FELINARUL ÎNDRĂGOSTIT
Când lampa și felinarul brodau cu lumini pereții,
Lumea nu era bolnavă nici de una nici de alta…
Și plecau de bătrânețe, rând pe rând din barca vieții
Pentru că înțelepciunii încă nu-i secase balta!
Oamenii erau mai teferi decât noi cei de acuma
Prinși în hora lăcomiei, nu toți! Aș face păcate
Pe care nu mi le-ar șterge niciun înger și nici huma
În care mă voi în toarce, fiindcă altfel nu se poate!
Amintiri nepieritoare pe sub mintea mea stau treze!
Ce păcat că nu mai este viu panoul de onoare!
În zadar fac unii semne! N-are cum să învieze!
Cine-și face timp s-asculte glasul unui oarecare?
Lumea-i tare ocupată cu nimicuri reci ca gheața!
Unii nu găsesc minute să-i mângâie pe-ăia micii,
Uitând că toți banii lumii nu iluminează viața
Nici măcar cât felinarul din odăile bunicii!
Lampa mea de la o vreme își striga singurătatea!
Am adus și felinarul! Și lumina lui e chioampă!
De o viață biata lampă își căuta jumătatea!
Ce minune! Felinarul s-a îndrăgostit de lampă!
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 