Ştim că eşti trist, Emine…
Violetta Petre
E luni din nou, Emine, ca într-o zi de vineri-
A-mbătrânit norodul şi timpul ne presează.
Copacii-şi strigă moartea printre lăstarii tineri,
Doar luna ta cea plină în ceruri mai e trează.
Priveşte-ne de-acolo, unde nu mor poeme-
Le ai pe fruntea-ţi vie şi noi pe fruntea noastră.
Auzi, cum teiu-ţi plânge şi ramul lui cum geme!
Şi nu mai poate duce nici steaua ta albastră.
Ştim că eşti trist, Poete, şi încă scrii pe stele
Cu pana-nsângerată strivită de satane.
Noi te zărim cum bântui, Emine, printre ele
Şi la taifas cu îngeri pe rugi şi-ntre icoane,
Mai pui de o ”scrisoare”, de-un ”epigon”, de-o dramă,
De ” o frumoasă-a lumii, ”femeie… măr de ceartă”,
De un ”Luceafăr” unic, de-o lacrimă de mamă,
De-o ”glossă”, de-o-”nviere” şi nimeni nu te iartă
Pentru averea-ţi vie, ce dăinuie prin veacuri.
E-aici şi-n universul ce-ţi cade la picioare
Și-n lacrimi pentru care niciunde nu sunt leacuri
Și totuși, Eminescu e-n toate și nu moare…
Şi să nu plângi, că-n lumea pe care-o vezi prin ceaţă
Sunt hidre care-ţi muşcă din vers şi poezie!
Ne-a potopit prostia dar, printre munţi de gheaţă,
Emine, ştim că pana-ţi cernită tot mai scrie.
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 