Arhive etichetă:Poezie

UMBRĂ VIE Cât te iubesc de mult, nimeni nu știe,Să îmi destăini vrerea -ar fi păcat.Nu, draga mea… Tu nu ești Poezie,Ești Universul magic adorat! Te-am pogorât din Cerurile-nalte,Te-am zamislit din Dragoste și dor.Tu nu poți fi ca toate celelalte,Tu ești minunile pe care le ador. Minune întrupată în Femeie…Transcende-mi trupul într-o umbră vie.Și lasă-măContinuă lectura „Daniel-Petrișor Dumintru”

Vestitor     de   Anatol Covalli Nu pot să fiu nimic, căci nu existănimic şi niciodată nu a fostnimic care să spună că persistădintotdeauna cu şi fără rost. Sunt un ceva din altceva ce-n lume,din universu-acesta infinita revenit pentru ceva anume,ca un ceva să fie împlinit. Mai port pe aripi încă praf de stelepe care-l scuturContinuă lectura „Anatol Covalli”

Ce e viața…(Autor: Teodor Dume) Uneori am impresia căDumnezeu se joacăcu mineși o face dur…cu toată bunăvoințatrebuie să recunosc cănu- mi place să fiupartenerul lui de jocmereumă privește suspicios șiîmi zâmbește ironic„hai să ne jucăm de-a viața”mi- a spus într-o zi…m- a strigat de trei oripe numele mic darnu i- am răspunsl-am lăsat să aștepteașaContinuă lectura „Teodor Dume”

De ce? De ce atâta ură-n lumea mare,Când sufletul tresare și privește„Prin ochii celuilalt”, apoi, sfințeșteZbor rătăcit prin vămile de sare? De ce atâta grabă-n anotimpuriSă treacă și să lase fiecareO brazdă cu parfum de tristă floareȘi-un gând rănit la vadul dintre timpuri? De ce atâta ceață-ngroapă astre,Când, făr’ de vină, orizontul plângeȘi lacrima durereaContinuă lectura „Doina Moritz”

Ireversibil Nu știu câți ani-lumină au trecutde când te strig fără să te afluși de când te aflu fără să mă găsești.Nici numele tău repetatpe care-l strig pentru a te chemanu pare a mai potcovi timpul.Nici inima asta,pe care-o port zi de zi, în mânecănu-si mai găsește stăpânul.Totul e atât de străinși totuși atât deContinuă lectura „Mihaela Vaida”

VIAȚĂ ÎNTRERUPTĂ (de Dragobete)Georgeta Radu (oare, floarea IUBIRII poate să răsară din moartea altor…floricele?!) Sub sărutul primăverii, frați de cruce se făcurăGhiocelul și brândușa, neștiind ce-i aia ură.În clipirea dimineții, începură dansul vieții,Promițându-și nemurirea frăgezimii tinereții. Înflorind nevinovat, salutau flăcăi și feteCe se zbenguiau prin crâng, în cea zi de Dragobete.Bucuria le fu scurtă, c-oContinuă lectura „Georgeta Radu”

Retro Mă simt închis într-o celulă rece,Pe masă arde o lampă cu gaz,Prin gara veche trenul nu mai trece,Nimeni nu stă de veghe la macaz. Un fluture de noapte zboară-n cercuri,Un câine latră fără de motiv,Nu am țigări, n-am mai fumat de miercuri,Mă simt pierdut în timp și emotiv. Privesc absent la coala mult preaContinuă lectura „Iancu Cătălin”

CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE E ziua scriitorului, adică,Mâine n-am voie a mai scrieMăcar o poezie mică?Scrisul îmi ține mintea vie. Îi mulțumesc acelui careA zis s-avem o zi a noastră,Dar, mâine ce vom face, oare?Aruncăm muza pe fereastră? Nu-i prea puțin o zi și…gata?Vreți să îmi pun zăvor la minte?Nu știu să mânuiesc lopata!Sunt călător printreContinuă lectura „Constantin Mosor”

Ultimul retuș 3.În cele mai frumoase viseTe văd iubita meaDe mai târziuUneori acoperită de toamnăCu sânii bogațiPortocaliiȘi năpădită de frunzeUneori te vădCu vârful limbii sauÎți fac un gest obscenÎn glumăUneori plutesc dincolo de realPurtat fără milăDe mâna taDoar în visSunt cel mai bun amantȘi iubitȘi tot așa … Ultimul retuș 4.Ademenit de gândul cel bunAșteptContinuă lectura „Nicolae Toma”

Lacrimile Iernii(rondel) Îmbrăcată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă,Catrafusele să-si strângăPrintre suspine și jalbe! Primăvara o alungă!Primăvara cu-a ei babe!Imbracată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă. Ghiocei răsar ca salbeCând lacrimi încep să-i curgăPeste faldurile-i dalbeSă se ude…să se scurgă! Îmbrăcată-n falduri albe,Iarna a-nceput să plângă. Redactor: Relu Popescu Redactor șef: Camelia Boț