Stele căzătoare ~Maria Poiană ~ ,, Stătea mai ieri, pe la chindie,Pe-o margine de rămurea,În tufa mea de iasomie,Privind în gol, o turturea. M-aș fi apropiat agaleSă-i mângâi penele de nea.Dar m-a cuprins așa o jale…Plângeam și eu, plângea și ea. Se scuturau de vânt și plopii.Iar ea se tânguia mereu.Și n-am putut să măContinuă lectura „Premiul special 13Iulie”
Arhive etichetă:Poezie
Ana-Maria Petrache
Rătăcire Pe când soarele răsare și din vise te trezești,Ochii tăi ard, ca și marea, câte chinuri și povești.Iar din ei, se desprind și inspiră realitatea,Se împrăștie în valuri, vântul și ferocitatea.Și oglinda ce te-așteaptă îți arată ochi străini…Ei se uită când la tine, când spre sufletul ce-i plin,Iar atunci le simți pe toate, toate-sContinuă lectura „Ana-Maria Petrache”
Poezia zilei 23 Iulie
În miez de foc, esența– Mira Minu- Când viața mă tot trece, prin foc, e-un ritualDe-a nu mă pierde-n lume, în sensul ei dual …Când mă dezbăr de ego, i-e soclul năruit,Surâsul înflorește în sufletul trezit! Mă știu îndrăgostită de foc și cu noroc,Cresc afirmații pure și făra echivoc!Oricâte neajunsuri m-ar copleși, furtuni,Mă reped spreContinuă lectura „Poezia zilei 23 Iulie”
Premiul special 10Iulie
Mai demult.. ~Maria Poiană ~ Mai demult, pe când pământul se îngemăna cu cerul,Pe când frați erau de-o samă, binele cu adevărul,Pe când zorii dimineții se iveau în rugăciune,Fiecare răsărit, apărea ca o minune. Or fi secole de-atuncea… or fi poate veșnicii.Dar era o vreme-n care oamenii erau chiar vii.Astăzi, vii părem că suntem peContinuă lectura „Premiul special 10Iulie”
Concurs duminical 18Iulie
Locul trei, Cristina Ghindar Greurus Declarație Iubirea ce ți-o port e MARE și știu că asta îmi e VREREA,Nu pun DESTINE la-ncercare și nici n-am să-ți provoc durerea.Trăiesc povestea de iubire, nu vreau răspuns la ÎNTREBARE.În JUR, e-atâta fericire! În viața mea, e-atâta soare! Te voi IUBI fără măsură, chiar de mai am vise rebele.ÎnlăturContinuă lectura „Concurs duminical 18Iulie”
Poezia zilei 12 Iulie
ALBUM ARIPI DE PĂMÂNT Felinarul cu poezie ~Nely Vieru ~ Am să-ți aprind toți licuricii-n felinarecând noaptea își trimite amurgul în fereastră,când luna își îndreaptă lumina pe căraream să-ți pictez pe cer noapte albastră. Am să îți mângâi tâmpla cu adieri de vântși pașii am să ți-i îndrept încet spre ușă.Când vei pluti sfioasă caContinuă lectura „Poezia zilei 12 Iulie”
Poezia zilei 1August
AI VREA SĂ PLECI ~Marin Rada~ Ai vrea să plecidar, încă stau să cadălacrimi de îngerculese în potir,cu somnul de sub hainade zăpadă,îmbrățișează-măcu fulgii în delir… N-am să te lassă pleci,ultima oarămi-ai luat și inimași sufletul din piept,tu-mi repetaia nu știu câta oarăcă ai să vii, desigur,să te-aștept… Dar câtă așteptaresă fie, necuprinsă,cât gura lumiiarsăContinuă lectura „Poezia zilei 1August”
Concurs duminical 1August
Mențiune Noaptea la țară ~Felicia Percec~ Ziua-și schimbă-ncet veșmântul și se duce la culcare,Peste crestele de MUNTE adorm razele de SOARE.Numai PLOPII de pe LUNCĂ, în a VÂNTULUI bătaie,Își FRĂMÂNTĂ însingurarea, de durere se îndoaie. Peste satul liniștit, un MURMURE surd se varsă,Sunt țărani cu COASA-n spate ce se-ntorc din câmp acasă.Obosiți peste măsură, c-unContinuă lectura „Concurs duminical 1August”
Vio Sterian
DESTINE ~VIO STERIAN~ De fapt, abia acum mi-e simplu întelesul…De când lacrima ta îmi umblă pe sub piele,Veacuri întregi și-au scris în clipa ta demersulȘi-mi ești frumoasă-n ie albă printre iele. Și-apoi, e drept, de-o bună vreme, te-mbrac în dorDe când mi-ai strâns în brațe destinul la răscruci,Te-adun în palme noaptea, un nesătul fior,Mă-mbată deContinuă lectura „Vio Sterian”
Concurs duminical 25Iulie
Locul întâi, NELINIȘTE ȘI DOR… ~Florian Dan~ SUFLETUL mi-ascunde-n haineși neliniște, și dor,adâncind aprinse TAINEÎn PRĂPASTIA de-amor –Și iar mă cufund în gânduri,și prin VREMURI migratoare…– Ah! A tinereții FLOARE,depărtată-n mod SĂLBATICpe un câmp de lângă grind;Încă o mai văd ZÂMBINDpână-n ceruri de ABISunde totul e închisși timpul în el ne-nghiteîntr-un voal de zări CERNITE!Continuă lectura „Concurs duminical 25Iulie”
