Soția Elvira Lili Lefter, ne spune: Prieteni dragi,Pentru ca să împlineşti un vis, îți trebuie credință, curaj, încredere în tine şi putere să transformi obstacolele, de tot felul, în elanuri.Să nu disperi, să nu te opreşti din drum, nici atunci, când ți-e barat.„Trenul de noapte”, cartea de poezii a lui Ion Iancu Lefter, recent tipărită,Continuă lectura „Memoriam Ion Iancu Lefter”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Lidia Stan
NingeLidia Stan Se stinge ziua încet în alb noian de fulgi,Se-aude lerui-ler și zurgălai sunândȘi dorul și amarul din suflet nu-l mai smulgiȘi în copilărie te-ntorci cu pasul blând. Și rece și tăcută zăpada te-nconjoarăȘi peste ani își pune cununa-i de argint, Tot mai străină viața și seara tot mai seară, Te pierzi în gânduriContinuă lectura „Lidia Stan”
Rodica Ochiș
Vom scrie Mi-aș dori prin gânduri mereu să-ți rătăcescȘi-atunci când strigă-n mine depărtarea,Cu lacrimile stelelor care lucescPrin visele mele, să-ți caut cărarea. Alerg spre tine prin noaptea troienităCând viscolul lovește-atât de tare,Buzele caută o șoaptă nerostită,Să vii, să mă aduni de prin ninsoare. Peste clepsidră cad fulgii de zăpadă,Lacrima-ngheață, când în ea se-adună,Va curge-n noiContinuă lectura „Rodica Ochiș”
Rodica Ochiș
Darul așteptat Am scris și eu scrisoare către Moș CrăciunCând mirosea a cetină și mere coapte,Cuvintele abia puteam să le adunDin albul de omăt îngemănat c-o noapte. Doream să mi te caute-n alte galaxiiȘi încercam, timidă, dorința mea să-i spun.O ramură de brad, din clipele târzii,Îmi oferea un verde în suflet să mi-l pun. ȘiContinuă lectura „Rodica Ochiș”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
PovesteEduard Bucium …Iar dacă, la final, vom fi poveşti,Foi albe nu lăsaţi în cartea vieţii…Scrieţi, din picuratul dimineţiiPână-n amurgul zbaterii lumeşti. Scrieţi amar şi îndulciţi cu miere,Scrieţi păcat şi cădeţi în genunchi,Faceţi din zile strânse-ntr-un mănunchiBuchet de suferinţă şi plăcere!… Nu staţi să vă-ntrebaţi viaţa ce este,Scrieţi trăind, nu-i vreme de-ntrebări!…Viaţa-i o carte-nchisă-n călimări,Sufletu-i pana,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
Eu am trădat copilaria… Doina Moritz Eu am trădat copilăriaCând am plecat pe drumul vieții,Împodobit-am jucăriaCu-amara lacrimă-a tristeții. Păpușa cea de cârpă plânge…Aruncată într-un colț de pod,Codițele de paie-și frânge,În suflet mi se pune un nod. Căci nimeni astăzi n-o dorește,A fost și ea o jucăriePe care timpul o-nvechește…Cum să te-ntorc copilărie? La margini deContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
Despărțire de sărbătoriMihaela Moisescu Ne-am tot îndrăgostit în veri prea scurteCă iernile n-aveau deloc culori!Ne despărțeam mereu în timpuri bruteDar ne-mpăcam cu drag de sărbători! Îți recitam din cărți și tu zâmbeaiȘi nu știam ce să mai fac să te-nfiorȘi câteodată chiar dacă plecaiTe tot găseam la mine în pridvor! Mereu cu căte-un trandafir ascunsContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
DEZINTEGRARE Nedea Marioara Mai e un pic de primăvară-n neauace taie-n noi smaralde mediane.Şi zahăr ars, vanilie şi karmadin cetine migrânde în liane.Departe e deja foarte departe.O nouă iarnă ne cuprinde iarîn fluxu -i argintiu de nestemate,Şi miezuri de castane coapte-n jar.Din urmele rămase pe zăpadă,Aleg cu-nfrigurare una mare.Dar ochii mei refuză să mai vadăcumContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
NINGE Marian Rada Ninge cu fulgi maripeste dealuldin sihăstrie,parcă ningeîn abecedarul meudin copilărie, Parcă sunt fluturifulgii de nea,sau lacrimide îngeri,fierbinți,parcă sunt semințesăditelângă roata pluguluide părinți, Poate rugăciunilemameise întorc din cerpe pământsă rodeascăadevărulși lumina-n cuvânt, Ninge cu fulgi maripeste dealuldin sihăstrie,parcă ningeîn abecedarul meudin copilărie. 22.12.2020 Redactor, coordonator Florentina Savu Redactor șef Camelia Boț
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
DEGEABA E CRĂCIUNUL Mărioara Nedea Aprinde, mamă, lampa în odaie!Venim să colindăm ca-n alte dăți.În palma ta omătul se înmoaie,Privirea-ți face pârtie la porți.Aprinde lumânarea albă, mamă!Să-ți văd retinele cum îți sclipesc.Tablourile s-au desprins din ramăȘi cioburile roșii mă rănesc.Mirosul tău de grâu și scorțișoară,Pătrunde-adânc în amintirea mea.Cand obosita esti in fapt de seara,Ți-aș colindaContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
