MIROSUL ANOTIMPULUI PERFECT
plouă dinspre mâine
către azi,
cu picăturile rubiconde
ale mâinilor tale
alunecând pe incandescența
gândului meu ardent
încep să miros a umeri
pe care se așează creșterea aripilor
sau,
a femeie fără umbră de zbor
ce atinge pasul care învață să rămână
lângă tine într-un totdeauna incredibil
am sentimentul
că umblu goală prin febra cuvintelor
care se încolăcesc șerpește
pe silabele carnivore
ce devorează
vulnerabila neputință
a împotrivirii
gândurile bat în pulsuri
de nerăbdare
lăsând hazardul în palmele
abandonului ce ne adună
într-un dor de nemărginire
și plouă atât de frumos
cu gust de dragoste ce mustește!
30 noiembrie 2020
