Izvor de cânt (Eminului)
Autor Rotariu Dorel
Te-ai stins cum află ziua, luceafărul, mormânt!
E slova din carte-ți spre lume, fereastră,
Când ani de lumină poartă stele-n veșmânt
Și luna, prin hoarda de nori, e buiastră.
Ca tine, de ”băiet, păduri cutreieram”
Să-nvăț de la izvor cum dulce să susur,
De ce te-mbată teiul, când floare are-n ram,
Cum joacă-i amorul la păsări și fluturi!…
Crescând apoi mare, în bolți de liceu,
Cupidon m-a rănit cu o ”floare albastră”,
Dar n-am ghicit femeia, copil simțind-o eu,
Platonica-mi iubire s-a ofilit în glastră…
Curgea încă prin mine imbold spre vers și cânt,
Când porturi insolite îmi amăgiră arca,
Abia în toamna vieții, sosind prielnic vânt,
Precum în vremi, Ulyse am regăsit ”Ithaca”!…
Acum mă vreau pe lacul ce tremură o barcă,
Ca lebăda, o muză-i pe luciu-i liniștit,
Cu părul nins, pornire de copil mă-ncearcă,
S-aud de-aproape-i șoapta, să-i fur chipul vrăjit!
Dar lacul nu-i mai place, ea zboară spre-un izvor,
Căuș făcând din palme, setea-și liniști,
Cu stropi ce picurară, aș vrea să mă-nfășor,
Pe lac, mai des, Emine, eu zbor ți-aș odihni!…
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 