Adrian Vasile Iftime

Secundele abia mă știu

Mai port doar amintiri prin ceață
Secundele abia mă știu
Sunt un poet din altă viață
Ce-și duce numele pustiu.
Deși nu vreau să se termine
Și rate dau pe nopți târzii
Gropari își fac de cap prin mine
Tot ucigându-mi fantezii.

Îmi bat la ușa ruginită
Doar sărutări din veacuri reci
Mai am un gând mocnit la plită
Din vremea vorbelor cam seci.

Iubirile nu-s de vânzare
Mai ai să-mi dai doar un sfârșit
Eu un nebun, tu o-ntâmplare
Într-un regret desăvârșit.
Azi beau paharul de cucută
Trecutul meu să îl adopți!
Mă cheamă toamna renăscută
Din bruma anilor răscopți.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Pasca(riu)

Sărutul țărânei

N-am umbră peste ploaia ta,
Mă clătină un dor de ducă.
Sunt multe peste ce-aș putea,
Chiar peste greul ce mă urcă.

N-am praful din tărâna ta,
Al meu se scurge de pe stele…
O limbă nouă aș cânta
Cu îngeri, lumi și paralele.

N-am locul meu în lumea ta,
Această Terra e prea mică…
Dar dacă-n astre m-aș muta,
Mă tare tem că-ți va fi frică…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angelica Manole

M-am descălțat…

M-am descălțat de zgura prinsă-n gânduri
Și mi-am lăsat piciorul gol în tină…
Prin bulgării uscați de ploi și vânturi
Călcam pe-a tatei veche rădăcină.

Căci a rămas o dâră de iubire
Prin locul unde a pășit prin timpuri.
Era o flacără de nemurire,
Ce trece ca un vis prin anotimpuri.

Simțeam cum inima țărânei bate
Sub talpa mea de orășean ciudat,
Iar glasul tatei prin tăceri răzbate,
Smulgând pământului câte-un oftat.

M-am descălțat să simt taina grădinii,
Ce-și ascundea povestea prinsă-n șoapte.
Am lepădat din ochi povara vinei,
Că n-am muncit ca tata zi și noapte.

Pământul m-a-nțeles și mi-a prins dorul,
M-a mângâiat pe talpa-nfierbântată…
Mi-a strecurat în inimă fiorul
Iubirii de pământ ca altădată.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Ioan Filip

Explicație

Eu nu scriu pentru diplome și glorii
și nici nu vreau aplauze și ovații
Nu vreau să năucesc printre istorii
și nici să buimăcesc în aberații

Scriu doar când am o rană sângerandă
Împuroiată de noroi și de mizerii
Când în genunchi ființa mea plăpândă
refuză să iubească gunoierii

Când văd schelete de copii plângând
în îmbuibarea noastră generală
Când văd lumina zilei despicând
o lume falsă,rea și imorală

Schimb locul meu în Paradis pe-o pâine
și trupul meu îl vând pe cațiva bani
să pot hrăni cu mâna mea un câine,
să pot să dau semințe la țărani

Dar sunt rănit în lupta inegală
și-n veșnica schimbare a culorii
De-aceea în sublima-mi oboseală
eu nu scriu pentru diplome și glorii.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Pop

…sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

Îți văd arderea şi chipul istovit prin țesătura gândurilor îndoliate şi regret vremile celor ce-şi scriau răvașe sacre de pe cer sau de pe mare… arzi, dar nu-ți mai simt căldura buzelor însângerate de pe treptele Pietei, când te rogi sau când ți-e sete şi săruți sudoarea pietrei ori picioarele fântânii cu sandale de răchită şi cu sălcii plângătoare… treptele devin încete şi se clatină balanța negustorului de păsări care zboară cu răvașe de amor, până pe mare sau te miri până pe unde au ajuns cele rămase de migrațiile marii colonii transcendentale… au căzut multe orașe în nesomn, frumoasă doamnă, de la prăpădul de aripi ce-a răspuns chemării tale și sunt ziduri uriașe între lumi, ca odinioară… cerul a trimis iscoade şi pândari în lumea mării, iar misivele ce zboară clandestin sunt doborâte de arcașii stăpânirii şi reduse la tăcere… este pentru prima oară când îmi vin misive arse înapoi sau sfâșiate de săgeți imaginare, cu văpăi şi otrăvite… scara erelor adesea dă erori neașteptate și abia găsesc o treaptă să nu calce pe alături de ce spun sau să coboare… în sfârșit, iată balanța, penitențele, Pieta şi arcașii stăpânirii din văzduh, frumoasă doamnă!… iată ultima misivă de amor, nemărginirea şi furtunile de aripi străvezii ale iubirii cum străbat văile vremii din cetățile de gheață şi cum mor norii pedeştri, sufocați de fumul Terrei!… am pierdut cea mai râvnită operă a Creațiunii, sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

ȘOIM PESTE ZARE

Proiecție pe zarea luminată
Cu soarele ce a-ndrăznit să iasă,
Se conturează silueta toată
A „ȘOIMULUI” ce se întoarce acasă.

Se-apropie mai tare… și mai tare…
Tot lanul galben parcă trepidează,
În vuietul de aripi și motoare
Văd rapița ce pare că dansează.

Pe axul pistei trage iar de manșă,
Vibrând se răsucește în albastru,
Carlinga transparentă și etanșă
Culege strălucire de la astru.

Scăpat în ceruri parcă fără frână
Zvâcnește-un zeu peste plafonul zării
Și se-agață de fulgere c-o mână,
Când pasărea pluti deasupra mării.

Apoi coboară-n vrie, se axează,
Motorul toarce lin, imperceptibil…
Apare trenul, roțile dansează
În iz înțepător de combustibil.

Se-ating de pistă cauciucuri calde
Îmbrățișând betonul gri și rece
Maci sângerii pe umeri de smaralde
Fac parcă altfel timpul care trece.

Aerodine propulsoare-n zborul
Cu zeciuiri în vămi fără măsură,
Pariu făcut pe viață, nasc fiorul
Și lacrima zălog topită-n gură.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nina Tărchilă

Mai târziu …

mai târziu vor ninge geruri
peste zări desperecheate
și secunde-ncremenite
sub vreun tragic semn de noapte
torturant, cu-nfrigurare,
căuta-vor printre stele
gânduri vechi, nepieptănate,
șiruri albe de mărgele
deșirate a uitare,
conturându-ți amintirea
pe un colț de cer, pe-o frunză,
pe un zbor cât nesfârșirea.
mai târziu va bate vântul
prin cuvintele nespuse
și-om ascunde-adânc în inimi
toamnele demult apuse.
dar acum … zâmbește-mi! haide!
minte-mă rostind: „mereu”!
și-o să uit că veșnicia
e doar pentru Dumnezeu.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marian Florentin Ursu

Năpastă

Pentru tine -am venit , pentru tine exist,
chiar de cade acut peste mine năpasta,
între lume şi mit abia pot să rezist
că mi-e greu fără tine-n cetatea aceasta

Sunt străin de probleme, sunt străin de tumult,
simt în vene cum curge în mine amurgul,
eşti statuie de jad eşti statuie de cult
şi te-aşteaptă toţi zeii şi demiurgul

Şi tu crezi c-am murit străbătut de copaci,
prin păduri neumblate-ţi găseşti alinarea
şi te-aud cel mai mult doar atunci când tu taci
şi prin ierni frunzelor le mai cânţi destrămarea

Şi nu pot să te iert şi nu pot a iubi,
nişte păsări trecură pe cer nepereche,
în mine e noapte dar afară e zi
şi-o iubire muri într-o eră străveche

Eu sunt liberul om alergând pe un cal
şi te-aud şi te văd când mă prinde năpasta
şi mai mor printre munţi prin păduri de opal
când mi-e greu fără tine-n cetatea aceasta

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Învață-mă

Învață-mă să te aștept, învață-mă-n tăcere,
Să mă-nfășor în taina ta, să nu mai simt durere,
Am palme aspre de când pun făclii în ochi de plângeri,
Mi-e dor de-un dor de catifea, să-mi mângâie străpungeri!

Învață-mă să mă supun azurului din șoapte,
Să pun lumina mai presus nectarului din noapte,
Am tot venit să strâng încet pulberi din multe stele,
Dar voi pleca, în piept purtând tot aurul din ele.

Învață-mă să las minuni să se strecoare-n palme,
Tămăduind arsuri de nori, lăsând ploile calme,
Ah, cât aș vrea să-mi fii, să-ți fiu de-ajuns și peste poate,
Răstălmăciri de umbre vii să nu mai vrem în toate …

În toate câte vor veni, și mai ales sunt faste,
Într-un prezent greu de iubiri, cu adânciri mai caste
Decât un zâmbet de copil, învață-mă, Iubire,
Să-ți fiu, să-mi fii acum, mereu …prilej de nemurire!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicolaie Cismaru

DIN CARE SOMN SĂ TE DEȘTEPȚI?

nu-ți cer să te deștepți, ai demonstrat
că plânsul tău în cea mai deasă ceață
e greutatea sângelui vărsat
prin convertirea morții tale-n viață

stigmat sub cer de farduri sângerii
de “uriași” aleși de… nu se știe
române, deșteptat, de ce nu vii
osânza lor s-o bagi la pușcărie?

ce tot aștepți să cadă biata pară
în gura ta tăcută, de granit
și, resemnat, să spui: adio, țară
când patria-i pe muchie de cuțit!?

nu-ți cer să te deștepți, deschide un ochi
și vezi copita calului când moare
de mult prea multă vrajbă și deochi
și simți cum pielea-n pielea lui te doare

e Patria ce-n timp a cutezat
să-și scrie Doina-n lacrimi de iubire
iar jugul, când pe gât te-a apăsat
Ea te-a unit în cuget și simțire

din care somn să te deștepți, române?
tu ești ca Oltul viu, greu frământat
care și ieri și astăzi pentru mâine
din propriul lui izvor s-a întrupat

adună-ți apele în propria lor matcă
chemându-ți fiii storși de pribegie
în țara lor călită să se-ntoarcă
să tune-n clopot și să bată-n toacă
pentru ciocoi și hoți: la pușcărie!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț