Concursul, poezia săptămânii, grup Zbor spre înălțimi

Încă-un an mai trece puntea

Încă-un an mai trece puntea peste marea nemișcată,
Din a timpului vecie, o clipită ne-nsemnată.
O fărâmă cât o boabă de nisip în marea lumii.
Scursă în clepsidra vieții peste marginea genunii.

Visuri, gânduri, doruri, șoapte, amăgiri sau împliniri,
Se îngrămădesc să umple cufărul cu amintiri.
Și tot vin puhoi ca ape limpezi sau învolburate…
Oi putea, sărmane cufăr, să le-adăpostești pe toate?

Poate, uneori e bine să m-asculți atunci când spun
Să nu lași să-ți treacă pragul orișicine, orișicum.
Orice amintire tristă care-și caută-adăpost,
Tu-i deschizi îndată ușa. Deși, n-are nici un rost.

Câte n-au venit să-ți spună să le găzduiești un ceas?
Cum au dat de cald si bine, pe vecie au rămas.
Și-apoi spui că ți-s pereții uzi de lacrimi si suspine…
Poți măcar de-acum încolo să m-asculți și tu pe mine?

De-mi dai cheia de la ușă, îți promit că de la anul
Nu mai las vreo amintire tristă să-ți umbrească geamul.
Și-o s-avem si noi lumină, precum vezi prin alte case.
Găzduind de-acum încolo numai amintiri frumoase.

m.a. 29. 12. 2020. Northampton
coordonator Flori Cristea
autor Maria Poiană
grup Zbor spre înălțimi

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Răcătău Liliana

Culorile

La poarta sufletului meu
Se-nșiră perle de culoare,
În viață au răzbit cu greu,
Șoptindu-mi că sunt amatoare.

Eu le-am primit ca pe un dar
Și m-am îndrăgostit de ele,
Când viața a jucat murdar
Mi-au fost blând leagăn de nuiele.

Culorile au zămislit
O altă lume, mai umană,
La sânul lor m-am odihnit,
Mi-au fost plăcere, dar și hrană.

Azi nu le-aș da pentru averi,
Nici pentru daruri prețioase,
În mine ard culori de ieri,
Dar astăzi parcă-s mai frumoase!

Versuri si pictura Răcătău Liliana

Redactor șef Camelia Boț

Răcătău Liliana

Sub coaja unui ou

Am renăscut sub coaja unui ou…
Era atâta liniște, nici un ecou,
Empirice esențe mă hrăneau,
Mătăsuri albe trupu-mi îmbrăcau.

În carapacea strâmtă am crescut,
Nu mi-era dor să dorm în așternut,
Acolo am găsit tot ce-mi lipsea,
Tăcerea absolută, liniștea…

În embrionul cald m-am regăsit,
Eram eu, omul simplu, în sfârșit!
Trăiam în noua viață, inocent,
Totul se rezuma doar la prezent.

Din rotunjimea ce m-adăpostea,
Simțeam alături răsuflarea ta,
Avea parfum de prunc abia născut
Ca-n clipa-n care eu te-am cunoscut.

Sub coaja unui ou am renăscut,
Erai și tu în noul început…

Versuri si pictura Răcătău Liliana

Redactor șef Camelia Boț

Din cufărul cu trădiții românești

O Zi Binecuvantată, dragii mei!

Încă din cele mai vechi timpuri este cunoscut faptul că Boboteaza încheie armonios șirul Sărbătorilor de iarnă, de aceea trebuie întâmpinată cum se cuvine. Se spune că în Ajun se sfințesc apele, pentru a deschide cerurile și a alunga toate duhurile rele.
ȚARA LUI DUMNEZEU
Se spune că într-o bună zi, a trecut Dumnezeu pe Pământ și a dăruit fiecărui neam cate o țară.
Și a fost seară și…la poarta lui Dumnezeu-Tatăl a apărut un păstor de oi care era împreună cu familia și neamul său de păstori.
Dumnezeu L-a invitat în Casa Lui și au stat la Cină.

  • Bunule Păstor care îți este păsul de ai ajuns la Mine ? , întreabă Dumnezeu pe cioban.
  • Doamne Dumnezeule, am venit să primim și noi o bucată de pământ unde să ne odihnim sufletele însă se vede că am întârziat și nu mai este loc pentru noi , a spus bătrânul îngenunchind în fața lui Dumnezeu.
  • Care vă este numele neamului vostru batrane Pastor ? a întrebat Dumnezeu.
  • Noi ne numim români.
    După ce a privit îndelung la neamul românesc, Dumnezeu a chemat pe Sf. Apostol Petru și l-a întrebat :
  • Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe Pământ ?
  • Nu Doamne.Tot pământul a fost dăruit tuturor neamurilor după porunca Ta.
  • Bine , Petre. Acum dă-le românilor țara pe care am păstrat-o pentru Noi.
    Și de atunci noi locuim în ȚARA LUI DUMNEZEU.
    O patrie frumoasă, o țară cu munți și câmpii, cu ape și cer senin, o țară ca o grădină din Rai unde Maica Domnului îngrijește rugăciunile și florile Cerului.
    România este Țara lui Dumnezeu de la începutul lumii.
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! (Sursa ,,Tu Iubire, Tu”)…!!!

