Arhive etichetă:Poezie

Dragobete-Zeul Iubirii Îți amintești iubitul meu romantic,De-o zi din făurar, de Dragobete,Când pe-aleea c-un vânt primăvăratic,Mi-ai înșirat albi ghiocei prin plete? Plin de tandrețe m-ai luat în brațeȘi pătimaș mi-ai dat o sărutare,Sub mângâierea unei raze hoațe,Ce se juca pe fața-mi zâmbitoare. Apoi, cu pași ușori și prinși de mână,Am cutreierat parcul deșteptat,De năvalnicii fiori,Continuă lectura „Felicia Percec”

VIS DE PRIMĂVARĂPe geana dimineții încă dormea un vis.Se făcea că ninge cu floare de caisȘi fluturi bezmetici dormind în crisalidă,Se grăbeau să iasă din starea de omidă. În podul palmei mele un zarzăr mititel,Dădea semne de viață că s-a trezit și el.O primăvară-ntreagă în geamul meu băteaȘi i-am deschis fereastra să intre-n casa mea.Continuă lectura „Adriana Rușățeanu”

De-aș puteaAutor Ioan Avram De-aș putea, aș vindeca pământul,Tratându-i cu miresme ai săi rărunchi,I-aș coase rănile, potolind avântulCe sfârtecă bucățile din trunchi. I-aș unge rănile cu mir și smirnă,De rele și păcate să se spele,Salvându-i bogăția lui eternăCu oameni iubitori de stele. Ce bine-ar fi de aș avea putereCa un Hercule, pământul să-l salvez,Să-i ogoiescContinuă lectura „Ioan Avram”

În arborii trist amorțiți…​Și totuși există nădejde,Când nu vrem a fi rătăcițiIar toamna pe frunze s-așază,Pe arborii trist amorțiți!​Și totuși există lumină,Cât vrem a trăi fericiți,Chiar dacă e noapte-n grădinăȘi-n arborii trist amorțiți…​Și totuși există o viață…Să stăm lângă dânsa smeriți,Chiar dacă o frunză e moartă,În arborii trist amorțiți!​Și totuși există nămeții,Când credem că suntemContinuă lectura „Mirela Șoimaru”

UMBRĂ VIE Cât te iubesc de mult, nimeni nu știe,Să îmi destăini vrerea -ar fi păcat.Nu, draga mea… Tu nu ești Poezie,Ești Universul magic adorat! Te-am pogorât din Cerurile-nalte,Te-am zamislit din Dragoste și dor.Tu nu poți fi ca toate celelalte,Tu ești minunile pe care le ador. Minune întrupată în Femeie…Transcende-mi trupul într-o umbră vie.Și lasă-măContinuă lectura „Daniel-Petrișor Dumintru”

Vestitor     de   Anatol Covalli Nu pot să fiu nimic, căci nu existănimic şi niciodată nu a fostnimic care să spună că persistădintotdeauna cu şi fără rost. Sunt un ceva din altceva ce-n lume,din universu-acesta infinita revenit pentru ceva anume,ca un ceva să fie împlinit. Mai port pe aripi încă praf de stelepe care-l scuturContinuă lectura „Anatol Covalli”

Ce e viața…(Autor: Teodor Dume) Uneori am impresia căDumnezeu se joacăcu mineși o face dur…cu toată bunăvoințatrebuie să recunosc cănu- mi place să fiupartenerul lui de jocmereumă privește suspicios șiîmi zâmbește ironic„hai să ne jucăm de-a viața”mi- a spus într-o zi…m- a strigat de trei oripe numele mic darnu i- am răspunsl-am lăsat să aștepteașaContinuă lectura „Teodor Dume”

De ce? De ce atâta ură-n lumea mare,Când sufletul tresare și privește„Prin ochii celuilalt”, apoi, sfințeșteZbor rătăcit prin vămile de sare? De ce atâta grabă-n anotimpuriSă treacă și să lase fiecareO brazdă cu parfum de tristă floareȘi-un gând rănit la vadul dintre timpuri? De ce atâta ceață-ngroapă astre,Când, făr’ de vină, orizontul plângeȘi lacrima durereaContinuă lectura „Doina Moritz”

Ireversibil Nu știu câți ani-lumină au trecutde când te strig fără să te afluși de când te aflu fără să mă găsești.Nici numele tău repetatpe care-l strig pentru a te chemanu pare a mai potcovi timpul.Nici inima asta,pe care-o port zi de zi, în mânecănu-si mai găsește stăpânul.Totul e atât de străinși totuși atât deContinuă lectura „Mihaela Vaida”

VIAȚĂ ÎNTRERUPTĂ (de Dragobete)Georgeta Radu (oare, floarea IUBIRII poate să răsară din moartea altor…floricele?!) Sub sărutul primăverii, frați de cruce se făcurăGhiocelul și brândușa, neștiind ce-i aia ură.În clipirea dimineții, începură dansul vieții,Promițându-și nemurirea frăgezimii tinereții. Înflorind nevinovat, salutau flăcăi și feteCe se zbenguiau prin crâng, în cea zi de Dragobete.Bucuria le fu scurtă, c-oContinuă lectura „Georgeta Radu”