus(cumulat) câteva împliniri, iată o parte selectivă:
director/ fondator, revista Extemporal liric
peste 70 de premii ( de- alungul timpului)
Colaboràri la peste 80 de reviste
*** Volume publicate:
Două dureri în aceeaşi rană ( la tehnoredactare)
Falsificatorul de sex (anacronisme erotice -lll -, Editura Pim/ Iaşi, 2020)
Fluturele din spermă(anacronisme erotice – ll -? Editura Oim/ Iaşi, 2020)
În lanul cu maci) anacronisme erotice – l -, Editura Pim/ Iaşi, 2020)
Dumnezeu tăcut ca o lacrimă(Editura Pim/ Iaşi, 2020)
Moartea din vis, (Editura PIM)
Potcoave pe suflet, (editura PIM)
Când umbrele trec strada, (editura Pim,2019) *Quand les ombres traversent la rue,(edițions Stellamaris/Franța,2019 *Ferestre spre marginea lumii (editura Pim,2019. Prefața Atila Racz, scriitor Dublin/Irlanda) *Cineva mi/a răpit moartea,(editura Pim,2018.) *Față în față cu mine (Editura Pim, 2018) *Umbre și cercuri (Editura Digital Unicorn,2018) *Exil în durerile altora (editura Minela, 2018 / București) *Devoratorul de umbre (editura Princeps Multimedia,2018.Prefaţa Daniel Corbu) *Durerea pietrelor, (Editura Pim,2018) *Lacrimi de pe altarul trupului (editura pim,2018) *Fără grupă sanguină (editura ArtBook, 2017.Prefaţa Cezarina Adamescu, cuvânt înainte Cristina Ştefan) *Temniţa de sub rană (editura PIM , 2017. Prefaţa Cezarina Adamescu) *Colecţionarul de răni (editura PIM, 2017) *Durerea din spatele cărnii (editura PIM, 2017.Prefaţa Ionuţ Caragea) *Vitralii pe un interior scorojit (editura PIM, 2016. Prefaţa Ionuţ Caragea) *Azil într-o cicatrice (editura PIM,2015. Prefaţa Angela Nache Mamier) *Moartea, un fluture alb (editura PIM, 2015) *Adevărul din cuvinte (editura Litera,1985.Prefaţă dr. Gheorghe Grigurcu) *Strigăt din copilărie (editura Dinastic,1994.Prefaţă dr. Gheorghe Grigurcu)
*** Coautor antologiile:
Coloane (debut colectiv, Comitetul de cultură al judeţului Bihor, 1978) Tratamente pentru inimă (antologie: Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb, 2011) Lira21 „a treia carte. poezii” (selecţia Cristina Ştefan, 2012) Confluenţe lirice (coordonator Relu Coţofana, 2012) Meridiane lirice (2012) Însemnele unei tăceri (Casa gândului, coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2012) Confluenţe poetice (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013) Confesiuni în virtual (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013) Paradigme virtual (2014) Roşu mocnit (coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2014) labirinturi autumnale (Însemne culturale, carte digitală, 2014) Antologia aforismului românesc contemporan (coordonator Lucian Velea, 2016) Antologia Cenaclul de la Roma (coordonator şi selecţie Valeriu DG. Barbu, 2016) Almanah Sintagme literare (coordonator Geo Galetaru, 2017) Antologia aforismului românesc (ediţia a II-a, editura Digital Unicorn, coordonator Lucian Velea, 2017) Antologia Festivalul Internaţional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica, Tecuci, 2017) Antologia Festivalului Internațional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica,Tecuci,2018) Antologia, in vreme de pandemie, ( coordonată de Adrian Mondea, 2020) ***Teodor Dume: În cărți de critică:
în volumul Daniel Corbu/ESCALE IN PANTEON DE LA DOSOFTEI LA VISNIEC, editura PrincepsMultimedia,2019
însemnări(ne )critice, Cristina Ștefan,2019
cartea de critică, Adamescu Cezarina,2018
cartea: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea, Ottilia Ardeleanu, Editura Pim/2019(99 cronici și recenzii)
Confesiuni din universal cărților, Mihaela Meravei, 2019
Nu știam, cât doare, un dor… Nu știam, că-mi doresc aripi să zbor Să ajung, la tine când noaptea se lasă Pe suflet, pe gând, și pustiul m-apasă…. Nu știam…cât poate să doară Jelanie adâncă de vioară-ntr-o seară Nu știam…că nu-mi secase izvorul De lacrimi amare ce-mi spală fiorul…. De dor…nu se moare ușor Deși e haihui călător Te lasă pustiu, ametit Cu sufletu-n lacrimi înlănțuit… Îti sfâșie suflet, bucăti Îti face zile din nopti…. Cine-a spus, că iubirea nu doare? Căci doare…Atât de al naibii de tare!!!
Vino cu mine * de Anatol Covalli * Vino cu mine-n grãdina iubirii pe-al cãrei suflet arat de curând au înflorit zâmbitori trandafirii transfiguraţi de surâsul tãu blând. Vino şi culcã-te în al meu gând ca într-o iarbã cu firul plãpând, să-mi auzi trupul de patimi vibrând. * Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã noi melodii ca apoi sã le cânţi numai atunci când prin noua mea viaţă şi pe-al ei cer vei dori sã te-avânţi. Vino ca lacrimi fierbinţi sã îmi zvânţi, îngerii dorului sã mi-i încânţi, punând altoiuri pe arborii-mi frânţi. * Inima mea e flãmândã de tine, sufletu-mi este de tine-nsetat, ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine şi orice gând mi s-a înseninat. Pãsãri de dragoste-n pieptu-mi se zbat, sângele-mi e de dorinţã arat. N-am fost nicicând mai deplin, mai bogat !
Şi s-a fãcut luminã * de Anatol Covalli * Şi s-a fãcut luminã. Ce dulce şi ce linã a cotropit deşerturi şi nopţi a destrãmat! Pe gòlgota mea plinã de flori, ca o grãdinã, din zori, sufletu-mi strigã: Iubirea a-nviat. Şi-aştept cu masa pusă, de rodul vieţii plină, să ne-mbătăm cu vinul ce-n noi s-a-nnobilat, spărgând de umbra morţii pahare de lumină. * Să nu vii cu buchete de palide regrete. O floare sărutată va fi înedeajuns. S-o porţi ca pe-o podoabă de preţ prinsă în plete ca să-nţeleg mesajul din ultimul răspuns. Va fi destulă vreme apoi ca pe-ndelete să desluşim ursita ce-ntruna ne-a ascuns în peşteră de foame şi în pustiu de sete. * Să nu te mire focul ce în dorinţi va arde. El a mocnit tot timpul şi-acum a izbucnit în ardere deplină şi-n zgomot de petarde. Vei şti astfel că-n viaţă cu patos te-am iubit, că-aceste sentimente ce par acuma hoarde au aşteptat momentul deplin şi fericit de-a se muta-n palatu-ţi din ale lor mansarde. * În împlinirea care va fi ca o minune vom sta lângă-al iubirii împărătesc altar ca îngerii speranţei cu fast să ne cunune şi să ne miruiască cu linişte şi har. Şi-n noaptea nunţii noastre pe trupul tău voi pune al patimilor mele încă fierbinte jar şi-ţi voi şopti iubirea ca pe o rugăciune.
Zbor spre înălțimi 