Ionuț Pande

Colind Izvorul cântă dintr-un șes când munții se închinăLa ceru-n frunți de nori cules, Lumină albă, lină.Din foșnet dulce de stejar, mai cade câte-o pânzăPe tâmpla unui vechi altar, de-ngălbenită frunză. La ieslea cu surâs divin, un cor de îngeri cântă;Crăciun cu sufletul hain, în mâini povești frământă.Cu ochi de plânsul cristalin, al împlinirii sfinte,MariaContinuă lectura „Ionuț Pande”

Aron Moldovan

Suflete nemuritoare      Aron Moldovan În zori de zi prin roua rece,Demult, am alergat prin eaȘi-acuma văd cum timpul treceȘi cum se scurge viața mea. Aș vrea ca azi să nu apună,Să zbor pe vânt în sus spre Cer,Să mă-nfrățesc cu sfânta lună,Să-not în veci cu ea-n eter. Privesc ades spre înainte,Dar, roata se-ntoarce mereuȘi-mi vinContinuă lectura „Aron Moldovan”

Rozalia Grozea

Sonetul iernii Își scutură, toți norii, în poemeNinsorile ce veșnic ne uimescȘi sigur știu că încă te iubescAtunci când dorul prinde să te cheme. Deși cu alb vrea iarna să răsfețeȘi flori de gheață puse în fereastră,Tu să ferești, te rog, iubirea noastră,De gerul iernii, nu cumva s-o ‘nghețe! Cât primăveri mai vin, avem speranțeCăContinuă lectura „Rozalia Grozea”

Mira Minu

Zăpadă de raiuri Astăzi ninge ca-n rituri cu ecouri de floare,Liniști mari luminează boabe mici de splendoare…Flori de myrturi suave, flori din ler și flori dalbeÎși așteaptă-n potențe rotunjitele salbe. Ninge ca o vestire, lin pășești în poveste,Te cuprinde mirarea și te-ntrebi unde-ți esteIureșul de-a pătrunde în tărâmuri promise,Poate-n munți de mistere înălțate din vise.Continuă lectura „Mira Minu”

Angela Petre

Pentru că… Întrebări, supoziții, frământări, gânduri, când realizezi că iubirea aceea rotundă, un întreg luminos ca luna plină, este jertfită. Debusolare, lacrimi „și sângele îți îngheață în vine”.Vorbele se consumă mai mult în gând, viața vine cu surprize neplăcute, încât viitorul îți pare incert.Dorința de uitare crește, pentru că demnitatea devine mai importantă decât orice.Continuă lectura „Angela Petre”

Cristina Tunsoiu

Colind V-aș colinda pe fiecare,În noaptea Sfântă de Crăciun,Cu flori de măr și o urare,Să aveți cu toți un an mai bun! V-aș colinda cu bucuriePe voi, cei singuri ș-abătuți,Chiar dacă ora e târzie,Cu mir să vă ating pe frunți! V-aș colinda pe cei bolnavi,Pe paturi reci de prin spitale…Sunteți puternici, sunteți bravi,Durerea fie trecătoare!Continuă lectura „Cristina Tunsoiu”

Ștefan Olaru

Dorință Dă-mi Doamne iarnă fără de noroiCând tot cerșim atâtea în neștire…Și-n inimă iubire din iubireSă se topească gheața dintre noi… Dă-mi Doamne iarna ce-o primeam din cerCând prunci eram, când așteptam minuni,Și când zburam pe-aceleași rugăciuniCu stele prinse-n păr și lerui ler! Topește Doamne iarna cea murdarăDin sufletele noastre insipide…Și-n schimb zăgazul cerului deschideSăContinuă lectura „Ștefan Olaru”

Ion Sorescu

Colindătorii Fără zurgălăi, vin colindătoriiVin pe la morminte, să-şi colinde fiiiCrucile au toate, semnul întrebăriiAcuzând călăii ce le-au frânt copiii Au colindul bocet, gurile-ncleştate,Pasul şovăielnic şi doar plâng în gândLe-au secat izvorul lacrimilor poate,Vin orfanii ţării la colind pe rând Către cimitire, îşi târăsc durereaLumânări aprinse pâlpâie sub cruciNumai suferinţa le-a rămas avereaVin colindătorii propriilorContinuă lectura „Ion Sorescu”

Paul Andrei Rîpă

Viaggiatore La madre Terrasembra una fornace:il suo caloresale piano piano,mi attraversa,raggiunge i miei occhi,li sento bruciarecome carboni ardenti.Divento cenerefra le mani di mia madre.Di là il vento caldomi libera.Io,un viaggiatorefra le stelle. Călător Mama Terrapare că este un cuptor:căldura eiurcă încet încet,trece prin mine,ajungându-mi ochii,le simt cum ardprecum cărbunii incinși.Devin cenușăîntre degetele mamei mele.De acolo,Continuă lectura „Paul Andrei Rîpă”

Angelica Manole

Zbor spre înălțimi Sunt un bob de tină caldă,Ce închide geana lunii,Îngerii din cer îmi scaldăDorul în apă fântânii. Dar mereu privesc înaltulȘi măsor cu dosul mâinii,Cât de mare-mi este saltulDe la bob la coptul pâinii. Îmi pun gândul temeliePlămădindu-l pe Icar.Îmi fac aripi de hârtieDin ceaslov de anticar. Și-nainte de cădere,Mă voi odihni pe-oContinuă lectura „Angelica Manole”