Când stelele se sting ~Cristina Ghindar Greuruș~
Când stelele se sting, pe cer se face noapte,
E toamnă și e frig, se mai aud doar șoapte,
Și e tristețe mare, și sunt păreri de rău,
E mare-ngrijorare, iar timpul trece greu.
Când stelele se sting, rămâne cerul gol
Și adieri te-ating, încet sau rotocol.
E tristă înserarea și ziua parcă plânge,
Te-ajunge întristarea, iar bucuria fuge.
Când stelele se sting, rămâne doar tăcerea,
Și e tot mai amurg, și doare mângâierea.
Nimic nu te alină și timpul scurs te doare…
E crâncen chinul tău, iar sufletul îți moare.
Când stelele se sting, se stinge lumea toată,
Nimeni să te aline, nicicând n-o să mai poată.
Te simți pierdut prin viață, ești rătăcit prin timp,
Și nu poți să faci față niciunui anotimp.
Când stelele se sting, nici Luna nu zâmbește,
Și lacrimile-i curg, și nu mai strălucește.
Rămâne pustiită pe ceru-ncremenit,
Spre noi nu mai privește, iar chipu-i împietrit.
Când stelele se sting, se sting speranțe, vise,
Promisiuni ce sunt, sau care nu sunt scrise.
Încrederea se stinge, priviri se sting și ele,
Iar gândurile zboară-n necunoscut, rebele.
Redactor coordonator: Florentina Savu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 