Alice Puiu

Iarna mea

Noaptea țese ferigi
în spirale de lună,
trec zăpezi prin somnul din umbre,
gânduri în cercuri de iederă
cuprind văzduhul de calcar,
alunecă o mătanie albă în fuioare de tristeți.
În lutul unui cuvânt ți-aud inima cum tace,
cum rugina-n anotimp metalic
adună-n atomi tot hăul înghețat
și cum vântul în fum de ierburi uscate
destramă-n stalactită o pasăre de cenușă,
iar trupul clipei își pierde sensul
pe linia strâmbă a palmei.
Oglinda-n ceara de fulgi risipiți
tresare-n rătăcirea dintr-o stea,
ce-a rezemat tot cerul de iarna mea.

Autor Alice Puiu, decembrie 2019

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: