ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ ~Mihaela Avram ~ În încleștarea nopților din noi,ADÂNCI sunt rănile cioplite-n zid.Printre MINCIUNI rămânem goi,Cu SUFERINȚI care ucid.Cuvântul greu acum DOBOARĂIUBIRI născute din furtună.Și BUCURII de odinioarăS-au STINS… cu toate împreună!Numai trufia azi trăiește,Către-slăvire se ÎNDREAPTĂCu soarele se războiește,Căci întunericul așteaptă.Când liniștea cuprinde zorii,Tot glasul nostru li se închinăIar timpul surd alungăContinuă lectura „Mihaela Avram”
Arhive etichetă:Poezie
Poezia zilei 21August cu Georgeta Radu
GREIERELE ~Georgeta Radu~ Credeţi că-i vreun poet în stare să nu „se ia”, toamna, de greieri,să nu le bage beţe-n roate, că i-au cântat o vară-n creieri?Eu vreau să-i pun cânta la frunză, că mi se pare mai firescdecât la cobză sau vioară…ar fi comun şi prea lumesc!… E doar o frunză-obişnuită, ce-i rudă c-unContinuă lectura „Poezia zilei 21August cu Georgeta Radu”
Concurs duminical 18Iulie
Premiul special Declarație solemn – Mira Minu- Ne-alăturăm DESTINE, lăsăm deoparte MĂȘTI,Pe cel asemeni ție, ușor îl recunoști …Nu-s VORBE aruncate, e adevărul pur,Pun suflet chezășie și nu trebuie să JUR! Spun: a IUBI nu DOARE, durerea nu-i din cer,E doar o ignoranță, tribut prin efemer!Iubirea conștientă, PURURI e dar de preț,Clădit de omul teafăr,Continuă lectura „Concurs duminical 18Iulie”
Concurs duminical 25Iulie
Locul trei, Mă întreabă sufletul ~Anca Man~ Mă întreabă SUFLETUL de-mi sunt zilele CERNITE,Când VISÂND, eu strâng în el gândurile risipite…Ce ABIS negru mă-nghite și mă arde dor SĂLBATIC,De-i plin de amărăciune, obosit și singuratic? Ce TAINE ascund în el, ce nebănuite patimi?Amintiri care mă dor, neșterse îmi sunt de lacrimi…Căci iubind tot ce-i frumos,Continuă lectura „Concurs duminical 25Iulie”
Concurs duminical 18Iulie
Locul întâi Ești veșnicia mea ~Iuliana Cozma ~ De-a PURURI am să te păstrezChiar și atunci când clipa DOAREȘi când sunt trează te visez,Nu ești o pură întâmplare! Cu VREREA ta ,,te-am condamnat”La o iubire-atât de MARE,DESTINE ne-au apropiatFără vreun semn de ÎNTREBARE. Eu, nu, nu JUR nicicând pe viațăDar pot IUBI până la moarte,ȘiContinuă lectura „Concurs duminical 18Iulie”
Claudia M. Vlase
Am picurat din ochii meiPuțin albastru pe un câmp de grâuȘi-au răsărit privind în hăuMinuni ale naturii sub cerul ocrotit de zei.Am vrut să pun culoareUn strop de gingășie și speranțăPentru tine om frumos și drag, când nu mai știuÎn inimă cum să-ți aștern cuvinte.Am pus o lacrimă la rădăcinăCa-ngrasamant să se dezvolte, să nuContinuă lectura „Claudia M. Vlase”
Concurs duminical 18Iulie
Locul întâi Stare ~Ionuț Pande ~ Dintr-o frunză-mi cântă vara,Când o adiere, seara,La fereastră-mi stă subțireȘi-mi declară-n vers IUBIRE. JUR pe firea-mi versatilăCă m-adun din ochi de MAREȘi m-așez ‘n-a ta argilăFreamăt dulce de răcoare! VREREA firii mele esteSă îți mângâi subsioara,Să urc fruntea-ți de tempeste,Acordând duios vioara. Să te smulg din MĂȘTI de lume,DinContinuă lectura „Concurs duminical 18Iulie”
Concurs duminical 1Iulie
Premiul special. NOAPTE DE VARĂ ÎN SAT ~Georgeta Rada~ SOARE asfințit pe deal În culcușul de opal, Cheamă stelele la sfat Să le-aștearnă peste sat, Că e vreme de amurg… Numai calul nopții murg Mai FRĂMÂNTĂ sub copite Doruri mari, nepotcovite. COASA a tăcut, fâneața Își așteaptă dimineața, Să smălțească* flori MĂRUNTE, Continuă lectura „Concurs duminical 1Iulie”
Poezia zilei 9Iulia
ZĂVORÂȚI ÎNTR-O GUTUIE ~Lucica Nistor~ Dacă împărțeam luminaPrin gutuiul de la poartăCine mai știa că luna,Umblă noaptea dezbrăcată?Și pândește în adâncuriCoama valului călare?Am fi ancorat pe țărmuri diferite fiecare.Ne-am fi sfâșiat cu dinții rădăcina și înaltulAm fi dat cu bolovanul, tu de-a lungul eu de-a latul…Am fi pariat pe geana zorilor iviți sau cine stieContinuă lectura „Poezia zilei 9Iulia”
Exercițiu literar- 17 Iulie
UNIȚI PRIN POEZIE A scrie-un vers nu e deloc ușorSunteți părtași la propria simțireȘi chiar de sunt și zile care dor,Al vostru vers nu e decât trăire!…(Avram Mihaela)Dacă-l întinzi cu mâini tremurătoareAcelora care la fel trudesc,Pe glia de iubire roditoareToți pomii vieții, tainic, înfloresc.(Georgeta Rada)Ne-am întâlnit pe drum de vers și cântȘi ne-am dat mânaContinuă lectura „Exercițiu literar- 17 Iulie”
