
Femeia
Femeia,
aspirația către sublimul trăirii,
vârful cel mai de sus al emoției firii,
frământările crude din noaptea trupului,
puful amerizat pe obrazul fructului,
cântul privighetorii sub sărutul sorții,
parfumul amețitor al reginei nopții.
Femeia,
pomul cu rod și umbra ce pofta învie,
rostul, în lume, al bărbatului să fie,
calul troian ascuns în inima soților,
biserica, ruga, închinarea ochilor,
o ciută sperioasă în dosul inimii,
sarea depusă în cristalinul lacrimii.
Femeia,
polenul adunat la sânul înfloririi,
dulcea mângâiere a somnului muririi,
e apa ce-o bei când setea te copleșește
și para focului ce aurul topește.
Femeia,
dorul ce sfarmă și zboară și veșnic vine,
război și pace, o poezie în sine.
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Camelia Boț

