Anca Man

O ultimă șoaptă…

O ultimă șoaptă pe marginea buzei,
Ascult-o…e foșnetul galben al frunzei
Ce cade în toamna cu gust de rugină,
Când amândoi căutăm iubirii o vină.

Toamna a furat de la noi visele toate
Și le-a ascuns în ale vântului șoapte,
Amândoi nu găsim la-ntrebări un răspuns,
Iar tăcerea ce strigă în noi nu-i de-ajuns.

Privește…în apusul de jar ne pleacă cocorii
Și toamna ne plânge iubirea , cu norii,
Cu ploaia și frigul ce-n suflet pătrunde,
Cu cerul de plumb, ce povestea ne-ascunde.

Nu ne mai spunem nimic…și nu ne privim,
Ce drumuri alegem, nici noi nu mai știm.
Dă-mi mâna…să ne-atingem durerea din glas
Când toamna ne șoptește un ultim bun rămas!

Anca Man
Teiuș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: