Teodor Dume

FĂRĂ IDENTITATE nu-ţi mototoli mâinileîntr-un ligheancu apă murdarăşi-n cele din urmăsă ai pretenţia că eşti curat gestul ar putea dilua sensul zilei(Teodor Dume) FRUMUSEŢE LICHIDĂ…(Autor: Teodor Dume) mă trezesc cu acelaşi gândpe partea dinspre răsăritdoar timpul saredin noapte în zişi-n spaţiul aceladoar euo viaţă reconstituitădin carne şi osca o mărturisire a frumuseţiide mai târziusimt călduraContinuă lectura „Teodor Dume”

Dan Lupu

DESPRE IUBIRE Ştii, iubirea este ca fata morgana,Misterioasa, frumoasă ca şi vădana.Te amăgeşte, spunând că iubireaÎţi va aduce în viaţă mântuirea. Încrezător, cu drag o iei la braţ,Admiri şi o îndrăgeşti cu mult nesaţ.Dar când iubirea este neîmpărtăşită,Se transformă într-o durere nesfârşită. Doar timpul cu a lui trecătoare vrere,Îţi va spune ce este, fericire sauContinuă lectura „Dan Lupu”

Marilena Răghinaru

Cât mai există… Cât mai există Frumusețe-n lumeȘi înflorirea nopților de-april’,Cât mai visăm, găsind prin vechi albume,Copil gingaș, cu zâmbet pueril, Cât nu uităm să ne cinstim Părinții,Bunicii, ce cu trudă ne-au crescut,Păstrându-i în icoane, ca pe sfințiiCe ne-au călăuzit sacrul trecut, Prietenii, cât știm să-i prețuim,Grele răscruci cu ei să înfruntăm,Cât nu-ncetăm, crezând, săContinuă lectura „Marilena Răghinaru”

Flori Cristea

Aș trage seara mai aproape luna Mi-aș face o căsuță mică-n munți,Să stau cu greierii de vorbă-n tindă,De gene, dimineața să îmi prindă,Din borangicul norilor cărunți. Mi-aș face o fântână lângă casă,Cumpăna ei să-mi pară gâtul lungDe lebădă, iar seara când ajung,În apa ei eu să mă văd frumoasă. Aș vrea să-mi steie ceru-n zoriContinuă lectura „Flori Cristea”

Ștefan Sitaru

IUBIREA N-ARE NICI O VINĂ Iubirea n-are nici o vinăCă uneori, mai și greșimGrăbiți, la trecerea prin viațăNu ne dăm seama că rănim Și poate nu iubim destulÎnsă dorim să fim iubițiCerem prea mult de la viațăȘi devenim nefericiți… Iubirea n-are nici o vinăCă uneori, tăcerea ne desparteȘi rătăcim însingurațiPurtând cu noi doar visele deșarteContinuă lectura „Ștefan Sitaru”

Constantin Mosor

NORII CEI ÎNȚELEPȚI SE-NDRĂGOSTESC! Doi nori pășind desculți înspre apus,Vorbiră între ei, ca nor cu nor!N-am înțeles nimic din ce și-au spus.N-am învățat la școală limba lor! Făcură niște semne spre încoa`,Apoi dădură mâna amândoi.Cel negru, într-o clipă va ploua.În viață e nevoie și de ploi! Celălalt nor, firav și subțirel,Se dete mai aproape deContinuă lectura „Constantin Mosor”

Georgeta Giurea

COPILĂ ERAM…de Georgeta Giurea Copilă eram, într-un sat fără timp,Cu fluturi pe brațele goale,Iubirea mi-era frumos anotimp,Când mama- mi ieșea iar, în cale. Din foi de porumb, păpuși împleteam,La margini de câmpuri și vise.Pe paturi de frunze, apoi așterneamCoroane de ceruri promise. Și-acum mai revăd, nostalgic poem,Mătăsuri și frunze-n rugină,Sub cerul toamnei, prin vântul boem…CăContinuă lectura „Georgeta Giurea”

Georgeta Radu

DOR CU DORGeorgeta Radu Strânge-ți dorul de pe drumuri,c-a slăbit ca vai de el,alergând după parfumuri,în visări de menestrel! A uitat vorbele toateprintre flori de liliacși acuma nu mai poatesă mă-ntrebe de ce tac. Culcă-i fruntea ostenităpe-al meu suflet neclintitde pustiu sau de ispită,că tare mult a iubit! Strânge roua dimineții,să-i speli genele de umbreșiContinuă lectura „Georgeta Radu”

Ionel Rusu

Versul meu ca legământ! Iubita mea sunt apăsat lăuntric,Este tristețea că nu știu să-ți cânt,Ți-aș adia din melos înspre mistic,Pe note versul meu drept legământ! În lir, romanțe îmi curg în treacăt,Aș zăbovi la geam cu șoapte line,Dar, vin peste mine zori în freamăt,Ce îmi inspir din roua lor suspine! Le întrupez și oglindesc înContinuă lectura „Ionel Rusu”

Constantin Enescu Gavrilescu

RĂMÂI PE VECI ACOLO Văd razele de Lună cum se strecoară lin,în pomul plin de frunze, aproape e un chin.Norocul meu e vântul ce-și poartă adierea,discret să curgă-ncet, să-mi stingă iar durerea.Privindu-mi chipul trist prin raze de luminăspre inimă se duce în pieptu-mi ce suspină,îmi lasă-o umbră dulce și-o lungă mângâiere,speranța dintre stele, iubirea meaContinuă lectura „Constantin Enescu Gavrilescu”