Redactor șef Camelia Boț

Umorul nu a ucis pe nimeni

LOVIT DE TREN

Florian Petrache

Bărbat bine, de la ţară, frumos foc şi drăgălaş,
Cu o minte exemplară cum nu mai găseşti nici rar,
Fac subit şi fac deodată un gest straniu de bizar
Şi mă duc şi eu, odată, prima dată, la oraş.
Ce să zic? A fost fantastic într-un fel de soi de gen:
Lume multă, pungi de plastic, chestii, trestii, balamale…
Numai că, din întâmplare, cu manevre epocale,
Brusc deodată, în stil mare, mă loveşte-n plin un tren.
Printr-o magică minune de miracol magistral,
Deşi practic, fără prune, eu băusem doar rachiu,
Fac cum fac şi, cum se spune, scap cu viaţă şi scap viu,
Dar ajung şi stau pe bune fix o lună în spital.
Dup’-o lună cenușie și urâtă și hidoasă,
Drăgălașa mea soție ninunată get-beget
Se gândește mult și bine și destul și berechet
Și-apoi vine după mine și mă ia cu drag acasă.
Dup’-aceea, bucuroasă ca o lebădă de mai,
Mă așază și mă lasă pe un scaun cu spătar
Și, cântând „Mulți ani trăiască” foarte limpede și clar,
Vrea pe loc să mă uimească și să-mi pregătească-un ceai.
Pune deci, fără eroare și chiar fără echivoc,
Niște apă oarecare într-un ceainic oarecum,
Se gândește cu mirare cât sunt eu de cum-necum
Și apoi, cu-ndemânare, pune ceainicul pe foc.
Oarecum și bunăoară, inutil și fără sens,
Deși practic era chioară, apa nu era și oarbă;
Drept urmare, fără țepe, ea începe-ncet să fiarbă…
Dar și ceainicul începe, brusc, să șuiere intens.
Bineînțeles, îndată, eu, bărbat adevărat,
Iau decis, cu mâna toată, un ciomag nespus de par,
Sar în sus pe îndelete, urlu limpede și clar
Și încep să dau cu sete în tot ceainicul cel lat.
Speriată și șocată până dincolo de cot,
Soața mea nevinovată strigă iute și subit:
-Aoleu și Aolică! Măi, Florică, ce-ai pățit?
Vasăzică și adică ai înnebunit de tot?
Dând cu parul mai departe în ritmpur și bărbătesc,
Fac o față lungă foarte și-i răspund rapid și brici:
-Păi, pe ăștia, iubi dragă, trebuie să-i bați de mici,
C-apoi uite, fără șagă, ce îți fac atunci când cresc!

Redactor șef Camelia Boț

Umorul nu a ucis pe nimeni

ZI DE SĂRBĂTOARE

Florian Petrache

A venit Crăciunul! Uraa! N-am de ce să mai ţin post!
Moşu’-a dat iar lovitura: la toţi cei bogaţi a fost!
A uitat din nou, se pare, de săraci şi de orfani!
E normal, măi, frăţioare! Păi, de unde-atâţia bani?
Petarde nenumărate bubuie melodios
Şi anunţă lumea, frate, că azi S-a născut Hristos!
Manele încântătoare se aud de peste tot!
Ce mai? sărbătoare mare! Mă distrez şi eu cum pot!
Din trei gesturi ultrascurte mai înfulec o sarma,
Scot voios boxele-n curte şi pun şi eu o manea!
Arunc câteva petarde, dau combina cât mai tare,
Înjur focul că nu arde şi… la treabă, frăţioare!
Mă închin, zic „Doamne-ajută”, mă aşez frumos la masă
Şi o pun de o băută ca la dumneamea acasă!
Şi beau vin, şi beau şi bere, beau şi nişte ţuică fiartă…
Beau cu spor şi cu plăcere, că oricum am chef de ceartă.
Printre sticle şi pahare, mai bag şi câte-o friptură,
Mici, cârnaţi, sarmale, sare, dar şi câte-o prăjitură.
Trece-un cerşetor pe stradă. -Dă-mi şi mie-o pâine, frate!
Mă cam calcă rău pe coadă şi din pepeni chiar mă scoate!
Îl înjur în mare grabă şi-i mai zic vreo două-trei:
-Nene, nu vezi că am treabă? Şterge-o până nu ţi-o iei!
Pleacă-ncet la altă casă. Foarte bine! Doamne-ajută!
Mă-ntorc bucuros la masă şi-o mai pun de o băută!
Ce mai? viaţa e frumoasă! Iar eu o trăiesc din plin!
Ce spun alţii nu îmi pasă! Eu-s chiar mândru că-s creştin!

