Peste ploile din noi…( autor, Lidia Stoia ) Peste orice-am atinge, peste orice ne trece privirea, oriunde ne duc paşii şi-avem implicată simțirea, mergem cu ploile noastre, sau poate, ele ne duc pe noi contopindu-ne-n cale cu celelalteploi mai domoale sau revărsate-n şuvoi, binele, aparținând celui ce îl alege ca o frână la averseleresentimentelor şi-aContinuă lectura „Stoia Lidia”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Florin Dediu Suceceanu
Boala fără leacde Florin Dediu Suceveanu Zenit etern al suferinței este,Chiar dacă după nume nu e boală,Singurătate sufletească, pesteOrice pricepere și vorbă goală….Necunoscută boală pînă și deAl corpului sistem imunitar,Nici plus, nici minus spre-a fi depășitePericolele-n trupul unitar….Filtrînd adînc sistemul scrie primaA codului genetic eroare,Un ucigaș premeditîndu-și crima,Cu sufletul ucis și corpul moare….Nici doctori, niciContinuă lectura „Florin Dediu Suceceanu”
Felicia Percec
Sfântul Dumitru Toamna-și deșiră mosorul, furând razele de soare,De pe culmile mărețe cobor turme de mioare.Sună frunzele prin codru, veștede cad pe pământ,Adunate-ntr-un covor de-adierile de vânt. Ziua e mai mohorâtă și se întețește frigul,Se-aprind focuri prin livezi c-a sosit Sfântul Dumitru!Bucatele adunate stau pe mese-n iarmaroaceȘi-și așteaptă mușteriii să le savureze-n pace. Strălucește-n zoriContinuă lectura „Felicia Percec”
Peteleu Alex
Melancolii de Toamnă Vara asta-i la final de-acumȘi vine Toamna cu melancoliiDansând prin aer frunze ruginii,Un ultim dans și poposesc în drum! -Hai vino anotimp de poezie!Ne-om regăsi în parcul cu castani!Rememorând iubiri de peste aniȘi le-om așterne-n versuri pe-o hârtie. Acolo pe o bancă scrijelităM-or ninge frunzele îngălbeniteȘi-mi vor trezi aducerile-aminte,Despre iubirea mea deContinuă lectura „Peteleu Alex”
Florentina Savu
CAT TE IUBESC!Florentina Savu Doamne, cât te iubesc!Dragostea mea este asemeneaUnui torentCe se revarsă din nori,Este ca o ploaie torențialăCu tunete și fulgere,Cu lumini și umbre,Cu grindinăȘi cu râuri vijelioase,Cu ape porniteSa facă prăpădȘi pe care nu le mai poate opriNici o forță din lume. Dragostea mea este ca o flacărăCe-și înalță limbilePână la cer,EsteContinuă lectura „Florentina Savu”
Camelia Lungu
„Somnul națiunii, naște monștrii”Camelia Lungu Zbor spre lumină, zbor printre aștrii.Zbor către ziua de mâine, de-apoi,Zbor și din gânduri sumare se nașteUn imn dedicat ființei din noi. Atât de suav și dulce îmi pare…Doar o trompetă mai iese din ritm.Trăim într-o lume ce n-are valoareNe mișcăm pe stradă, uităm să trăim. Ca într-o clepsidră măContinuă lectura „Camelia Lungu”
Mihail Janto
Redactor șef: Camelia Boț
Poezia zilei 8 Octombrie ~Dorel Rotariu~
Artiștii (remember Michelangelo) ~ Rotariu Dorel~ Ajută-mă Tu, Doamne să pot răpi azurulȘi să-mi pictez un suflet ca cerul tău senin,Iar truda mea sublimă nu va-ntâlni cusurul,Pe fulger pune-mi gândul, la tine ca să vin.Lumină pune-n piatra aleasă spre cioplire,În marmură dorm zeii și-al îngerilor șir,Tu pune-mi geniu-n daltă , să-i nasc spre nemurire,Eu punContinuă lectura „Poezia zilei 8 Octombrie ~Dorel Rotariu~”
Constantin Mosor
Am îndrăznit să scriu această poezie în amintirea poetului Adrian Păunescu, pe care am avut fericirea a-l cunoaște! Nu spun acest amănunt pentru a mă lăuda ci, pentru a-mi justifica rândurile scrise! MAESTRE, SOMN UȘOR! În amintirea poetului Adrian Păunescu, care de 11 ani ne privește de Sus! Maestre, cum e viața pe acolo?Despre aici…ți-așContinuă lectura „Constantin Mosor”
Dialog literar, coordonat de Viorel Sterian
Bun găsit!Vă invit la un duet poetic după poezia minunată ,,ÎNTRE MINE ȘI TINE” scrisă de Violetta Petre !(cu permisiunea Doamnei Petre, bineînțeles!)Succes și inspirație vă doresc tuturor! Între mine și tine…Violetta Petre Între viață și moarte nu e niciun departe,doar o clipă de chin,un surâs fără vlagă dintr-o vorbă pribeagă,gust amar de pelin…Între somnContinuă lectura „Dialog literar, coordonat de Viorel Sterian”
