Ștefan Olaru

Târziu,poate…


Și s-a mai dus un an în mod firesc
Lăsând atâtea semne de-ntrebare,
Când tot mai mult ajung să te iubesc
Cu cât încet,încet te pierd mai tare…

Poate c-atât de mult m-am amăgit
Și m-am mințit în fiecare seară…
Dar astăzi mă condamn la infinit,
Iubirea mea nicicând să nu mai doară…

Probabil că așa ne este dat
Noi, doi buimaci în trenul fără gară…
Când clopotele învierii bat
Murim din nou, a nu știu câta oară…

Să retrăim iubirea cât cuprinde
Ce-am amăgit-o fără nici un rost,
Și-n bucurii cu vise și colinde
Să ne-amintim copiii care-am fost…

Și s-a mai rupt o filă-ntr-un sertar,
Și orb am fost când am putut vedea…
Când te-am pierdut acolo la altar
Cu spinii mei ascunși pe fruntea ta!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: