Moartea Nazariteanului
de Ahmad Šāmlū
Cu sunet neschimbat,
netulburat, târășul greu al lemnului răsfrânt
pe ceafa Lui, trasa peste pământ
o linie apăsătoare și vibrantă,
- Cu spini încoronați-L!
iar peste scrâșnetul adânc al lemnului-povară
și pe-al durerilor delir,
se răsucea un bici de foc.
- Mai repede, Nazaritene, mai repede!
Mila ce-o regăsea în ființa Lui
îi alina toată durerea
și, ca o lebădă trecând solemn,
își contempla adânc luciditatea.
- Hai, biciuiți-L!
Un cnut din piele împletită șfichiui
și dâra roșie, fără sfârșit,
trecu printr-o răspântie,
de-a lungul drumului durerii.
- Mai repede, Nazaritene, mai repede!
Printre mulțimi de spectatori gălăgioși,
Lazăr se-ndepărtă mergând.
Cu mâinile la spate strânse,
simțindu-și viața
sub apăsarea unei datorii usturătoare.
- Nu și-a dorit chiar El așa? Ar fi putut altfel!
Cerul căzu, se prăbuși greoi
pe cântul decadent al îndurării
și-ndoliații s-au risipit către mormânt,
iar soarele și luna,
însingurați,
au dispărut.
traducere din spaniolă – Gabriel Cristea
Ahmad Shamlou (Ahmad Šāmlū – n.12 decembrie 1925, Teheran , Iran – 24 iulie 2000) a fost un poet, scriitor și jurnalist iranian. Shamlou a fost probabil cel mai influent poet al Iranului modern. Poezia sa inițială a fost influențată de și în tradiția lui Nima Youshij.
Ahmad Shamlou a fost influențat de poezia europeană, Maïakovski , Lorca , precum și de Prevert , Aragon , Éluard sau Apollinaire . S-a arătat un oponent hotărât al poeziei prosodice și metrice, impropriu pentru exprimarea erei contemporane și un susținător al „poeziei libere”.
(Wikipedia)
Muerte del Nazareno
por Ahmad Šāmlū
Con un tono inalterado,
inalterado, el rastro de la carga de madera
en la nuca de su cuello, trazaba sobre la tierra
una línea pesada y vibrante,
„Coronadlo de espinas!”
y el tono largo del rastro de la carga
en el delirio de su dolor,
hilaba una cuerda de fuego
Apresúrate Nazareno, apresúrate!”
La compasión que él encontró en su alma
alivió su sufrimiento
y como un cisne solemne,
él miro en su lucidez.
„Azotadlo!”
Una cuerda tejida de cuero fue dada
y la cuerda roja sin fin,
pasó por un nudo grande
a lo largo de su camino.
„Apresúrate Nazareno,apresúrate!”
Entre las colas de espectadores clamorosos,
Lázaro se alejó caminando.
Con las manos apretadas a su espalda,
sintiendo su vida libre
del acoso pesado de una deuda mordaz.
„No lo quería Él así? ¡Si no, podría!”
El cielo bajo, cayó pesadamente
sobre la canción decadente de la misericordia
Los dolientes fueron al túmulo
y el sol y la luna,
juntos,
salieron.
traducción del persa – Fariba Gurguin
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Partajează acest lucru pe:
