Nu-ți voi…
Nu-ți voi umbri privirea niciodată
Atât cât va putea iubirea noastră
Să fie ca mușcata din fereastră
Cu apă de izvor mereu udată.
Nu sunt o sfântă, nici o ne-nțeleasă,
Când buzele-ți m-ating… răsare luna
Și fluturii îmi luminează-ntruna
Cărarea, spre a-ți fi pe veci aleasă.
Nu-ți voi frunți din aripi niciodată,
Nu m-aș ierta să suferi fiindcă eu
Mă erijez sluga lui Prometeu
Furându-ți focul inimii din vatră.
Teama patetică de-a nu mă pierde
Îți stinge-ncet tot focul din priviri
Când îmi oferi în brațe trandafiri
Pe patul alb cu irizări de verde…
De voi alege să rămân cu tine
(O… de-aș putea ce minunat ar fi…)
Dar azi nu știu dacă vom reuși
Ori dacă ne-o fi scris așa-n destine.
Ridică-te și zboară-n libertate
Nu plânge urma mea de muritor
Femeie ce s-a risipit de dor
În șapte zări pentru eternitate!
N-am să te las să rătăcești prin lume,
Dar dacă-mi pierd busola pe vecie
Și-oi rătăci ca Moise prin pustie…
Să-mi amintești… și să mă strigi pe nume.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 