Lași în mine totul rece
Și-n astă toamnă mi-s aripile frânte, iar bruma ei mi se-așază pe frunte, părul lung mi-i argintiu
și ceasul de pe perete ticăie a târziu…Te privesc cum vii și pleci când vrei, lăsând în urmă pașii tăi grei pe aleile iubirii, aievea pierdute și-n agonia timpului din nou căzute.
În căușul palmei mele se zbat lacrimi grele, peste care timpul cerne doar praf de stele, aș vrea să le pot țese cu fir de borangic într-o cingatoare să leg vântul tomnatic care-n oase mi-a pătruns și sufletul cu patimi mi l-a uns.
La picioarele-mi obosite stau șirag visele-mi risipite, aud în surdină cum suspină și oftează ca o fecioară, în batistă lăcrimează. Îi aud chemarea în taină și deodată-n jur se face lumină,
e toamna care trece și lasă-n mine totul rece…
01.11.2020
