Valsul clepsidrelor
Mă-ntreb de ce ploaia, pe unii, usucă…
Pe alții-ntristează ori, chiar, îi omoară,
Pe mine mă-atinge, părând o nălucă,
În stropii ce-n urmă, vlăstare, presară.
De-i caldă, ori rece, ori plânge cu jale
Ea scoate din hăuri, nebune vlăstare
Și chiar de mă-neacă, nu e altă vale,
Nici altă pășune, să fug în uitare.
Și toate se-adună pe-a minții măsură,
În timpul ce scurge tulpini în cascadă,
În forme de inimi pătrunse de ură,
Deasupra-mi, mâhnite, lăsate să cadă.
Cad frunze-n depresii pe-a timpului boare,
De sângele minții-mi nebune, pătrunse,
Pătrunse de gânduri și arse de soare,
‘N-adâncu-mi, de soartă și vremuri, ascunse.
Sunt toate-ale mele, căzând sub călcâiu-mi,
Coroană de stele-mpletite, formând,
Să-și țină vlăstarele la căpătâiu-mi,
Sub pojghița humei celeste, crescând.
Iar când raze fade pe cer or s-apară
Și pojghița humei, duios, s-a topi,
Frunza din mintea-mi, cu cea de afară,
În valsul clepsidrelor s-or contopi.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 