Georgeta Giurea

TU, FRUNZA MEA…
de Georgeta Giurea

Tu, frunza mea, de vreme, neiertată,
Plecată-n vântul toamnei nemilos,
Ți- ai părăsit crenguța și, deodată,
Te-ai așternut, cu resemnare, jos.

Prin picuri reci și transparenți, de ploaie,
Cu dorul după zilele senine,
Sub cerul ce durerile-și înmoaie,
Rămâi tăcută, astăzi, ca și mine.

Și tot privești la păsări care zboară
Sau, melancolic, către-o nouă stea,
Când toamna printre arbori, lin, coboară,
O, frunză rece, tu, minunea mea!

Te-or noroi cu tălpi de humă pline,
Picioarele atâtor trecători
Și vor veni, în taină, peste tine,
Azi, brume sure, mâine, reci ninsori.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț