Constantin Nicolae Gavrilescu


Când toamna iar va coborî pe deal

Când toamna se adapă dinspre ceruri,
regretul dragostei din vară cere îndurare,
şi vântul foşnet lin strecoară-n ramuri,
ca toamna girul de iubire să-l acorde iară,

Pe solul presărat cu frunze arămii căzute,
să-mi lase razele de soare îndrăzneţe,
o mângîiere, cu căldura-i dulce peste frunte,
şi un sărut tomnatic, de iubire şi fineţe.

Când toamna sprintenă-şi arată faţa ruginie,
venind pe drumul satului îmbelşugat,
unde ţărani-au cultivat în vară pe câmpie,
şi-acum, adună la chindie rodul ţarinii bogat,

Vreau doar o clipă-ai spune să rămână,
măcar un timp frumoasă, mândră dar blajină,
să poată strânge gospodarul din grădină,
şi tot ce-a semănat din primăvară-n ţarină.

Când toamna iar va coborî pe dealul dinspre vie,
iar luciul dragostei încet va-ncepe să apară,
voi aştepta, ce vara mi-a promis să-mi fie,
scânteia de iubire, ce aprinde focul dinspre seară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: