Dorel Rotariu

La Putna

De ești la Putna pelerin,
În calea ta, sfios, cireșii
Balade parcă murmurând,
Înșiră ferm, precum plăieșii,

Și străjuiesc în stânga ta
Întinse măguri, punți spre soare,
Cu ochii-n cer, cerșesc izvoare
Un cerb frumos, spre-a-l adăpa.

Sunt codrii caier de cărări
Și o stafie toate duc,
Pe Darie viteaz haiduc,
Ce stăpânea sus în “Cămări”
Sau se-ascundea sub “Solotruc”.

În drepta obcini adormite:
În „Podirei” poieni de otavă,
Urmând „Bobeica” apoi „Plopii”,
Conturul lor mângâie ochii
Parcă rostind un cânt de slavă.

De Dragoș Vodă ctitorită,
Biserica din Volovăț
Din stejar trainic șleifuită,
Ștefan o-ntinse pocrovăț
La mănăstirea-i mult dorită!

Cristalul apei din Vețău,
Chiliei lui Daniil oglindă,
E martor că un om, nu zeu
Ne-o zămisli din recea stâncă.

Sosind în curtea mănăstirii
Te va primi chiar Eminescu,
Tăcut, dar piatra-i cântă versu’
Cu ce-i dorea el României!…

Și plânge clopotul lui Buga,
A fost lipit și-i plin de-amar,
Că nu e Ștefan pe hotar,
Că nu ascultă Cerul ruga
De re’ntregire, din altar!

În dreapta, gătit de război
Sub marmura-i de la Carara,
Ștefan e trist că nu-i cu noi
În vremi ce ne ciuntiră țara!

Sihaștrii Putnei cei vestiți:
Sila, Natan și cu Paisie,
De dor de țară, mistuiți,
Spun de-a lui Ștefan, sfântă misie!

De ești la Putna pelerin
Azi rănile mai tare dor,
Însă noi știm că-n somnu-i lin
Ștefan veghează mai cu spor!…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu