Sfârșit de an, 2025
Miros de pâine caldă, pas mărunt…
și-mi ești așa aproape încât pare
că m-am îndepărtat de tot ce sunt
ca să mă pierd în toate ale tale!
Prima zăpadă a venit oricum.
Lasă să ningă! Noi trăim în versuri
pe care tu le scrii mai…nu știu cum…
iar eu ghicesc în ele mii de sensuri!
În iarnă, viața pare-o escapadă
iar noi fără de frică sau codire
ne-am izolat, doi muguri sub zăpadă,
of, veșnica, of, marea mea iubire!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Dator…
Miroase-a flori de tei şi-a veşnicie
Clepsidrei n-ai să-i furi nicicând nisipul…
Dator eşti timpului cu o simbrie,
Oricare-n lume ți-ar fi anotimpul!
Miroase-a flori de tei şi-a veşnicie
Umple-ți paharul, soarbe din secundă
Zâmbeşte-i timpului pe datorie,
Şi vezi cum fericirea te inundă!
Miroase-a flori de tei şi-a veşnicie
Chiar dacă gongul nu ştii când va bate,
Să dai dovadă de mărinimie,
Trăieşte-n lumea asta, cu dreptate!
Miroase-a flori de tei şi-a veşnicie
Nu-i scrie vieții tale, epilogul…
Aşa cum e, viața-i o grozăvie,
Deci, scrie-i azi prietene, prologul!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
CRĂCIUNUL SĂ-L ÎNTÂLNIM
Hai, azi să ne adunăm, surorilor, toate,
Cunună să împlitim până-n miez de noapte.
La masă să ne așezăm cu frații de sânge,
Crăciunul să-l întâlnim, ca-n cer mama plânge.
Avem astăzi noi de toate, masa este încărcată,
Dar ni-e dor de un Crăciun, cu mamă și tată.
Și ne roagă ei pe toți într-o așa zi mare,
Cu copii și strănepoți, să le zicem o urare…
Să ne-audă ei din cer, de acolo de Sus,
Că n-am uitat noi, niciodată de Micul Iisus!
Bradul l-am împodobit, cum mamă îți plăcea,
Cu pesmeți și jucării și steaua strălucea.
Dorim cozonacul tău, măicuța noastră dragă
Și de ruga la Dumnezeu, cum te rugai tu, mamă.
Cred, că stai de-a dreapta Lui, măiculiță scumpă,
C-au trecut atâția ani, dar nimeni nu te uită.
În ziua Crăciunului, cu drag noi colindăm
Și de-aici, de pe pământ, sincer mamă, vă zicem:
Avem astăzi noi de toate, masa este încărcată,
Dar ni-e dor de un Crăciun, cu mamă și tată.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
BALADA UNEI NOPȚI DE IARNĂ
În anotimpul alb și indecis al firii tale stau acum să cadă,
în noaptea lungă rece tristă-n giulgiul ei de gheață-,
zăpezile cu rost de veșnicii, în gândul tău aprins tăcute,
în strai cusut cu fir de borangic, purtat de seri în viscol,
cerdac și prag, cu el acoperite, viața să ți-o troienească!
Plutesc și-acum ninsorile în vânturi peste noapte, aspre
în gerul ce îți desenează fața, cuprinse-n albul de mireasă,
zăpezile ce către tine cad să-ți cânte simfoniile vieții-
secundele ce-ți ard în candele misterul umbrei tinereții…,
când cerbii zvelți, sălbatici trag la sania iubirii în buiestre…!
Îți cresc polare-n amfore zăpezile pe buze și pe suflet,
în noaptea lungă, dantelată-n stele cu volan de borangic,
țesut pe calea ta cu fir de ger, pe calea ei să i-l așterni!
La braț cu astrele ce în roire-ți cad, cu flacăra lor le alergi
și stelei tale-i furi lumina cu gândul tău de veșnic orb…!
