Mângâieri nepieritoare
Multe flori zâmbind șăgalnic parcă stau la un taifas,
Nu le bate vântul rece și nici gheața de pripas,
Astăzi le e cald și bine, mâine poate vor vedea,
Iar în noaptea care vine, ele-n somn te-or mângâia.
Când soarele mijește ochii și lumina le atinge,
Din tăcerea lor firavă, viața iarăși se încinge,
Își deschid petalele, chiar în zori de dimineață,
Și își țes pe îndelete gânduri line cu-o povață.
Când spre toamnă se îndreaptă frunze galbene-n pridvor,
Mai adulmecă din vară un parfum nemuritor,
Și în fiecare floare, ca-ntr-un suflet de-mpărat,
Rămâne o amintire de la sfântul semănat.
Iar când iarna se așterne peste lume, peste prag,
Ele tac, dar nu se frâng sub al frigului arțag,
În tăcerea lor adâncă stă ascuns același vis,
Că lumina nu se pierde, chiar de timpu-i un abis.
Și de iarăși vine vara și lumina se arată,
Se trezesc din somn petale, într-o clipă luminată,
Reiau tainica poveste, revărsată din trecut,
Frumusețea-i o scânteie, venind din necunoscut.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 