Mariana Grigore

MIROSUL ANOTIMPULUI PERFECT

plouă dinspre mâine
către azi,
cu picăturile rubiconde
ale mâinilor tale
alunecând pe incandescența
gândului meu ardent

încep să miros a umeri
pe care se așează creșterea aripilor
sau,
a femeie fără umbră de zbor
ce atinge pasul care învață să rămână
lângă tine într-un totdeauna incredibil

am sentimentul
că umblu goală prin febra cuvintelor
care se încolăcesc șerpește
pe silabele carnivore
ce devorează
vulnerabila neputință
a împotrivirii

gândurile bat în pulsuri
de nerăbdare
lăsând hazardul în palmele
abandonului ce ne adună
într-un dor de nemărginire

și plouă atât de frumos
cu gust de dragoste ce mustește!

30 noiembrie 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: