Cristiana Iliuta 

Prea târziu

Clipă de-nceput de lume, clipă de sfârșit de veac,
Se destramă și se-adună dorul meu lipsit de leac.
Anotimpurile vieții au dat bir și-au evadat,
Între dulce și amar, ploaia cade ne-ncetat.

Azi ți-am strâns în palme  stele, ca ofrandă-n rugăciuni,
Sângerează palma iară, scânteind între tăciuni,
Am lăsat apusuri pradă mărilor, fără să știu,
Stânci mi-au încolțit albastrul în poiene prea târziu.

E târziu…inima-mi pare că e scoasă la mezat.
Lacrima-i strivită-n ploaie,un castel fără regat…
Prea târziu ai sfărmat piatra să faci pod în  Univers,
Căutam ades în zboruri,în popasuri și în mers.

Într-un colț al ăstei lumi, ai venit cu trandafiri
Și-ai găsit pustiul vieții înflorind între iubiri,
Eu mi-am luat albastrul stâncii și al mării la apus,
Într-un colț de cafenea, n-ar mai fi nimic de spus.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu