
AȘTEPTAREA ~Marin Rada ~
În casa
cu pereții de lemn,
așteptarea
înnegrise ferestrele,
nu se mai știa
dacă este noapte
sau zi,
dacă focuri mari
se aprind
peste frunza castanilor,
dacă iedera
înflorește pe ziduri
ca furtunile mari,
ucigând florile
înainte de a le naște…
Nimic nu se mai știa
despre casa
cu pereții de lemn,
chiar și moartea
se făcea vinovată
de o mare întârziere…
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț