DOAMNE, LA TINE IARĂȘI VIN!
Doamne, doar Tu mi-ai mai rămas
Pe-acest Pământ cuprins de patimi.
Degeaba strig, căci al meu glas
Demult se stinge printre lacrimi.
Te-am renegat de-atâtea ori
C-abia-ndrăznesc să vin la tine.
Sunt slab și trist, fără puteri…
Doar doruri mi se scurg prin vine.
Credeam că viața-i armonie,
Nădăjduiam să fiu iubit
De-aceea dăruită mie
Atunci când lume’ -ai zămislit.
Dar am rămas cu amăgirea
Căci m-a trădat IubireaTa
Atuncea când Mi-ai luat iubita,
Pe care nu o pot uita!
Tu, pradă m-ai lăsat mulțimii
Dezlănțuite… Și nu pot,
Să scot din brațele minciunii
Ce-a mai rămas din tot ce-a fost
‘Nainte de-a cunoaște Omul
Răul și Binele din Rai.
Crezând că stăpânește-atomul
Distruge ceea ce ne dai.
Și uită, nu-și reamintește,
Că-i pasager pe-acest Pământ.
Uitând, la naștere, ce este
Tragic sfârșește în mormânt!
De ce, în lumea asta, Doamne!,
M-ai părăsit ca pe-un proscris
Și m-ai închis în trup de carne
Și nu mi-ai dat ce mi-ai promis?
De ce, când Dragostea e pură
Și-atât de Simplu-i să iubești,
Primesc în schimbul Ei doar ură?
De ce, -al meu suflet chinuiești?
Tu știi că Răul e și-n mine,
Căci Tu l-ai scris când m-am născut.
N-am să te-ntreb ce va rămâne,
Vreau doar pe Tine să Te-ascult!
Aș vrea să fiu iar praf de stele,
Iubirea Ta să-mi fie scut.
Nu știu cum să ajung la ele,
Deci, spune-mi: Ce e de făcut?
M-am săturat să fiu ofranda
Acestui zeu de-i zice Ban!
De când el a preluat comanda,
Eu sunt vândut la kilogram.
Doamne, la Tine iarăși vin…
Întinde-ți degetul spre mine!
Schimbă, de azi, al meu destin
Și Piatră fă-mă chiar de mâine!
Redactor: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 