Constantin Mosor

ȘI… POEZIA MERGE MAI DEPARTE! S-au adunat la poarta minții mele,Cuvintele să-mi ceară socotealăDe ce le pedepsesc tocmai pe elePentru o vorbă spusă la sminteală! Toate strigau în cor: „Vrem poezie”!…Și cred că au dreptate! PoeziaE hrana mea și-a voastră! Hrană vieCu care se hrănește veșnicia! Eram mai hotărât ca-n alte zileSă uit că suntContinuă lectura „Constantin Mosor”

Valentina Calistru

Ninge Ninge frumos peste tăcerea mea,Mătasa fulgilor ușor m-atinge,Minunea albă a steluțelor de nea,În palma mea încetișor se stinge.Norii își scutură peste pământ comoara,Ce a fost lucrată sus, în ceruri,Eu vreau s-arunc în hău povara,Tristeților încremenite-n geruri.Și te aștept sa vii, că ninge,Nămeți clădește iarna peste noi,Și fericirea noastră plânge,Colind de dor cântând pentru amândoi.NingeContinuă lectura „Valentina Calistru”

Vio Sterian

Din iubire mă plângi                   Iubirea, nu este doar atunci când, de fericire în brațe mă strângi,    iubirea … este și tristețea atunci când mă pierzi și în golul din brațe mă plângi. Atunci când, din pleoapele închise curg diamante, care împart singurătățile la doisau când, în brațele întinse de dor, alergăm bezmetici amândoiși ne ascultăm,Continuă lectura „Vio Sterian”

Carmen Pinte

Nespusa taină Lumina coboară pe coama unui vânt,radiind iubirea supusă stelelor,o simbioză perfectă a unui gând,tremurând prin căușul nins al palmelor… Mă năpădesc iar dorurile mărunte-Clepsidra zorilor târzii să o întorc,prin întunericul clipelor cărunte.Aștept singurătatea din suflet, s-o torc fuioare de rătăciri, prin oglinzi stinse,privirile fugare pe-o talpă goală,albul feeric, călcând umbrele ninse,regăsite, în zbateriContinuă lectura „Carmen Pinte”

Lina Blum

Reverie de iarnă Lina Blum Oglinda e un cearcăn în pereteȘi-n lampa veche nu mai e fitil,Parcă s-a furișat în margareteDuhul căsuței mele de copil. Doar o icoană mai vegheză-n casă,E clanța înțepenită-n promoroacă,O strachină a mai rămas pe masă,Ce pare-ai aștepta să se întoarcă. De ce taci, mamă, pune o betealăÎn bradul ce maiContinuă lectura „Lina Blum”

Mirela Butacu

ANOTIMP NEDEFINITAutor:Mirela Butacu N-am mai găsit nimic din ce era ‘nainte…Doar umbre și ecouri în gânduri și cuvinteNinsoarea hibernală,în ploaie transformatăIntră în pori de suflet,chiar și neinvitată Nici iarna nu e iarnă și vânturi rătăcite,Nisip au pe călcâie și tălpi neviscolite;Cresc flori în cimitire pe umedul pământȘi colțul ierbii urlă, sub nefiresc veșmânt. Din putredeleContinuă lectura „Mirela Butacu”

Silviu Bacuiani

= Locul în care nu am fost niciodată = Îmi este atât de dor de un locÎn care nu am fost niciodată,Îmi mistuie sufletul ca un foc,Oare-l voi revedea vreodată? Lumea te are o singură dată,Totul numai de tine depinde,Chiar și în iad un înger se aratăCând deznădejdea te mai cuprinde… Sufletu-mi arde și să-iContinuă lectura „Silviu Bacuiani”

Adrian George Itoafă

Ochii au curs pe amurgAutor: Adrian George Itoafă……………………………………….. Ochii au curs pe amurg sfârșindla firul trestiei, în bule de apăasemenea ochilor, clipindîn secundele scufundateale lacul cuprins de ortaci nedumerițice acompaniază simfonia păsăriloracostate pe buzunarele nuferilor,unde albul acoperă frunzele înecate,în ochii dilatați plutea soarele pasatla fileu până când am strânsfascinat peisajul în ochii-mi cu lacrimi,am eșuatContinuă lectura „Adrian George Itoafă”

Poezia Zilei 8 Decembrie ~ Daniela Konovală ~

Peste mlaștina din cerc Steaua dublă ne-a vegheatCând în lut ne-am întrupatOm și înflorire,Vremea florilor de crinNe-a fost leagăn și destin,Ursitori haine. Doar iubire presădind,Dintr-o aripă de timpNinge în cuvinte,Panglici peste șei de-argintUnduind spre răsăritNumai simțăminte! Murgii Lunii calcă iarPeste piatra de hotarDeschizând morminte,Cum din stâncă se deschidPorți tăcute hohotindPlânsetul fierbinte… Azi cad norii pesteContinuă lectura „Poezia Zilei 8 Decembrie ~ Daniela Konovală ~”

Poezia Zilei 9 Decembrie ~ Violetta Petre ~

Un fel de ludism evadat din truism…Violetta Petre Este vreme de rai pe planeta ”Cobai” și decembrie-așteaptă în vamă,Că nu are green card și doar vântul bastard injustețea, la vameși, reclamă.Și mai scapă prin gard pe câte-un bulevard o rafală de vifor răzleață,Într-o marți e gerar, miercuri zbor prin florar, vineri floarea, ninsori îmi îngheață…Continuă lectura „Poezia Zilei 9 Decembrie ~ Violetta Petre ~”