Laurențiu Cristian Gherase

Valsul clepsidrelor

Mă-ntreb de ce ploaia, pe unii, usucă…
Pe alții-ntristează ori, chiar, îi omoară,
Pe mine mă-atinge, părând o nălucă,
În stropii ce-n urmă, vlăstare, presară.

De-i caldă, ori rece, ori plânge cu jale
Ea scoate din hăuri, nebune vlăstare
Și chiar de mă-neacă, nu e altă vale,
Nici altă pășune, să fug în uitare.

Și toate se-adună pe-a minții măsură,
În timpul ce scurge tulpini în cascadă,
În forme de inimi pătrunse de ură,
Deasupra-mi, mâhnite, lăsate să cadă.

Cad frunze-n depresii pe-a timpului boare,
De sângele minții-mi nebune, pătrunse,
Pătrunse de gânduri și arse de soare,
‘N-adâncu-mi, de soartă și vremuri, ascunse.

Sunt toate-ale mele, căzând sub călcâiu-mi,
Coroană de stele-mpletite, formând,
Să-și țină vlăstarele la căpătâiu-mi,
Sub pojghița humei celeste, crescând.

Iar când raze fade pe cer or s-apară
Și pojghița humei, duios, s-a topi,
Frunza din mintea-mi, cu cea de afară,
În valsul clepsidrelor s-or contopi.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: