Te port ca pe-o icoană
Te port ca pe-o icoană în calea vieții mele
Și-alăturea de tine m-am ridicat mereu.
Tu-mi arătai măicuță un cer cuprins de stele
Și îmi spuneai că-n viață mă voi lovi de greu.
Mi-ai spus că demnitatea și cinstea e-o virtute,
Să nu las ochii-mi sfinți, vreodată la pământ…
Că dincolo de poartă sunt gliile vândute
Și omul cel avar, îți vrea culcușul sfânt!
Te știu măicuță dragă, cum traversai potopuri
Și munci prea osândite de-a te numi om bun.
Eu viscolul și ploaia, azi le-am simțit pe-alocuri
Când mă strigai în șoapte, puțin să mai rămân.
Dar viața este tristă, când farfuria-i goală,
Nu poți întinde mâna și nici nu poți fura;
Ai demnitatea pură, nimic nu te doboară,
Căci ploile și vântul mereu te vor urma!
Dar tu măicuță dragă, rămasă azi pustie,
Îți ceri medicamentul doar de la Dumnezeu…
Nu cauți mântuirea în nicio farmacie,
Ci la icoana sfântă, te rogi de dorul meu.
Tu ai trecut prin viață și nu te-ai dat bătută,
Nu-i greutate care să te răpună azi.
Deschizi în zori fereastra, dar nimeni nu te-ajută,
Vecinii, trecătorii, te lasă ca să cazi!
Tu ești a mea icoană și peste tot prin lume,
Spun cu mândrie-n suflet, că-s om din om sărac.
Cândva tu mi-ai dat viață dar și un falnic nume,
Sperând că glia sfântă, cu sufletul s-o-mbrac!
Georgian Ionut Zamfira 12.09.2020
Zbor spre înălțimi 