Suflete-flori
( din volumul ÎNGERI ȘI SFINȚI)
“Pășesc cu-atâta grijă prin viață uneori,
De teamă să nu calc pe sufletele-flori.
Sunt pline de iubire. Dar firave cum sunt
Mai poposesc o clipă, adesea pe pământ.
O clipă cât o oră, o lună sau un veac.
Se strâng în cete-îngeri. Ascultă doar… și tac.
Ascultă glasul ierbii și-al vântului suspin,
Și-n linistea-nserării, mai zăbovesc puțin.
Mai zăbovesc să vadă, din nori cum iese luna
Sau cum regina nopții, își flutură cununa
Cum stelele aprinse, pe boltă strălucesc…
Câtă splendoare-ncape , în traiul pământesc!
O, doamne! Ce splendoare! Și câtă bogăție
Privirii desfătare, ar trebui să-i fie…
Dar ce păcat că-i alta , valoarea ăstei lumi.
Un preț pus fără noimă, doar pe deșertăciuni.
,,Deșertăciuni sunt toate. „-Se vor grăbi să spună
Toți cei ce-n timpul vieții, deșertăciuni adună.
Dar astea nu mă-ncântă… Și nu-mi trezesc fiori.
Lumina-n lume-i dată, de sufletele-flori.
………………………………………………………
…De-aceea calc pe vârfuri, prin viață uneori.
Să pot s-ating frumosul, din sufletele-flori.
Și-n urma lor, smerită, să merg cu drag și eu
Când vor urca spre ceruri, pe scara- curcubeu.”
Maria Poiană octombrie 2020 Northampton
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 