Locuințã efemerã
Mai geme ploaia pe un lemn uscat,
Mai scârțâie o scândurã bãtrânã
Iar praful tremurând s-a strecurat…
Din zidul strâmb, durerile adunã.
Cãlcând pe urme îmbibate-n frig,
Tãciunii vremii scapãrã în tindã…
Cu ultimele gânduri te mai strig
Bãtrânã locuințã, dintr-o grindã!
Înebunind cad țiglele la vale
Durerii fiind parcã aşternut,
Ca un bolnav în tainã se-nconvoaie
Peretele ce nu m-a cunoscut!
Paşii de cearã, râsetele vii
Ce mai rãzbat din vremi necunoscute,
Sãlãşluiesc acum în colivii,
Prin spații şi tãrâmuri nevãzute.
Bãtrânã locuințã, de ce taci?
Ce mânã ți-a dat viațã în trecut
Când câmpul ardea florile de maci,
Cine pe tine, te-a creat din lut?
Nemuritor e templul amintirii,
Cãci fiecare scândurã vorbeşte
Şi fiecare praf ce se ridicã
Povestea ta în tainã-o iroseşte!
Bãtrânã locuințã cazi mereu
Şi ştii… cãlãul tãu voi fi chiar eu.
Zbor spre înălțimi 
Felicitări!
ApreciazăApreciază