Plutesc, vibrând ninsori în vântul sec și urmele-ți ascund,
în mantie lungă de gheață, firesc, te cheamă la-ntâlnire,
cu gândul lor cuprins de duh curat, în albul de mireasă;
te caută secundele-n mistere, de-o noapte-ncremenite,
zăpezi ce tremură-n cuvinte, respirând în clustere-cristale…!
Dar alte stele tainice-n ninsori căzute, în magii și-n îngeri,
prin albul iernii lungi, prin fiecare noapte- libere ursite,
pe drumul vieții tale trec în jocurile sfinte siderale…!
Zăpezile cu buze reci, ca umbrele ce-ți cresc în al tău suflet,
cu-așterneri albastre-n simț, polare-n troieniri stelare …!
Pe ramurile vieții nins și-nzepezit de viscoliri dese în duh,
jertfit de iarna-n care stai, înfrigurat, un alungat din rai,
să-oprești pe crivățul ce sapă pași pe fața ta albă, adamic,
străbați zăpezile din gând, din jur și-alungi ai sorții demoni,
colinzi cu noaptea unei ierni, să-nvingi reci fulguiri de moarte…!
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Doar plutirea păpădiei
Crapă zorii pe câmpie,
Înghioldiți de macii roșii;
Neolitice cortegii
Își petrec tăcut strămoșii.
Picură din pâine rouă,
Lacrimi gintelor agrare;
Trag căruțele pierduții;
Blânzii bivoli n-au culoare.
Rostul păsării de veghe
A-nlemnit pe-o culme clară;
Doar plutirea păpădiei
În tăcere se scoboară…
Unduiesc prin lanuri umbre;
Pleve se ridică-n zare
Și miroase glodu-a reavăn;
Vino Vânt, te-arată Soare!
Triste kipuri, cercuri, cercuri
Se încheagă și destramă,
Murmurând neînțelesul
Buzelor de sub maramă.
Parcă susură izvorul,
Parcă-i foșnetul pădurii
Cufundat în sihăstrie
Zvârcolesc pe cer zmeoaice
Vântuind din miazănoapte;
Pacea frunzelor, stăpână,
Freamătă a grâne coapte…
Par gorganele, din ceruri,
Mistici óchi de stâncă trează,
Ce,-n întinsul blând al stepei,
Timpului se dezlânează.
Se rotește grav Pământul;
Ziua moare obosită,
Alungind ecvestre umbre
Devorate de copită.
Furnicarul se destramă;
Bivoli negri se afundă
În ciuciurul trist al serii;
Iarba-i crudă și profundă…
Se-arămesc frunzare-n măguri;
Seacă soarele-n cișmele;
În opaițe de-argilă
Noaptea cuibărește stele…
Constelații înfioară
Prunci de-ovăz, în scalda lunii;
Visul bântuie pridvoare
Și se-aud foșnind gorunii…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Nu-ți cer nimic mai mult
Nu îmi doresc, Doamne, nimic mai mult,
Decât un strop de milă-mpărătească
Și într-al vieții greu și-adânc tumult,
Să-mi dai în suflet pacea Ta cerească.
Nu vreau averi, că ce-aș face cu ele,
Când trâmbița suna-va adunarea?
Doar iartă-mi Tu cele păcate grele
Și-aruncă-le, să le înghită marea.
Nu vreau nimic din astă lume. Vreau
Să am un loc în raiul Tău, Stăpâne.
Și când va fi de-aici ceva să-mi iau,
Un strop de Vin mi-aș lua și-un colț de Pâine.
Doar jertfa Ta, Mărite, mi-e avere
Și doar Cuvântul Tău, sfânt giuvaer.
Când voi porni spre Lumea de Mistere,
Voi ști că este drumul către Cer.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
DOAMNE, DACĂ N-AI VREO TREABĂ
Doamne, dacă n-ai vreo treabă, printre păcătoși și sfinți
Caută în Iad și-n Rai curcubeul cu părinți
Lasă-n palma Ta să cadă rugi de orb nevindecat
Să-mi mai văd odat-părinții-n timpul Tău nemăsurat
Duhul lor să se-ntrupeze, cu pământ să fie uns
Chiar de-ar fi să se coboare de pe crucea lui Iisus
Doamne, i-am păstrat în suflet ca niște icoane sfinte
Am îmbrățișat pământul, sărutând două morminte
Muntele singurătății-n braț de stâncă m-a cuprins
Și, în cumpăna durerii, cu lumina lui m-a stins
Mi-a luat aripa plecării, fără zbor lăsându-mi soarta…
Doamne, dacă n-ai vreo treabă, dă-mi pe mama, dă-mi pe tata
Și păzește Tu izvorul roșu pe obraji de sânge
Unde lacrima aleargă, la părinții mei n-ajunge
Cerul vieții Mi-l măsoară, Doamne, dacă n-ai vreo treabă
Dă-mi pe mama,dă-mi pe tata, să-i îmbrățișez degrabă!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Spital
Mi-am dus moartea la spital
Suferă de amnezie
A uitat o poezie
Despre visul meu carnal
Am rugat o asistentă
S-o trateze cu respect
Insă ea,impertinentă
I-a pus mâinile pe piept
Doctorului i-am cerut
Să-i prescrie o rețetă
Și să-i pună-n eprubetă
Un mormânt neînceput
Despre părul meu albit
Acum răde că nebuna
Eu răspund:îmi e totuna
Fiindcă eu am mai murit..
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Se-ntorc şi caii…
Se-ntorc şi caii, din colind prin veşnicie
Visând şi treji, la goana în galop
Acum la trap, trecând spre pas, melancolie
Asudă, spre odihnă, strop cu strop.
Chemări cu câmpuri, soare şi cu verde iarbă,
Le iau la rând, adulmecând, şi mânz
Iar şi-ar dori, o vară cu miresme-n barbă
Şi ochi miraţi, pe la un fir de spânz.
Cu fiecare zi de toamnă, tot mai grele
Potcoavele le simt, şi-ar adăsta,
Din părul aspru de pe frunte, spre caiele,
Ochii albiţi, privesc spre colb de stea..
Dar sigur că la conovăţ, în iarna asta
Va reveni, din basme, Făt Frumos.
Cu şaua şi cu frâul, lovind ţeasta,
Din gloaba-mbătrânită prin vreun dos
Va face iar lumini să curgă-n trupul verde,
Amurgul vieţii, zori va fi, curând,
Şi cal cu călăreţ, în zare se vor pierde,
În zgomotul galopului, cântând!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zborul
Ce-ai vrea să faci? M-a întrebat bătrânul.
Aș vrea s-ajung la stele!
Aș vrea drumul
Să-mi fie ca un zbor, ca o plutire,
O auroră, horă peste fire,
Să-mi fie vântul albul inorog,
Prin nori să galopăm!
Pe bolta-pod
S-aud copitele cum bat în stele,
Cum sar scântei din albele caiele!
Bătrânul își răsfiră barba albă.
O aranjează-ncet, ca pe o salbă.
Cu ochii mari și limpezi îmi zâmbește.
Așa vor mulți când vârsta clocotește!
Un zbor înalt e-un drum așa departe
Și n-ai cu cine-o vorbă a împarte…
Dar dacă vrerea-ți este ca un jar,
Din tolba mea o pană-ți dau. E dar.
Încearcă, doar, cu drag s-o folosești
Și ai să zbori, așa cum îți dorești.
Trecut-au ani…
Am tălpile crăpate
De-atâta drum ce-am deșirat în spate.
Nici nori, nici auroră, nici plutire…
Cândva, în vremea albă, de nuntire,
Poate că pana va fi barca mea
Pe care voi urca înspre o stea.
Acum, aici, cu ea tot scriu povești.
Te simt, Bătrânule, cum mă privești
Cu ochii zâmbitori. Ești mulțumit?
Din visul meu nimic nu s-a-mplinit,
În loc de inorog am o hârtie
Iar frâul e o pană alburie…
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
