Suntem necunoscutde Mihaela Moisescu Îmbrățișăm uitarea și poezia dulce,În ceruri e chemarea și-acolo ne vom duceCu tot cu viața noastră, cu tot ce am avutÎn suflet și în gânduri, suntem necunoscut. Simțim iubirea nopții, și noaptea ne surprindePe aripile sorții zburăm către niciunde,Bezmeticele visuri ce le purtăm în gândVorbesc de paradisuri și iaduri pe pământ.Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Concurs duminical, grup Zbor spre înălțimi
Bună dimineața dragii noștri! Bun găsit la un nou concurs duminical!Înainte de a începe descrierea temei și regulilor concursului de azi, vă rog să citiți cu atenție tot textul de mai jos, de la început până la sfârșit, pentru a evita orice neînțelegere. După cum v-ați obișnuit din edițiile anterioare, acest concurs are o temăContinuă lectura „Concurs duminical, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
VEȘNICA DURERE – Mioara Nedea Mai curge parcă sânge din IisusȘi Prutu-l duce șovâind spre mal.Și plâng nămeții pe pământul dus,Iar Nistru-și cântă imnul în aval. S-a dus și domnul nostru,Eminescu…Omizile au invadat iar cornii.Suspină-n vânt vioara lui EnescuȘi-i liniște-n amurg, la Vatra Dornii. Ne arde-n suflet dorul de obcine,Când plânge Basarabia furată.Să o aduc-acasăContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Concurs, Pe urmele lui Eminescu
Avem clasament, avem rezultate minunate, avem POEZIE!Înainte de toate, mii de mulțumiri tuturor pentru participare!Așadar, clasamentul este următorul (din nou cu câte doi câștigători pe același loc pentru că, din fericire, în marea lor majoritate, creațiile dumneavoastră au fost foarte bune): Vinovați de blasfemie…premiul întâi ~Doina Botusan~ Stăm cu mâinile întinse, cu lacrimi în ochiContinuă lectura „Concurs, Pe urmele lui Eminescu”
Camelia Boț
Singurătate mută~ Camelia Boț ~ Ți-au ucis visul,am tăcut fiindcănu eram steaua ta,Ți-au smuls inimadin piept, am tăcutfiindcă nu era casa mea,Ți-au frânt zborul,am tăcut fiindcă nu eraaripa mea,Ți-au închis sufletulîntr-o colivie,am tăcut fiindcăse rupsese desufletul meu…Acum, mi-a venitrândul să mă întreb,în singurătatea mută:cine să-mi vorbeascăori să mă ascultedin goliciunea prăpastieiîn care am căzut? RedactorContinuă lectura „Camelia Boț”
Mihai Eminescu
Mai sunt oare cuvinte la superlativ care nu s-au spus despre „Domnul cel de Pasăre Măiastră” al Literaturii române? Ce am mai putea noi adăuga, astăzi, cînd se apropie cu pași repezi ziua în care se naște, iar și iar, Luceafărul cugetării românești, la cuvintele minunate care s-au spus, de-a lungul timpului, despre „cel maiContinuă lectura „Mihai Eminescu”
Teodor Dume
Ştergarul în care mi- am uitat copilăria(sau imaginile în care mă caut…) *Autor: Teodor Dume mamas-a dus să adune câteva ierburisă le așeze în mănunchisub grindăsă poarte de belșug și de noroc…nu mai are cum să ajungă la cinăde va veni târziupe întunericîmi va pune mâna în poalăși-mi va sprijini somnulpână dimineațăcând liniștea spartăde întâiulContinuă lectura „Teodor Dume”
Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi
Ortografie- Gabriela Raucă M-am gândit să fac o poezie,Un mod vesel, de-a aprofunda,Când și cum și-n care loc se scrie,Dacă-i î din i sau â din a. Ca un stâlp de la o poartă mare,Așa se prezintă î din i,De aceea-l punem la intrareSau când un cuvânt se va sfârși. Început, întreg, în, întristare,Îmi, îmbie,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”
Memoriam ~Ion Iancu Lefter~
Adâncuri saline Adâncul meu e-o ocnă fără fundcu straturile-n veșnică mișcare,când viscolele vremii mă pătrundcu secere și sulițe de sare mă arcuiesc precum un arc de cornși trupul mi-l arunc, tunând, afară,și în adâncul năruit răstornpuhoaiele de soare și secară. Atunci, respir și dincolo de mine,mi-s nările pulmoni de elefantși ochii – lacuri de peContinuă lectura „Memoriam ~Ion Iancu Lefter~”
Concurs, Pe urmele lui Eminescu
Se sting poeții (pamflet) ~ Violeta Andrei Stoicescu~ al patrulea premiu „Decît să scriu la versuri, mai bine-aș bate toba”Puțini sunt cei cu carte, să-mi înțeleagă vorba.Căci lumea e grăbită, aleargă-n disperare,Se pierde timp pe Facebook sau la televizoare… Azi tinerii se-adună din zori şi până-n searăSă spună bancuri, glume şi vorbe-aşa-ntr-o doară…N-au timp săContinuă lectura „Concurs, Pe urmele lui Eminescu”
