Nostalgia dimineții
Soarele acum se-nalță,
Mai timid, mai supărat!
Toamna cu -a ei aroganță
Zilele le-a tot scurtat,
Iar din frumusețea verii,
Au rămas petale triste
Pe cărările visării
Și suspină în batiste.
Gust cafeua surâzând.
Schimbătoare este vremea,
Îmi repet tacit în gând!
Și-mi răspunde doar tăcerea.
E un vers, o poezie
Toamna ce se vrea iubită,
Sau e -o dulce simfonie
Cântată de o lăută?
Las secundele să treacă.
Aș putea să mă opun?
Nicidecum, și pun în teacă,
Dorul ce-aleargă nebun.