Redactor șef Camelia Boț

Camelia Boț

La plecarea ta
~Camelia Boț ~

La plecarea ta, cerul, rău a plâns
Norii nu se iveau de nicăieri.
Florile, culorile și-au strâns
Într-un curcubeu incolor, de ieri.

La plecarea ta, râul a tăcut
Codrul și-a înlănțuit foșnetul,
Cerbii-n boală adâncă au căzut
Văzând cum sângereaza pământul.

La plecarea ta, gândul mi-a amuțit
Timpul mi s-a oprit în privire,
Pe sub pleoape toamna a încolțit
Tristă-mi vorbea de a ei menire.

La plecarea ta, ai luat cu tine
Spiritul meu liber ce-ți era drag,
Azi, nu mă regăsesc în mine
De când te aștept noptile în prag.

La plecarea ta, cerul, rău a plâns
Peste tâmpla mea lacrimile au prelins,
În ființa-mi toată, doruri s-au strâns
De când ai plecat, moartea a invins.

02.01.2021

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

VIAȚA NU E O JOACĂ!

Moldovan Ștefan

Dac-ai ajuns în lacrimi și nevoi
Nu arunca în stele cu noroi,
Nu te certa în van cu lumea toată,
N-o înjura, că nu-i ea vinovată!

Iar de-ai trăit în viață fără rost
Nu blestema tu cerul ca un prost,
Căci de-ai căzut pe jos în praf și tină
Divinitatea n-are nici o vină

Și nu e vinovat nici un destin
Dacă ți-e gol paharul sau e plin,
Domnul îți dă, dar nu îți bagă-n traistă,
Ai parte și de greu în viață, de năpastă.

De vină nu-i nici soarta și nici cerul
Că n-ai bătut tu, cât a fost cald, fierul,
Că ai cântat ca greierele vara
Și-acum, în iarnă, goală-ți e cămara.

Ai luat mereu viața ca pe-un joc,
Te-ai încrezut doar în al tău noroc,
Dar se răzbună azi timpul ce-a trecut
Și dormi așa precum ți-ai așternut.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Simina Paun

Ciuta

E o ciută-n pădure, hăituită…
Speriată își caută un loc
pe un verde tăpșan.Ar vrea
să se-ascundă-n frunzișul pădurii,
Dar viața, frunzișul i l-a luat
Într-o singură zi dintr-un an.

Se-apropie ciuta de marginea apei,
Cu buzele moi o soarbe încet,
Odată cu apa își soarbe și viața…
E o ciută-ngrozită de caii săi verzi.

Se uită în stânga, în dreapta,
Se uită atentă și-aude plăcut
Cum foșnetul ierbii începe s-o strige
Și ciuta dansează un dans de-nceput.

Cuprinsă de dorul pădurii nebune,
Cuprinsă de dorul de-a sta-n ascunziș,
E ciuta fecioară, femeie minune,
E ciuta de astăzi cu părul ei nins.

E singură ciuta, cu ochii prea mari și-atâta de umezi,
E singură, prinsă-ntr-un laț pe-un tăpșan,
E ciuta plăpândă, cuprinsă de ură,
Privind înapoi, păduri cutreierate, an după an.

Se-apropie, adulmecă, tace și plânge.
Cu botul ei cald își caută frunzar-așternut,
Se uită la apa ce-ncepe să sece
Și ciuta se duce pe drumul pierdut.

E-o ciută uitată-n pădure
Speriată de tot ce se va-ntâmpla,
E-o ciută uitată de lume…
Nici vânătorul în bătaia de pușcă,
Nici el, de astăzi nu o mai vrea.

Sărmana și calda făptură,
O ciută-ntre ciute, cu chip luminos,
Se-ndreaptă de spate, începe a muge
Se lasă în iarbă și moare frumos.

Simina Paun

Timpule!

Dă-mă timpule-napoi,
Fă-mă iar copil stingher,
Fă-mă iar să-mi fie teamă,
Că părinții-mi cresc și pier!

Dă-mi credința minunată
Cum că florile vorbesc
Și mă fă să am speranța
Că-ntr-o zi mă regăsesc!

Stinge soarele, când luna
Vrea să-mi cânte din viori,
Lăutari să-mi faci doar cucii
Fără cuiburi, plângând până te-nfiori.

Ia-mă timpule-n cătușe,
Nu mă mai lăsa să cresc!
Am fost tot ce-ai vrut în viață,
Acum vreau să mă căiesc!

Nu mai vreau să-mi crească ziua,
Nu mai vreau să râd, să plâng,
Vreau să împietresc în noapte,
Noaptea visului în gând.

Florile s-or duce-ndată
Iar părinții mi-or muri.
Timpule, omoară-mi luna!
Dar fii bun pentru copii!

Fă-le cuiburile tihnă,
Dă-le soare în priviri,
Iar pe mine…
Uită-mă într-o clepsidră….

Timpule!
Nu mai vreau să-ți fiu, să-mi fii!