CE MULT ȘI CE PUȚIN! ~Geta Lipovanciuc~
Ce mult vibrează-un suflet de femeie,
Iubit, măcar puțin, că-i e de-ajuns,
Se-aprinde-n foc nestins, dintr-o scânteie,
Nu pune întrebări, când vrea răspuns.
Și ce puțin cerșește: s-o cuprindă,
Ea firavă fiind, feroce braț,
Iar gândurile lui să o surprindă,
S-o-ncingă-n dezmierdare, cu nesaț.
Ce mult s-ar bucura să o alinte,
Cu răsfățări pe toți i-a-ndătinat,
Dar n-a râvnit, nici măcar pe-un dinte,
Să-și pună vreun profit din suspinat.
Și ce puțin: doar, uneori, o vorbă
I-ar șterge din regretul că-a greșit,
Dar deseori săgeți răsar din torbă
Și iar se frânge pieptu-i moleșit.
Ce mult ar face, doar să n-o încurce,
Ar izvodi scutire de păcat
Și s-ar ruga, doar nimeni să n-o spurce,
Alt strai găsindu-i celui dezbrăcat.
Și ce puțin ar vrea, atunci când sânge
Țâșnește-ntre-ale sufletului bolți,
Să o întrebe simplu: de ce plânge?
Sătulă-i de scrâșnit etern de colți.
Ce mult ar vrea ca, singură-n tăcere
Să depene pe rafturi gândul ei,
Căci rânduiala pentru ea-i plăcere,
Macabru-i jupuitul dur de piei.
Și ce puțin: arar să-i scalde ochii
Privirea-ți oglindită-n două mări.
I-ar fi destul și-un șorț sau două rochii,
Să nu mai pună alte întrebări.
Ce mult și ce puțin mereu dori-vor
Femeile, să-și sece din năduf.
În văl nestăpânit de cruntul vifor,
Doar fulg plăpând rămâne-vor, un puf.
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 