
Iulie, frumoasă fată
Iulie, frumoasă fată,
Cu păr blond din spice dese,
Ai bătut la noi în poartă,
Să ne-aduci daruri alese.
Din poala-ți încăpătoare
Verși peste pământ căldură
Și-mpletești raze de soare
Peste rugi cu ochi de mură.
Duci pe brațele-nfocate
Un cuptor spoit cu aur,
Unde coci, și zi, și noapte,
Bob de grâu strâns în tezaur.
Zâmbăreață,-ți porți făptura
Pe covorul plin de flori,
Împrospătând țesătura
C-un mănunchi de vii culori.
Dăruiești clipe febrile
Iubitorilor de viață,
Strânse-ntr-un album cu file,
Ce-aduc zâmbete pe față.
Te iubim, fată frumoasă,
Coborâtă din zenit!
Cu alura ta focoasă,
Inimii-i dai de iubit!
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

