AVATAR Dormeam. Se prelingea din trupul meuFluidul somn, împrospătând pământulCa o difuză negură. Şi euSpre trupul meu veneam, recunoscându-l. Înaintam în negură. EramFiinţa care-mi seamănă. Şi careSe recunoaşte-n sine. Cum un ramÎşi recunoaşte umbra plutitoare. Şi-am tresărit simţindu-mă. În trupEram cu mine însumi împreună…(Când m-am trezit, alăturea un lupSe oglindea în Râul alb şi-n lună).Continuă lectura „Eugen Dorcescu”
Arhive etichetă:biblioteca revistei
Vasile Alecsandri – comemorare
Sergentulde Vasile Alecsandri Pe drumul de costişe ce duce la VasluiVenea un om, cu jale zicând în gândul lui:„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasăAş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”Şi bietul om, slab, palid, având sumanul ruptȘi o cămeşă ruptă bucăți pe dedesupt,Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţăZburaContinuă lectura „Vasile Alecsandri – comemorare”
Viorel Gongu
În pântecul verii În pântecul verii ce-şi lasă povara în toamnăPumnale de plumb se strecoară cu laşă vigoare,Din nucii atinşi, în bejanii trec frunzele arseCe-ascund în nervuri amintiri despre dragostea pură.Din gropi, încă verde, ridică din ţarină iarbaPriviri către frunza din nucul ce sfâşie cerulCu braţele goale şi foi se adună în valuriCând ochii-mi rămânContinuă lectura „Viorel Gongu”
Ioan Pop
Nu, nu sunt şoareci…sunt cuvinte… Singurătatea e o scenă, Doamnă…Veniţi să vă arăt noul decor!…Pe-aceste trepte voi cădea la toamnă,într-un superb costum de cerşetor. Acest desen din spate reprezintăcastelul unui rege egiptean,un templu şi o şcoală părăsităîn care sunt profesor de un an. Nu, nu sunt şoareci, Doamnă, sunt cuvinte…Le-am otrăvit, dar tot nu potContinuă lectura „Ioan Pop”
Gândul zilei – Mihai Eminescu- Prof: Janeta Hulea
GÂNDUL ZILEI … MIHAI EMINESCU……În Bulgaria, la Sveti Vlas, a fost inaugurat un basorelief al poetului Mihai Eminescu. Mihai Eminescu, spiritul tutelar al literaturii române, veghează acum de pe Aleea Națiunilor din Sveti Vlas, pe malul bulgăresc al Mării Negre. Un gest de respect cultural, realizat cu sprijinul Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinev”. DincoloContinuă lectura „Gândul zilei – Mihai Eminescu- Prof: Janeta Hulea”
Georgeta Radu
UN GÂND-DISTANŢĂ Nu te ascunde după nori, că pieri!Rămâi cu mine până la sfârşit!Un gând-distanţă e-ntre azi şi ieriŞi jocul gândului e infinit… Ieri nu eram niciunde-n gândul tău.Azi m-ai văzut şi mi-ai cerut IUBIRE.Spre seară a-nceput să-ţi pară răuŞi un gând nou te-a-ndepărtat de mine. „Cum pot ajunge-Acolo?!”, te-ntrebai.„Aş vrea să plec de-Acum!”… CuContinuă lectura „Georgeta Radu”
Adrian Păunescu – omagiere
Azi ar fi fost ziua ta…Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște poet al iubirii Adrian Păunescu!…Sună ca o premoniție! CONDAMNAȚIVersuri: ADRIAN PĂUNESCU Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe,să merg în ea, tăcut şi umilit.………..Ce să mai cânt, când auContinuă lectura „Adrian Păunescu – omagiere”
Anda Zura- De ce scriu – Confesiune
De ce scriu – confesiuneEnda Zura Scriu. De când mă știu. Am scris de când am învățat să țin un stilou în mână, poate chiar dinainte, în gând. Foile de hârtie au fost primele mele confidente. La început, le umpleam cu boacăne de copil și întrebări mute — „Oare mama va afla?”Nu puteam spune totContinuă lectura „Anda Zura- De ce scriu – Confesiune”
Cristina Copia
Ecoul șoaptelor duble Nehotărârea este, pentru mine, o pădure fără poteci clare, unde fiecare copac murmură o altă cale, iar frunzișul dens ascunde orizontul. Pașii devin ancore de plumb, trase de două vânturi opuse care-mi umflă pânzele sufletului, dar niciunul mă duce cu adevărat înainte. Am impresia că stau la confluența a două râuri: unulContinuă lectura „Cristina Copia”
Ion Gavrilă Ogoranu – Povestea pâinii
Preluare de pe pagina domnului Razvan Gheorghe Povestea pâinii blestemate Ion Gavrilă Ogoranu: ”În drum spre Șoarș, mi-aduc aminte de o întâmplare, care, atunci, m-a îndurerat foarte mult. Ne găseam în dreptul satului Boholot și, neavând de mâncare și nici un om de sprijin aici, am intrat într-o curte, undeva aproape de biserică. Era oContinuă lectura „Ion Gavrilă Ogoranu – Povestea pâinii”
